În sondajele cele mai optimiste pentru ARD (cele realizate de CSOP), alianţa nu reuşeşte sǎ ajungǎ, de când s-a format, la 25% din intenţiile de vot. În toate celelalte, se situeazǎ sub 20%. Cu un asemenea scor, parlamentarii PDL nu vor putea ocupa mai mult de 20% din plenul Parlamentului (câteva mandate urmând sǎ revinǎ reprezentanţilor celor partide din alianţǎ).
De cealaltǎ parte, chiar dacǎ USL se va situa sub 50% (48%, conform aceluiaşi CSOP), PSD, care se pare cǎ şi-a asigurat colegii mai „productive” decât colegii lor de la PNL, va obţine in jur de 25% din totalul mandatelor. Asta face ca, chiar în interpretarea sui-generis a Constituţiei conform cǎreia nominalizarea premierului ar trebui fǎcutǎ nu de cǎtre alianţa electoralǎ cea mai bine plasatǎ, ci de cǎtre partidul cu cei mai mulţi parlamentari, Preşedintele sǎ nu poatǎ evita mandatarea lui Ponta pentru formarea guvernului.
M-am referit la datele CSOP pentru cǎ, acesta fiind institutul cu care lucreazǎ PDL de ani de zile, pe ele se bazeazǎ liderii ARD în stabilirea strategiei de campanie, strategie pe care încerc sǎ o desluşesc.
Obiectivul principal al campaniei ARD îl constituie aducerea lui Traian Bǎsescu în poziţia de a avea o cât mai largǎ marjǎ de manevrǎ dupǎ 10 decembrie. Pentru asta, este necesarǎ împiedicarea USL de a depǎşi pragul celor 50% din mandate. Într-o asemenea situaţie, Preşedintele ar putea reedita „performanţele” din 2004 şi 2009 când, prin soluţii imorale, a creat majoritǎţi de conjuncturǎ.
Aşadar, în mod paradoxal, rezultatul obţinut de cǎtre ARD este în sine un obiectiv secundar al acestei formaţiuni. Acest scor ar putea fi îmbunǎtǎţit, de exemplu, printr un atac îndreptat cǎtre PPDD, partid cu un electorat mult mai volatil decât cel al USL ; logica votului util ar fi putut atrage, în apropierea scrutinului, o parte din electoratul anti-sistem prin vocile lui Neamţu, Pavelescu şi ale celorlalţi candidaţi ARD veniţi din afara establishmentului politic. Faptul cǎ o asemenea acţiune este total absentǎ confirmǎ ipoteza dezinteresului pentru propriul scor. Ar mai fi un motiv pentru care discursul ARD nu poate sǎ fie foarte contondent faţǎ de PPDD: în ipoteza în care chiar se ajunge la situaţia în care PDL ar trebui sǎ încropeascǎ o majoritate parlamentarǎ, dialogul cu PPDD ar fi inevitabil (poate, Ogicǎ şef la Loteria Naţionalǎ?).
Nici promovarea propriului mesaj şi a candidaţilor nu pare sǎ facǎ parte din strategia de campanie a ARD. Cum altfel putem interpreta un afiş întunecat, în care se disting în alb-negru (tehnicǎ ce sugereazǎ desuetudinea) figurile lui Blaga şi Ungureanu, alǎturi de afirmaţia, contradictorie cu sugestia de ansamblu, „Noi avem oameni noi”? Pe prima paginǎ a site-ului oficial gǎsim aproape exclusiv mesaje despre USL: MRU se plânge cǎ Antonescu îl protejeazǎ pe Diaconu şi cǎ transportul feroviar e în pericol, Traian Ungureanu se referǎ la „pizza USL”, Anca Boagiu ne spune cǎ premierul minte, Videanu se rǎzboieşte cu sondajele, pe Anca Constantinescu o doare cursul de schimb. Cum s-ar spune, „any PR is good PR”.
Situaţia ARD în aceastǎ campanie electoralǎ este în mare mǎsurǎ similarǎ cu cea de la referendumul de suspendare. Intenţia de vot este la mai puţin de jumǎtate din cea a principalului adversar – în varǎ, sondajele indicau cǎ 30% ar vota „nu” şi 70%, „da”. Atunci s-a ales strategia câştigǎtoare a boicotului. Poate din inerţie, au optat şi acum pentru un fel de non-combat. Riscul constǎ în demobilizarea propriului electorat, cǎruia i se transmite obsesiv cǎ riscul e ca USL sǎ câştige la un scor prea mare, în baza cǎruie sǎ modifice Constituţia etc. Nu seamǎnǎ asta cu strategia unei echipe de fotbal care, intimidatǎ de un adversar cu blazon, îşi propune doar sǎ nu primeascǎ prea multe goluri, sǎ obţinǎ o „înfrângere onorabilǎ” ?
Aritmetica electoralǎ e însǎ nemiloasǎ. Dacǎ ARD nu trece de 25%, PPDD nu prea are de unde sǎ obţinǎ peste 10%, UDMR îşi îndeplineşte norma obişnuitǎ de 7%, cum poate fi împiedicatǎ USL sǎ obţinǎ majoritatea absolutǎ?
Nu spun cǎ nu existǎ metode, dar despre ele vom discuta cu proxima ocazie.
Mircea Kivu este sociolog
