In noaptea de 20 spre 21 august 1968, trupele Pactului de la Varsovia invadau Cehoslovacia, punand in felul acesta capat "Primaverii de la Praga", miscarii civice spontane care cerea mai multa democratie si libertate, cu alte cuvinte, o schimbare fundamentala a sistemului socialist. Partidul Comunist Cehoslovac, condus de un activist cu vederi liberale, Alexander Dubcek, era pus la pas, iar mai tarziu conducerea a fost inlocuita printr-o echipa prosovietica si autoritara.
Agresiunea sovietica a trezit o indignare reala si universala. Nici macar toate "tarile prietene" din Pactul de la Varsovia nu au participat la invazie: Albania s-a retras din Pactul de la Varsovia. Romania a refuzat sa intre cu trupele ei in Cehoslovacia, cea mai buna miscare pe care Ceausescu a facut-o in calitate de numarul unu al tarii noastre.
Azi nu mai exista nici URSS, nici Pactul de la Varsovia. Nu mai exista nici Cehoslovacia (si nici Iugoslavia), dovedindu-se ca sistemul federal nu functioneaza decat acolo unde exista o solida traditie democratica, precum in Elvetia si in SUA. si totusi, nu poti sa nu te gandesti la ce s-a petrecut acum 40 de ani cand privesti ce se petrece azi in Georgia. Lupul isi schimba parul, dar naravul ba. Azi, ca si atunci, lumea intrega dezaproba ce se petrece in tara transcaucaziana, dar, tot ca si atunci, nimeni nu se amesteca.
E adevarat ca situatia nu e chiar simetrica. Poporul cehoslovac lupta pentru libertatea sa, fara nici o nuanta agresiva. In timp ce Georgia a vrut sa-si reinstaureze autoritatea in Osetia de Sud, unde exista o minoritate georgiana; exact pe modelul Serbiei, care nu a voit sa renunte la Kosovo, dar a fost silita sa-i accepte independenta. Se adevereste astfel cate complicatii a provocat si va provoca recunoasterea, in iarna acestui an, a independentei Kosovo de catre aliatii occidentali, creand un precedent cu consecinte incalculabile.
Totusi, nu putem sa credem ca presedintele Saakasvili a fost atat de naiv incat sa creada in mod spontan ca Rusia nu-i va strica planurile. Pentru a-l face sa creada ca ar putea reinstaura autoritatea sa in Osetia, Rusia a intoxicat indelung conducerea georgiana, probabil lasand-o sa creada ca nu va interveni sau ca vor fi aparati de SUA.
Si aici ajungem la jocuri strategice mai rafinate. Rusia nu putea sa nu stie ca, zilele acestea, se va face un pas in plus in instalarea radarului antirachete in Polonia, gest al SUA pe care Rusia il considera "inamical". Se cuvenea ca Moscova sa emita un semnal agresiv. Acest semnal a fost invadarea Georgiei, de unde trupele nu se vor retrage atat de curand, in ciuda asigurarilor date de catre dl Medvedev. Altfel, rusii ar fi aparut iremediabil de slabi, nevoiti fiind sa accepte dictatul occidental asupra instalarii sitemului antiracheta fara sa cracneasca.
Este nevoie sa recurgem din nou la istorie pentru a gasi precedente care sa ne permita sa judecam situatia de azi. In anul 1986, NATO a luat initiativa instalarii scuturilor antiracheta in Germania occidentala. URSS a protestat impotriva acestei tentative pe care a considerat-o inamicala. Miscarile pacifiste din Vest, controlate in secret de URSS, au declansat atunci o serie de manifestatii de amploare. Totusi, America si NATO nu au renuntat la proiectul lor, iar URSS, aflata in pragul colapsului (dupa cum s-a vazut mai tarziu), a inghitit galusca. Actualmente Rusia protesteaza impotriva instalarii radarelor, inclusiv amenintand cu arma atomica, dar, remarcabil de constatat, nu prin vocea unor politicieni, ci prin aceea a unui general, prin profesie mai razboinic.
Totusi, URSS nu dispunea in 1986 de o arma pe care intre timp a dezvoltat-o: arma gazelor naturale. Europa sufera vesnicul santaj al "inchiderii robinetului" conductelor de gaze, acest pretios produs aflat in uriase cantitati in Siberia. Iata ce o face sa fie prudenta. Iata de ce nu este nevoie acum de "miscari pacifiste", deoarece insesi guvernele occidentale si birocratia europeana au devenit "pacifiste".
Dar, asa cum a remarcat odata un diplomat, Rusia nu este atat de slaba cand pare slaba, dupa cum nu este nici atat de tare cand pare tare. Trebuie sa ne punem intrebarea: ce vrea Rusia? Vrea sa-si mentina imensele beneficii, prin royalties-urile pe care le acumuleaza datorita vanzarii hidrocarburilor (gaz si petrol). Vrea, de asemenea, sa beneficieze de o "preajma", o vecinatate asupra careia sa-si poata mentine controlul, fie exercitand o influenta puternica asupra acestor state, fie obtinand pentru ele un statut de neutralitate, cum a avut multa vreme Finlanda.
Rusia a pierdut mult in ultimii douazeci de ani. A pierdut tarile din "lagarul socialist". A pierdut chiar republici sovietice, cum sunt actualele tari baltice. A pierdut si Georgia, dar gafa dlui Saakasvili ii va permite, poate, sa o recupereze, macar in parte: cu toate afirmatiile semete ale doamnelor Condoleezza Rice si Angela Merkel, vedem greu cum ar mai putea adera Georgia la NATO. In schimb, renuntarea NATO la scutul antiracheta ar fi un semn de slabiciune in plus, pe care Occidentul nu trebuie sa-l dea. Dimpotriva, acest scut trebuie extins, in asa fel incat sa protejeze si flancul de sud al Aliantei – Romania, Bulgaria, Grecia.
