Astazi, la Constanta, peste 2.000 de pensionari vor protesta in strada. Uitati de soarta si de guvernanti, bolnavi si ingenunchiati de saracie, pensionarii constanteni isi apara cu demnitate drepturile, chiar daca guvernantii i-au transformat intr-o biata umbra. Semnalul l-au dat colegii lor de suferinta de la Galati, care au platit scump pentru indrazneala de a fi tulburat somnul celor care au uitat de existenta lor! Jandarmii de la Galati au facut exces de zel, calcand in picioare oameni de varsta parintilor lor! Si asta, de-a dreptul strigator la cer, pentru ca domnul prefect de Galati nu a catadicsit sa se deranjeze pentru a sta de vorba cu ei! Sa speram ca domnul Culetu, prefectul apolitic al judetului Constanta, nu va agita si dumnealui spiritele printr-un gest care sa ne aduca aminte de aroganta celor aflati acum la putere. Adevarul este ca cei care fac parte din aceasta categorie sociala au fost lasati de izbeliste. Doar primarul Constantei isi mai aduce aminte de ei, impartind de-ale gurii in pragul sarbatorilor de Paste. Traseul protestatarilor are un punct de plecare funebru – Capela Militara. Nu vreau sa fiu cinic, dar, din pacate, pensionarii constanteni, ca de altfel, toti ceilalti din Romania, au fost adusi nu numai in pragul disperarii, ci chiar in buza mormantului. Am vazut pensionari batuti cu bastoanele de politisti si jandarmi. Oare de ce au folosit „armamentul” din dotare cand un pensionar, flamand si gol cum e el, poate fi doborat dintr-o suflare, ca si cum ai stinge o lumanare? La Constanta, am asistat la scene de-a dreptul dramatice cu pensionari pusi in situatia de a se calca in picioare in fata farmaciilor pentru a obtine medicamentul care sa le mai prelungeasca viata! E oare nevoie sa mai rememoram clipele de groaza prin care sunt condamnati sa treaca diabeticii?! Nu-mi amintesc ca, in astfel de situatii, din pacate, din ce in ce mai dese la Constanta, prefectul sau alti domni din structurile institutiei pe care o conduce sa fi luat masuri pentru ameliorarea situatiei. Nici macar domnul subprefect Nicolaescu, caruia ii place sa faca poze cu sinistratii, nu s-a evidentiat printr-un gest de omenie care sa aline durerile pensionarilor! Dumnealui face, insa, parte dintr-un partid care, in campania electorala, a promis si pensionarilor ca vor trai mai bine. Sanchi! De atata bine, pensionarii ies astazi in strada!
Cele mai citite
Camera Deputaților votează ajutoarele de stat pentru crescătorii de porci și bovine. Plen extraordinar de la ora 12:00
Camera Deputaților se reunește vineri, de la ora 12:00, într-o nouă ședință de plen din cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului.Pe ordinea de zi se...
UE înăsprește regulile pentru bărbații ucraineni de vârstă militară. Accesul la protecția temporară va fi condiționat
Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat reguli mai stricte privind accesul la protecția temporară pentru bărbații ucraineni de vârstă militară, la solicitarea autorităților...
Ungaria declară criză energetică. Guvernul anunță restricții la consumul de electricitate
Ungaria a declarat stare de criză energetică și pregătește măsuri de restricționare a consumului de electricitate, după ce centrala nucleară Paks își suspendă temporar...
Ultima oră
Pe aceeași temă