14.6 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialPianista româncă Daria Tudor, concert în Trafalgar Square

Pianista româncă Daria Tudor, concert în Trafalgar Square

„Seria românească”, organizată de mai mulţi ani de ICR Londra la St. Martin-in-the-Fields, a devenit deja unul dintre cele mai populare repere ale programului muzical al celebrului spaţiu cultural din Trafalgar Square.

Ea continuă, pe 25 iulie, cu un recital plin de vigoare și subtilitate oferit de Daria Tudor, una dintre cele mai apreciate muziciene ale tinerei generaţii.

Pianista va prezenta un program ce va include partituri de Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Franz Lizst și Frédéric Chopin, culminând cu binecunoscutul Bourée enescian.

Daria Tudor a început studiul pianului la vârsta de 4 ani, iar în anul 2006 a fost admisă la Colegiul Naţional de Arte ,,Dinu Lipatti” din București, la clasa prof. dr. Adriana Bocăneanu, pe care l-a absolvit în anul 2015. Tot în acel an, a fost admisă la Universität der Künste din Berlin, la clasa profesorului Pascal Devoyon. Daria a debutat artistic în 2002, obţinând premiul I la Concursul Naţional ,,Paul Constantinescu”. De-a lungul anilor, a câștigat o serie de concursuri naţionale (,,Marţian Negrea”, ,,Lira de Aur” și, încă o dată, ,,Paul Constantinescu”) și internaţionale (,,Jeunesses Musicales”, ,,Antonino Miserendino” – Marele Premiu Absolut, ,,Pro Piano” – Premiul I de Excepţie). De asemenea, a câștigat mai multe concursuri de muzică camerală (,,George Georgescu” – cu Duo “Alter Ego”, ,,Gradus ad Parnassum” și ,,Drumul spre Celebritate” – cu Trio ,,Sternin”). În anul 2013, a fost semifinalistă a celei de-a a XXIII-a ediţii a concursului internaţional de pian ,,Citta di Cantu» din Italia și a fost distinsă cu premiul al II-lea la concursul internaţional de pian ,,Nice Cote d’Azur” din Franţa.

Cele mai citite

BEC anunță că statisticile privind prezenţa la vot în data de 9 iunie vor fi prezentate în timp real

Biroul Electoral Central(BEC) pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024...

Sărăcie declarată, dar, în Securitate, cu Gușă plină

Ilustrație: Marian Avramescu În super anul electoral în curs, postul de telejustiție Realitatea începe să aibă un considerabil Plus de Gușă. Realitatea pe Păcur(ă)aru a...

Generalul israelian Yair Golan este noul şef al Partidului Laburist din Israel

Fostul general Yair Golan a fost ales marţi în funcţia de şef al Partidului Laburist din Israel, în timp ce această formaţiune de stânga,...
Ultima oră
Pe aceeași temă