29.4 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSpecialCursele aeriene interne, afectate de ceaţă

Cursele aeriene interne, afectate de ceaţă

După ce ieri au fost anulate mai multe zboruri din cauza ceţii, iar câteva avioane au fost menţinute la sol atât pe aeroporturile din Bucureşti cât şi din Cluj şi Sibiu, astăzi condiţiile meteo nefavorabile au afectat cu precădere cursele aeriene interne.

Compania Tarom, cel mai mare operator de pe aeroportul bucureştean Otopeni, a anulat cursa spre Iaşi şi a operat cu întârziere de câteva ore zborurile spre Sofia şi Munchen.

Reprezentantul companiei Tarom, Ioan Mihalcea, a declarat pentru românialiberă.ro că potrivit ultimelor estimări, restul curselor operate de Tarom nu vor fi afectate de neregularităţi din cauza condiţiilor meteo.

Anulări

Cursa RO710 Iaşi – Bucureşti de astăzi, care trebuia să decoleze către Bucureşti la ora 06:00 a fost anulată, din motive meteo. Compania Tarom a asigurat pasagerilor acestei curse transfer rutier până la Bucureşti.

Avionul programat să opereze cursa Iaşi – Bucureşti se află, de ieri, poziţionată pe aeroportul Suceava, de unde nu a putut pleca, până la această oră, din cauza condiţiilor meteo.

Întârzieri şi modificări

Cursa RO293 Bucureşti – Sofia, care trebuia sa decoleze la ora locală 08:55  a înregistrat o întârziere de 90 de minute din cauza condiţiilor meteo nefavorabile de la Sofia. 

Cursa RO315 Bucureşti – Sibiu – Munchen a înregistrat o întârziere de 7 ore faţă de ora planificată (06:35 local) din cauza condiţiilor meteo de la Sibiu şi a decolat la ora locală  13:57.

„Pasagerii afectaţi de aceste neregularităţi şi care aveau conexiuni cu alte zboruri sunt programaţi pe alte curse până la destinaţia finală, conform biletelor de avion pe care le deţin şi vor primi asistenţă”, au declarat reprezentanţii companiei Tarom.

Pentru mai multe informaţii, pasagerii Tarom pot să contacteze Call Center-ul Tarom la numărul 9361 (valabil pentru apelurile din Bucureşti)  sau  la numerele +4 021/204 64 64; +4 021 303 44 00; +4 021 303 44 44.   

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Sorin Grindeanu: Sunt optimist că România va avea un guvern cu puteri depline până la finalul lunii august

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că este optimist că România va avea un guvern cu puteri depline până la finalul lunii august şi...

SUA amână cheltuirea unui ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Pentagonul, criticat pentru ritmul livrărilor

Administrația președintelui american Donald Trump a informat Congresul că suma de 400 de milioane de dolari autorizată pentru sprijinirea militară a Ucrainei nu va...

Vacanțe mai scumpe, griji mai puține: românii își protejează tot mai mult călătoriile

Nivelul de acoperire financiară oferit prin polițele de călătorie a crescut cu 13% față de anul precedentRomânii au acordat o atenție tot mai mare...
Ultima oră
Pe aceeași temă