Meciul lui Federer cu Cuevas a fost un exemplu bun ca să „predai” materia Federer: contra unui jucător care are tot un rever cu o mână şi care joacă un tenis solid (mai ales pe zgură). Însă clasa lui Federer iese în evidenţă tocmai în raport cu aceşti jucători solizi, care oferă o pânză foarte bună pe care elveţianul să-şi picteze măiestria: reverele fulgurante lovite doar din încheietură, contrepiedurile, unghiurile uluitoare găsite din defensivă şi chestia care probabil îl defineşte cel mai mult pe Federer, crearea de breşe şi străpungerea lor cu viteza unui fighter jet care şi-a găsit ţinta.
Calitatea cea mai evidentă în jocul lui Federer este graţia. Frumuseţea motrică este uşor de observat de către oricine, indiferent de cunoştinţele în tenis sau sport în general. Mulţi dintre cei care nu-l agreează pe Federer pufnesc dispreţuitor la această graţie de-a dreptul majestuoasă pe rever sau voleu, considerând-o preţioasă. Mai ţineţi minte felul în care Djokovic l-a parodiat pe Federer în vestiar acum câţiva ani? A îngroşat tocmai această graţie a loviturilor, transformând-o într-o pompoasă mişcare de balerin afectat.
Ce cred că nu realizează majoritatea războinicilor pictaţi pe faţă este că această graţie e profund funcţională în jocul lui Federer şi o cauză necesară a acelor lovituri nemilos de penetrante. „Graţia” este un produs şi o consecinţă a echilibrului şi a ritmului. Federer arată ca un balerin nu pentru că vrea sau ţine neapărat la asta.
Citește articolul complet pe Treizecizero.ro.
