Producţia globală de petrol a atins punctual maxim în anul 2005, când toţi marii producători ai planetei au adus la suprafaţă o medie de 73, 718 de milioane de barili pe zi, conform EIA. De atunci, producţia a scăzut câte puţin: 73, 430 în 2006, 72, 988 în 2007, 72, 308 în 2009 şi 73, 436 în 2010.
Infrastructura de care dispune omenirea acum nu poate creşte cu mult peste aceste valori producţia de ţiţei, spre deosebire de cerere, care continuă să escaladeze împinsă de statele cu economie emergentă şi populaţie în creştere. Dar, să le luăm pe rând.
Producţie de ţiţei a Mexicului este cel mai bun exemplu privitor la scăderea extracţiei de petrol non OPEC. De la apogeul producţiei din anii 2004 – 2005, Mexicul a pierdut peste 800 de mii de barili pe zi, dramatic pentru o ţară care extrăgea în anii de glorie 3,4 milioane de barili pe zi, anunţă The Oil Drum. Declinul producţiei mexicane de ţiţei e departe de a fi unicat. În Marea Nordului producţia a scăzut cu 20% în ultimile 24 de luni. În anul 2008, în largul ţărmurilor dintre Marea Britanie şi Germania producţia era de 4 milioane de barili pe zi, dar în 2010 a scăzut la 3,4 milioane. Şi continuă să scadă.
Asta înseamnă că toate companiile naţionale de petrol şi companiile petroliere cotate la bursă vând petrol pe o piaţă deschisă la creştere.
„Ceea ce este un rezultat cu adevărat uimitor, pentru că o nouă eră de stabilire a preţului pentru petrol a început în 2004, când barilul a atins 40 de dolari,”spune The Oil Drum.
Canada este o ţară unde extracţia de petrol a explodat în ultimul deceniu, însă din anul 2006 a rămas aproximativ constantă, la 2,6 milioane de barili pe zi. Problema canadienilor este că rezervele convenţionale de petrol au scăzut mult, ceea ce înseamnă că de acum trebuie să se bazeze pe aşa numitele nisipuri petrolifere, care implică costuri considerabile de producţie şi indici de poluare mari după procesul de rafinare.
Ţările membre OPEC deţin aproximativ 42 % din rezervele mondiale de petrol, iar producţia lor a fost relativ constantă, undeva la 30 – 32 de milioane de barili pe zi. În luna noiembrie a anului trecut, cele 12 state membre OPEC au produs 29,1 milioane de barili pe zi, iar în decembreie 29, 27 de milioane, conform măsurătorilor făcute de Platts.
Consumul de combustibili lichizi şi alte derivate petroliere în anul 2007 era de 86,1 milioane de barili pe zi. Problema vine odată cu previziunile EIA, care apreciază că până în 2035 omenirea va avea nevoie de 110, 6 milioane de barili pe zi. Dacă acum barilul de petrol oscilează în jurul valorii de 90 de dolari, până în anul 2035 vom plăti 130 de dolari, asta dacă producţia mondială va putea acoperi cererea.
Statele OPEC au o viziune diferită asupra preţului. Secretarul General OPEC, Abdalla-Badri crede că preţul de 90 de dolari pe baril nu va afecta economia mondială şi ca majorarea a venit oricum pe fondul devalorizării dolarului.
Actualul presedinte al OPEC, ministrul petrolului iranian Masoud Mirkazemi, a declarat pe 10 ianuarie că preţurile petrolului au fost mult mai mici în termeni reali şi că o nouă creştere a preţurilor la 100 de dolari pe baril nu ar fi un motiv de îngrijorare. Nu pentru statele OPEC, desigur.
Barilul de petrol nu va fi vândut ieftin, pentru simplul fapt că, dacă vom descoperi noi resurse, acestea nu vor avea costuri de exploatare mici. Dacă vom descoperi petrol în Antarctica sau la Polul Nord, extracţia unui barilul de acolo va costa mai mult decât cel din Arabia Saudită. Epoca romantică a petroluli ieftin, care ţâşneşte la zeci de metri înălţime după o lovitură de târnăcop, a apus.
