19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialDe ce au fost arestați cei trei patroni ai clubului Colectiv

De ce au fost arestați cei trei patroni ai clubului Colectiv

Judecătoria Sectorului 4 (JS4) arată, în motivarea deciziei de arestare a celor trei acționari ai clubului Colectiv, că măsura s-a impus date fiind urmările extrem de grave ale faptelor. Astfel, instanța a considerat că circumstanțele producerii incendiului sunt imputabile în mare măsură celor trei inculpați, relatează Mediafax. 

“Față de urmările extrem de grave ale faptelor, urmări care nu pot fi evaluate în mod riguros la acest moment, urmând a fi stabilite pe parcurs, în funcție de starea victimelor și față de circumstanțele producerii incendiului care sunt imputabile în mare măsură celor trei inculpați, judecătorul apreciază că se impune luarea măsurii arestării preventive față de cei trei inculpați. Chiar dacă aceasta este o măsură preventivă excepțională, judecătorul apreciază că este impusă de o situație la rândul său excepțională”, se arată în motivarea instanței. 

Instanța a luat act de regretul patronilor

Pe de altă parte, judecătorul nu pierde din vedere “atitudinea celor trei inculpați care au înțeles să dea mai multe declarații detaliate cu privire la producerea evenimentului și au pus la dispoziția organelor de urmărire penală toate documentele solicitate, contribuind astfel la aflarea adevărului”.

Totodată, judecătorul reține circumstanțele personale ale celor trei inculpați care sunt tineri, nu au antecedente penale, aflându-se la prima abatere de la legea penală și par a regreta incidentul produs, în care și-au pierdut viața inclusiv prieteni, cunoștințe și angajați ai lor.

În plus, judecătorul “nu exclude că modul în care inculpații au înţeles să acționeze în administrarea afacerilor ar putea fi întâlnit şi la alţi administratori de unităţi de tip club, însă chiar şi în aceste condiţii, acesta nu ar fi un considerent de natură să minimalizeze vina inculpaţilor”, se mai spune în motivare.

“Mai mult, desfăşurarea defectuoasă a unor astfel de activităţi în cadrul cărora nu sunt respectate dispoziţiile legale trebuie să constituie un semnal de alarmă astfel încât organele judiciare să ia măsuri severe pentru restabilirea ordinii în societate, iar nu să transmită semnalul că astfel de activităţi sunt acceptate şi se pot realiza fără dificultăţi deoarece constituie o chestiune firească”, se arată în continuare.

Judecătorul apreciază că toți cei trei inculpați par să fi dat dovadă de o gravă neglijență și de iresponsabilitate în administrarea clubului Colectiv.

Patronii clubului, un pericol social ridicat

Potrivit instanței, cei trei inculpați prezintă un pericol social ridicat, iar prin atitudinea și comportamentul reflectat în activitatea desfășurată demonstrează că lăsarea lor în libertate periclitează siguranța celorlalți membri ai societății.

De asemenea, judecătorul are în vedere gravitatea deosebită a faptelor, urmările acestora (decesul multor persoane tinere și vătămarea corporală a altora, unele dintre acestea fiind internate în continuare în stare critică), precum și modul și circumstanțele de comitere a acestora.

Totodată, judecătorul apreciază că activitatea de urmărire penală se află în etapa de început, există un amplu probatoriu care urmează a fi administrat, iar pentru buna desfășurare a procesului penal se impune luarea măsurii arestării preventive a celor trei inculpați.

Astfel, cu privire la posibilitatea de luare a unei măsuri de prevenţie neprivative de libertate, pentru motivele arătate anterior, instanţa consideră că luarea uneia dintre aceste măsuri “nu poate fi compatibilă cu gradul de pericol social al inculpaților şi a faptelor acestora, inculpaţii prezentand un pericol concret pentru ceilalţi membri ai societăţii, lăsarea lor în libertate nefiind bine venită la acest moment”.

“Instanţa consideră că interesul societăţii de a se afla în siguranţă şi de a elimina, măcar temporar, elementele care prezintă un grad de pericol social crescut este primordial şi trebuie să fie plasat înaintea unui posibil prejudiciu personal ce li s-ar cauza inculpaților prin privarea lor temporară de libertate”, mai spune instanța în motivarea deciziei de arestare dată publicităţii joi.

Cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, au fost arestați preventiv, prin decizia Judecătoriei Sectorului 4.

Judecătoarea Lorena Zidaru, căreia i-a fost repartizat dosarul, a decis arestarea preventivă a celor trei.

Decizia nu este definitivă, dar este executorie, astfel că patronii clubului au fost încarcerați. Decizia poate fi contestată la Tribunalul București.

Cei trei acționari ai clubului, unde vineri seară a izbucnit un incendiu ce a dus la pierderea vieții a 32 de oameni și rănirea a aproape 200, au fost puși sub acuzare pentru ucidere din culpă.

Dosarul este instrumentat de procurorii PArchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă