22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialDanielle Mitterrand, văduva fostului preşedinte francez, François Mitterrand, a murit

Danielle Mitterrand, văduva fostului preşedinte francez, François Mitterrand, a murit

Danielle Mitterrand a murit în noaptea de luni spre marţi la Spitalul Georges Pompidou din Paris, la vârsta de 87 de ani, anunţă Le Monde, în ediţia sa electronică.

Văduva fostului preşedinte francez, trecut în nefiinţă în 1996, se afla de vineri în comă indusă. Danielle Mitterrand mai fusese internată în spital şi în luna septembrie pentru insuficienţă respiratorie.

Cu toate acestea, pe 21 octombrie a luat parte la aniversarea de 25 de ani a Fundaţiei Libertés, pe care a înfiinţat-o în 1986 după fuziunea a trei organizaţii non-guvernamentale. “În acea zi era obosită, dar foarte prezentă”, a spus avocatul familiei, William Bourdon, citat de Le Monde. “În ultima vreme, era foarte slăbită din cauza deplasărilor pe care le efectua”, a declarat şi un apropiat al familiei.

Danielle Mitterrand s-a născut la 29 octombrie 1924. S-a cunoscut cu Francois Mitterand în 1941, s-au căsătorit trei ani mai tărziu şi au avut trei fii: Pascal (care a murit în copilărie), Jean-Christophe şi Gilbert.

Apărătoare a drepturilor omului, Danielle Mitterrand a refuzat întotdeauna să-şi expună imaginea de primă doamnă. Ea a sărit mereu în ajutorul poporului kurd, al Tibetului sau cubanezilor, a denunţat sărăcia şi lipsa apei, dar şi sclavia din ţările sărace.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...
Ultima oră
Pe aceeași temă