16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCupa Davis: România - Spania, scor 0-2 la finalul primei zile

Cupa Davis: România – Spania, scor 0-2 la finalul primei zile

Jucătorul Roberto Bautista Agut (nr. 15 mondial) l-a învins vineri cu scorul de 6-3, 6-2, 6-1 pe Adrian Ungur (185 ATP), iar echipa de tenis a Spaniei conduce cu 2-0 la finalul primei zile a întâlnirii de Cupa Davis cu România care se dispută la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în cadrul turului 2 al Grupei I a zonei Europa/Africa.

Adrian Ungur a început partida cu Roberto Bautista Agut cu mult mai puțin curaj decât Marius Copil în precedentul meci. Conștient parcă de diferența față de adversarul din fața lui, Ungur i-a arătat prea mult respect jucătorului spaniol și a fost depășit fără drept de apel în doar 1 oră și 37 de minute.

În primul set Ungur și-a pierdut repede serviciul, iar Agut a făcut 3-1 și apoi 5-1. La acest scor, jucătorul român a avut singurul moment în care a reușit să îi pună probleme adversarului. El a realizat sigurul său break din meci, reușind să reducă diferența la 3-5. Imediat însă spaniolul și-a câștigat serviciul și a încheiat setul, scor 6-3.

Roberto Bautista Agut a continuat să își domine adversarul și în setul secund, preluând conducerea încă de la început cu 2-0. În ghemul al treilea, cel mai lung al meciului, Adrian Ungur a avut din nou mari probleme, dar după ce a salvat trei mingi de break, a reușit să își fructifice serviciul. Din păcate, jocul său nu a crescut deloc, iar Agut s-a impus în final cu 6-2.

În setul al treilea, Agut a lăsat senzația că nu vrea să prelungească inutil agonia adversarului său și s-a impus cu 6-1 după doar 28 de minute de joc. Adrian Ungur nu a reușit să câștige decât un ghem în acest ultim set. Tot vineri, în prima partidă a confruntării România — Spania, Feliciano Lopez (nr. 20 ATP) l-a învins pe Marius Copil cu scorul de 7-6 (4), 5-7, 6-4, 3-6, 6-3.

În a doua zi, sâmbătă, are loc meciul de dublu dintre Horia Tecău/Florin Mergea și Marc Lopez/Pablo Carreno Busta, iar duminică sunt programate meciurile Marius Copil — Roberto Bautista Agut și Adrian Ungur — Feliciano Lopez.

În Sala Polivalentă din Cluj-Napoca se desfășoară, în perioada 15-17 iulie, meciul de tenis dintre România și Spania, în cadrul Cupei Davis, Grupa I Europa/Africa, turul 2. Agerpres, învingătoarea din această întâlnire va susține un baraj pentru promovarea în Grupa Mondială a Cupei Davis.

Cele mai citite

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă