14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialDe ce stau constănțenii cu orele la Urgențe

De ce stau constănțenii cu orele la Urgențe

Reprezentanții spitalului județean spun că este nevoie de un spațiu mai mare.

Unii dintre constănțenii care ajung la urgența Spitalului Clinic Județean Constanța spun că sunt nevoiți să aștepte ore în șir pentru a fi preluați de medici. Declarațiile de acest gen sunt multe.

„Am ajuns cu mama la urgențe. Am stat șapte ore și jumătate pentru două investigații și o trimitere acasă în stare ameliorată“, spune fiul unei paciente care și-a pierdut o noapte întreagă pe holurile spitalului. Acesta reclamă atât timpul mare de așteptare, cât și atitudinea unora dintre angajate.

Internări-record de Paște

Printre motivele pentru care timpii de așteptare și de intervenție sunt mari se numără și numărul mare de pacienți. De Paște, de exemplu, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) s-au prezentat pentru diverse probleme 1.226 de constănţeni, cu 12% mai mult față de anul trecut. Un altul este că nu toți cei care apelează la UPU sunt într-adevăr urgențe, dar lumea vine aici fie pentru că nu există alternativă (centre mediale de permanență), fie din obișnuință. Există și categoria celor care se prezintă la urgență pentru cea mai mică problemă (fie că este vorba despre schimbarea unui bandaj, fie pentru o injecție) pentru că serviciul este gratuit. Un exemplu clar: din total de 1.226 de prezentări de Paște, 281 au necesitat internare, iar restul au reprezentat afecţiuni medii spre minore.

La camera de resuscitare au fost înregistrate 30 de prezentări şi au fost internate 17 persoane.

Soluţii pentru descongestionare

Dănuț Căpățână a anunţat ieri, într-o conferință de presă, că, după ce la nivel naţional au fost discuţii în care s-a analizat situaţia prezentărilor la Unităţile de Primiri Urgenţe (UPU), Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa este în căutarea unui nou spaţiu, de aproximativ 200 mp, loc în care ar urma să fie trataţi pacienţii, pentru un timp de minim trei ore.

„Se încearcă a se contura o iniţiativă care există şi în alte state. Pacienţii care sunt într-o zonă gri, adică nu sunt urgenţe majore, dar nici urgenţe minore care să fie trimise acasă şi necesită investigaţii mai multe, consulturi interdisciplinare, să fie «cazaţi» într-o zonă-tampon în care să fie monitorizaţi şi supravegheaţi de medici. Pacientul care necesită consult cardiologic şi neurologic să stea într-un pat şi să fie cineva care să gestioneze cazurile, astfel încât să nu fie chemat nici medicul de pe secţie de douăzeci de ori, pentru diverşi pacienţi, şi să fie cineva care să adune toate aceste rezultate şi să ia o decizie medicală, fie de a-l interna, fie de a-l trimite acasă“, a explicat Căpăţână.

Acest progam va fi suportat din banii Ministerului Sănătăţii, bani alocaţi Serviciului de Urgenţă. Spaţiul destinat acestui proiect ar urma să fie dotat cu 20 de paturi, monitoare, dar şi cu personal calificat.

„Suntem în căutarea acestui spaţiu şi dacă vom găsi o soluţie cu siguranţă vom solicita să intrăm şi noi în acest program-pilot. Mi se pare o idee bună, pentru că în felul acesta s-ar mai tria cazurile care necesită aşteptare şi oamenii n-ar mai fi nemulţumiţi că stau pe o targă, şi ar sta într-un pat, ca un fel de internare de-o zi“, a mai spus Căpăţână.    

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...
Ultima oră
Pe aceeași temă