25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCursuri suspendate în mai multe școli din Vaslui şi Iaşi din cauza...

Cursuri suspendate în mai multe școli din Vaslui şi Iaşi din cauza ninsorilor abundente

Mai multe şcoli din judeţul Vaslui şi-au suspendat cursurile, luni, iar sute de elevi au fostr trimişi acasă  a nu exista pericolul să rămână înzăpeziți din cauza ninsorilor și a viscolului, o situație similară fiind înregistrată și în patru școli și grădinițe din județul Iași după ce a început să ningă abundent., informează Mediafax.

Cei mai mulţi elevi sunt de la Liceul ”Ion Mincu” din Vaslui, unde cursurile au fost suspendate luni după-amiază, în condiţiile în care majoritatea elevilor fac naveta pentru a ajunge la ore. O situaţie similară s-a înregistrat şi la școala și grădinița din localitatea Ştefan cel Mare.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean  Vaslui, peste 880 de elevi de la trei licee şi două şcoli gimnaziale au fost trimişi acasă. Potrivit raportărilor transmise de unităţile de învăţământ din judeţ, alţi peste 200 de elevi nu au mai ajuns la cursuri în mai multe şcoli din judeţ din cauza drumurilor înzăpezite.

Și în județul Iași, cursurile au fost suspendate în patru unități de învățământ, din cauza ninsorilor. Astfel, la Liceul Tehnologic din Gropnița, 38 de elevi din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a au fost trimiși acasă întrucât exista pericolul ca viscolul să blocheze drumul, iar elevii să nu se mai poată întoarce acasă.

La grădinița cu program normal din Muncelu de Sus, trei grupe de preșcolari nu au putut face cursurile din cauza frigului, în condițiile în care centrala nu a funcționat în urma unei pene de curent.

”În grădiniță a fost foarte frig fiindcă nu a funcționat centrala, însă acum situația este remediată, fiind curent“, au arătat reprezentanții ISJ Iași.

Și la Școala gimnazială ”Petru Poni“ din Cucuteni, 22 de elevi din satul Săcărăști și 29 din satul Bărbătești, din clasele I-VIII, nu au participat la cursuri întrucât microbuzul nu a putut ajunge la unitatea de învățământ din cauza vântului.

”Primarul a promis pentru după-amiază remedierea situației, astfel încât să nu mai existe probleme“, au precizat reprezentanții ISJ.

Totodată, profesorii navetiști de la Școala gimnazială ”Ioanid Romanescu“ din localitatea Romanești nu au putut ajunge la cursurile de dimineață din cauza zăpezii, însă situația a revenit la normal întrucât, în cele din urmă, cadrele didactice au ajuns la școală.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...
Ultima oră
Pe aceeași temă