35.1 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialDacii se întorc acasă

Dacii se întorc acasă

Festivalul dacic vrea să pună în valoare patrimoniul românesc, în special cetăţile antice.

 

Festivalul „DacFest – Sub semnul Lupului” se va desfăşura în comuna Orăştioara de Sus, satul Costeşti, judeţul Hunedoara. Prima ediţie a evenimentului are ca scop valorificarea patrimoniului cultural şi istoric din zona cetăţilor dacice. Vor fi prezentate publicului ateliere de creaţie, exerciţii militare cu costume şi armament antic, ritualuri ancestrale, expoziţii tematice, simularea unor conflicte militare şi concursuri. Momente artistice vor fi susţinute de artişti populari ale căror interpretări îşi au rădăcina în izvoarele muzicii populare româneşti. „În cadrul acestui festival, produsele alimentare vor fi reprezentative pentru bucătăria dacică, iar produsele comercializate vor fi cele lucrate de meşteşugarii care şi-au transmis meseria din generaţie în generaţie, din cele mai vechi timpuri (lut, lemn, fier)”, spun reprezentanţii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna, organizatori ai acestui eveniment. Festivalul va avea loc la sfârşitul săptămânii, de vineri până duminică.   

Cele mai citite

Aeroportul Otopeni investește în energie verde: contract de 134 milioane de lei pentru un parc fotovoltaic și sistem de stocare

Prin realizarea parcului fotovoltaic, compania urmărește să reducă dependența Aeroportului „Henri Coandă” de energia cumpărată din rețea, să diminueze costurile cu electricitateaCompania Națională...

SRI, după atacul cibernetic de la ANCPI: „Nicio arhitectură de securitate” nu poate compensa parolele slabe și vulnerabilitățile necorectate

Serviciul Român de Informații (SRI) susține că protecția cibernetică a instituțiilor publice depinde în primul rând de măsurile de securitate implementate de fiecare organizație.Reacția...

Seceta pune presiune pe agricultura europeană. Fermierii avertizează asupra scumpirii alimentelor

Seceta și valurile succesive de caniculă afectează tot mai puternic agricultura europeană, iar fermierii avertizează că următoarele luni ar putea aduce noi scumpiri ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă