32.9 C
București
marți, 25 iunie 2024
AcasăSpecialCVM s-a impus în derby

CVM s-a impus în derby

În ultima etapă a sezonului regulat de volei masculin, CVM Tomis s-a impus la Craiova, cu 3-0. În Oltenia, voleibaliştii de la CVM Tomis au avut parte de o confruntare mult mai uşoară decât se aşteptau. Universitatea se predase greu la Constanţa, cu 2-3, însă în faţa propriilor suporteri oltenii au fost învinşi clar, cu 3-0.

Elevii lui Martin Stoev s-au impus în primele două seturi cu 25-16, respectiv 25-18, cel de-al treilea parţial fiind însă mai disputat. Câştig de cauză au avut însă tot constănţenii, cu 26-24. Victoria din Oltenia a însemnat totodată că CVM Tomis încheie neînvinsă returul de campionat.

Play-off-ul Diviziei A1 va începe sâmbăta viitoare, vicecampioana jucând la Constanţa cu CSM Bucureşti, echipă care în ultima etapă a sezonului regulat a fost învinsă la Dej, cu 3-0. Fetele de la CSV Tomis au jucat şi ele ultima partidă din cadrul sezonului regulat, dar nu au avut acelaşi succes ca băieţii. Echipa de pe litoral a evoluat în fieful celor de la Medicina Tg. Mureş, de unde a plecat învinsă cu scorul de 3-0. În urma acestui rezultat, fetele antrenate de Darko Zakoc au coborât pe locul trei în clasament, iar în prima fază a play-off-ului vor juca chiar împotriva echipei din Tg. Mureş. 

 

Cele mai citite

Când un viitor rege britanic face selfie cu Taylor Swift

Se schimbă paradigma de valori a lumii! Dacă înainte, ziua de naștere a unui viitor rege era celebrată cu multă solemnitate, astăzi, rolurile se...

Partidul Dianei Șoșoacă are un nou secretar general

Comitetul Naţional al Partidului S.O.S. România, întrunit în data de 24.06.2024 la Poiana Braşov, l-a votat în unanimitate pe Horaţiu Şerb în calitatea de...

Iohannis a promulgat două legi și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi două legi și a eliberat din funcție doi procurori. Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, remis cotidianului...
Ultima oră
Pe aceeași temă