Bjørn Lomborg a scris „The Skeptical Environmentalist” şi „Cool It”. Este directorul Centrului Consensus de la Copenhaga şi profesor adjunct la Copenhagen Business School.
Copyright: Project Syndicate, 2011. www.project-syndicate.org Podcast (în limba engleză): http://media.blubrry.com/ps/media.libsyn.com/media/ps/lomborg70.mp3
Spectatorii de la cursele Daytona 500 din Florida au primit în februarie steguleţe verzi pe care să le agite întru celebrarea ştirii că maşinile de curse folosesc acum benzină cu 15% etanol din porumb. A fost startul unei campanii publicitare TV care, timp de un sezon, urmează să-i convingă pe americani de meritele biocombustibilului.
La suprafaţă, autoproclamata „înverzire a NASCAR” (acronim pentru National Association for Stock Car Auto Racing) este doar un exerciţiu transparent (şi, e de suspectat, nefericit) de cosmetizare ecologică a curselor de maşini, o îmbrăcare a lor într-o salopetă „verde”. Dar parteneriatul dintre obiectul unei populare pasiuni americane şi lobby-ul biocombustibilului marchează doar cea mai recentă încercare de a câştiga opinia publică în favoarea unei politici cu adevărat iresponsabile.
SUA cheltuiesc aproximativ 6 miliarde de dolari anual pentru sprijinul federal acordat producţiei de etanol sub formă de facilităţi fiscale, taxe vamale şi alte programe. Mulţumită acestui sprijin financiar, o şesime din stocul mondial de grâu arde în motoarele maşinilor americane. Suficient porumb pentru a hrăni 350 milioane de oameni timp de un an.
Spirjinul guvernamental pentru creşterea rapidă a producţiei de biocombustibil a contribuit la dezordinea din producţia alimentară. Ca rezultat al politicii oficiale din SUA şi Europa, incluzând aici şi ţintele agresive de producţie, biocombustibilul a consumat în 2010 peste 6,5% din producţia mondială de cereale şi 8% din cea de ulei vegetal la nivel mondial – în 2004 erau 2% din producţia de cereale şi aproape nimic din cea de ulei vegetal.
Anul acesta, după un sezon agricol extrem de prost, vedem rezultatele. Preţurile alimentare globale sunt cele mai mari de când ONU a început să le monitorizeze în 1990, fiind stimulate în special de creşteri ale costului porumbului. În ciuda succeselor înregistrate recent în combaterea malnutriţiei, mult mai mulţi oameni vor suferi de foame decât ar fi fost cazul dacă nu ar fi existat un sprijin guvernamental pentru biocombustibili.
Ne-am mai aflat o dată în acest punct. În 2007 şi 2008, creşterea accentuată în producţia de biocombustibil a dus la o criză de hrană, care a generat instabilitate politică şi a sporit gradul de malnutriţie. Ţările dezvoltate nu au învăţat nimic. Din 2008, producţia de etanol a crescut cu 33%.
Biocombustibilul a fost iniţial sărbătorit de activiştii ecologişti ca fiind soluţia miraculoasă împotriva încălzirii globale. Aceştia au început să-şi schimbe opiniile atunci când cercetarea ştiinţifică a început să demonstreze tot mai des că biocombustibilii proveniţi din majoritatea cerealelor nu reduc semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră – şi că în multe cazuri, prin defrişarea pădurilor pentru a face loc culturilor de cereale, emisiile de dioxid de carbon au crescut mai mult decât reducerea generată de biocombustibili.
Unii activişti au sprijinit biocombustibilul, sperând că vor deschide drumul pentru etanolul de viitoare generaţie, în a cărui producţie se vor folosi plante nealimentare. Acest lucru nu s-a întâmplat.
E greu să mai găseşti astăzi măcar un singur ecologist care să sprijine încă această politică. Până şi fostul vicepreşedinte SUA şi laureat al Premiului Nobel Al Gore – care se lăuda odinioară că a dat votul decisiv în sprijinul etanolului – numeşte această politică o „eroare”. Acum admite că a sprijinit-o în urma unei „anumite simpatii pentru fermierii (de porumb) din Iowa”, care, deloc întâmplător, au fost cruciali pentru candidatura sa la prezidenţialele din 2000.
E reconfortant că Gore şi-a schimbat viziunea în faţa evidenţei. Dar lecţia e mai amplă. Un cor de voci din stânga şi dreapta se îndreaptă împotriva sprijinului guvernamental pentru biocombustibil. Problema este, aşa cu spunea Gore, că „odată ce un asemenea program s-a pus în mişcare, e greu să te lupţi cu grupurile de lobby care îl menţin în viaţă”.
Politicienii nu se pot dezice de această mentalitate mercantilă. Ce pot face este să conceapă politici publice bine gândite, care să maximizeze bunăstarea socială. Din nefericire, când e vorba de politici care promit să controleze încălzirea globală, să protejeze medul sau să creeze „joburi verzi”, avem o tendinţă de a lua decizii pripite, care nu trec examenul.
Sprijinul guvernamental pentru biocombustibil este doar un exemplu pentru o politică „verde” reflexoidă, care creează oportunităţi bănoase pentru un grup de companii cu interese proprii, dar care nu ajută prea mult planeta. Să ne gândim la sprijinul financiar acordat companiilor de energie regenerabilă de primă generaţie. Germania s-a pus în fruntea plutonului mondial în privinţa instalării panourilor solare, subvenţionată cu 75 miliarde de dolari. Rezultatul? O tehnologie ineficientă, necompetitivă, montată pe acoperişurile caselor într-o ţară relativ noroasă, contribuie cu un trivial 0,1% la totalul producţiei de energie din Germania şi va întârzia efectele încălzirii globale cu şapte ore în 2100.
Pornind de la miza financiară, nu e de mirare că producătorii de energie alternativă, com-pa-nii-le de investiţii „verzi” şi producătorii de bio-combustibil fac un lobby puternic pentru mai multă largheţe guvernamentală şi îşi vând cauza direct către public prin sublinierea presupuselor efecte benefice pentru mediu, securitate ener-getică şi chiar ocupare – nici unul din argumente nu stă în picioare. „Acordul NASCAR va duce etanolul american în stratosferă”, a declarat Tom Buis, directorul general al asociaţiei producătorilor de etanol Growth Energy. Cel puţin un grup e deja gata vândut: cei care se luptă pentru candidatura prezidenţială. Luna trecută, potenţialul candidat repu-bli-can Newt Gingrich a condamnat în Iowa „atacurile din marile oraşe” împotriva subvenţiilor pentru etanol. Şi, ca o veritabilă încântare pentru urechile industriei, un oficial al administraţiei Obama a declarat, chiar în plină perioadă cu cele mai mari preţuri alimentare la care am asistat vreodată, că nu există „motiv pentru a lua piciorul de pe acceleraţie” în privinţa bio-combustibilului.
De fapt, fiecare dintre milioanele de oameni afectaţi reprezintă un motiv.
—-
BJØRN LOMBORG A SCRIS „THE SKEPTICAL ENVIRONMENTALIST” ŞI „COOL IT”. ESTE DIRECTORUL CENTRULUI CONSENSUS DE LA COPENHAGA ŞI PROFESOR ADJUNCT LA COPENHAGEN BUSINESS SCHOOL.
COPYRIGHT: PROJECT SYNDICATE, 2011. WWW.PROJECT-SYNDICATE.ORG PODCAST (ÎN LIMBA ENGLEZĂ): HTTP://MEDIA.BLUBRRY.COM/PS/MEDIA.LIBSYN.COM/MEDIA/PS/LOMBORG70.MP3
