13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCurtea Supremă a Marii Britanii a decis: Parlamentul trebuie să fie consultat...

Curtea Supremă a Marii Britanii a decis: Parlamentul trebuie să fie consultat cu privire la Brexit

UPDATE 11.56: Curtea Supremă a Marii Britanii a decis în defavoarea premierului Theresa May. Parlamentul trebuie să aprobe declanşarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, care va deschide oficial procesul de ieşire din UE, relatează ITV. 

Judecătorii au anunțat că orice tip de legislație cu privire la Brexit trebuie să fie discutată de Parlament. De asemenea, Curtea Supremă a decis că guvernele Scoției și Irlandei de Nord nu trebuie să își dea consimțământul în cazul demarării Brexitului.


Curtea Supremă a Marii Britanii va decide, marţi, dacă Guvernul londonez are nevoie sau nu de aprobarea Legislativului pentru invocarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se poate iniţia în mod formal procesul părăsirii blocului comunitar – Brexit, informează Mediafax.

Executivul britanic a făcut apel la decizia Înaltei Curţi de Justiţie de la Londra în care se stipula că premierul britanic nu poate invoca articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, fără acordul Parlamentului.

Anterior, premierul Theresa May a declarat că va invoca articolul 50 în jurul datei de 31 martie, pe baza unei prerogative regale care permite Guvernului de la Londra să retragă ţara din tratatele internaţionale. Pe de altă parte, judecătorii au stabilit că “prerogativele Coroanei nu permit Guvernului” să iniţieze procesul de ieşire din UE.

Toţi cei 11 membri ai Curţii Supreme vor participa la judecarea acestui caz, iar audierilor vor începe audierile luni. Cazul are şi implicaţii constituţionale majore în ceea ce priveşte echilibrul de putere între legislativ şi executiv.

Guvernul Marii Britanii se aşteaptă să piardă procesul la Curtea supremă de justiţie privind declanşarea procedurii Brexit, urmând să fie nevoit să ceară aprobarea Parlamentului pentru activarea procesului de ieşire din Uniunea Europeană, afirmă surse citate de cotidianul The Guardian.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă