11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecial"Danezu" a recunoscut: a dat în cap "din greşeală"

“Danezu” a recunoscut: a dat în cap “din greşeală”

Interlopul din clanul Ghenosu a recunoscut că l-a băgat în comă pe poliţistul din Târgovişte, după ce a fost arestat în Capitală.

Daniel Uţă, poreclit „Danezu”, a recunoscut că l-a lovit cu o sticlă în cap pe Codruţ Oprea, poliţistul din Târgovişte, abia după cinci ore de audieri, după ce iniţial a negat fapta. Interlopul a fost prins duminică noaptea, într-un apartament din cartierul bucureştean Rahova. Ieri după amiază, judecătorii din Târgovişte au decis arestarea sa pentru 29 de zile, sub acuzaţia de tentativă de omor calificat.

Beatrice Dan, avocata lui Uţă, susţine că interlopul nu a lovit cu premeditare. „A lovit din greşeală, a fost o eroare. Regretă fapta, ştie că poliţistul e în stare foarte gravă şi ne rugăm să fie bine”, a declarat avocata pentru Mediafax. „Danezu” a fost prins de poliţişti, cu ajutorul SRI şi al DGIPI – serviciul secret al Ministerului de Interne, într-un apartament din Bucureşti, alături de Dragoş Băncilă, un presupus prieten din Târgovişte, şi de o fată, care au fost şi ei reţinuţi pentru declaraţii. Fiind drogat cu substanţe etnobotanice, după cum au confirmat testele ulterioare, interlopul i-a făcut pe poliţişti să întoarcă duba din drumul spre Târgovişte pentru că i s-a făcut rău. La ieşirea dinspre Chitila spre Târgovişte, poliţiştii au chemat o ambulanţă, care l-a transportat la Spitalul Floreasca, după ce pulsul lui Uţă ar fi crescut alarmant, au explicat surse judiciare citate de Mediafax.

Operat a doua oară

Codruţ Oprea, poliţistul agresat de „Danezu”, a fost operat ieri pentru a doua oară, însă starea sa este în continuare gravă, el aflându-se tot în comă. Daniel Uţă este acuzat că l-a lovit pe poliţist în cap, cu o sticlă, în barul Irish Pub din Târgovişte, după care a fugit pe geamul toaletei din local. Poliţistul Oprea s-ar fi aflat atât de târziu în bar pentru a investiga dacă se consumă droguri, conform lui Vasile Lincu, liderul sindical al „Pro Lex”. Gruparea Ghenosu din Târgovişte, al cărei membru este şi Daniel Uţă, este anchetată în 38 de dosare penale privind tentative de omor, violenţe, şantaj şi furturi calificate, conform unor surse oficiale din Poliţie, citate de Mediafax.

CSM verifică mo­­dul  în  care in­­­­stanţele  din  Dâm­­boviţa  l-au eliberat pe  şeful  lui  Uţă, Florin Pârjol, liderul clanului  Ghenosu.

Cele mai citite

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...
Ultima oră
Pe aceeași temă