10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialDascălii mai predau doar din pasiune

Dascălii mai predau doar din pasiune

Profesorii constănţeni au început noul an şcolar dezamăgiţi de sistem, de tăierile de salariu şi pesimişti în ceea ce priveşte viitorul.

Dascălii constănţeni au revenit, ieri, la şcoală. Fără materiale didactice noi, fără a primi vreun fond de premiere pentru rezultate deosebite la catedră, fără sporuri, cu salariile diminuate, iar în cazul cadrelor didactice navetiste, fără speranţa de a-şi primi banii pentru decontarea cheltuielilor de transport. Profesorii din şcolile constănţene spun că numai pasiunea pentru meseria aleasă îi ţine aproape de elevi şi în acest an de criză.

„Sincer, doar dorinţa puternică de a ne revedea elevii şi bucuria de a participa la formarea lor, de a contribui la parcursul lor profesional ne-au readus la şcoală. Evident, şi bucuria cu care ne îndeplinim această profesorie ne ţine încă în priză. Altfel, suntem uşor dezamăgiţi. Nu aşteptăm nici o îmbunătăţire. Orice promisiune este total nepotrivită, pentru că noi ştim sigur că nu se mai poate face nimic în ceea ce ne priveşte. Am vrea să nu mai fim minţiţi”, este de părere profesorul de biologie la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” (CNMB) Doina Munteanu.      

La festivităţile şcolare de ieri, politicienii şi reprezentanţii autăritoţilor locale au fost rezervaţi în a-şi etala discursurile pompoase. Prezent la CNMB, unitate de învăţământ unde a învăţat, prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, şi-a readus aminte de emoţiile primei zile de şcoală şi i-a mulţumit fostei sale diriginte pentru tot ceea ce l-a învăţat, dar şi pentru vocaţia deosebită de dascăl. De asemenea, viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, le-a transmis mirciştilor că îi aşteaptă un viitor bun, pentru că CNMB este o unitate de învăţământ de elită, de referinţă în educaţia locală. Luna viitoare dascăli din  toată ţara vor ieşi, din nou, în stradă, pentru a-şi cere drepturile. 

Sute de procese

De doi ani de zile, aproximativ jumătate din profesorii României îşi cer în instanţă drepturile salariale conform Legii 221/2008, pentru recuperarea creşterii salariale de 50%, votată în unanimitate în Parlament. Unii dintre aceştia au şi câştigat, dar aceste plăţi nu înseamnă o creştere definitivă a salariilor dascălilor, ci este vorba doar de faptul că, timp de trei ani, aceştia vor primi eşalonat sumele câştigate în instanţă, fără ca acestea să fie incluse în salariul de bază. În judeţul Constanţa au fost soluţionate 250 de procese, iar pe rol sunt acum până în 30 de dosare.

Cele mai citite

FC Botoșani – Dinamo 2-1! Golul lui Mailat o (în)Groapă pe Dinamo

FC Botoșani visează la salvarea de la retrogradare după ce a câștigat derby-ul „codașelor” Ligii 1 contra celor de la Dinamo, cu scorul de...

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024

O brigadă de patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, va oficia la Campionatul European de fotbal din Germania, conform anunțului făcut astăzi...

VIDEO. Predoiu: “Ungaria continuă să susțină aderarea României la Schengen terestru”

În urma unei întâlniri de lucru cu omologul său de la Budapesta, Sandor Pinter, ministrul Afacerilor Interne din România, Cătălin Predoiu, a reiterat angajamentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă