11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCumpărături sigure online

Cumpărături sigure online

Utilizarea cardurilor pentru cumpărături pe internet poate fi sigură atât timp cât utilizatorul ştie cum să-l folosească şi să se protejeze împotriva oricărei tranzacţii frauduloase. Iată câteva sfaturi utile pentru a evita furtul datelor de pe card.

Mulţi dintre români evită să plătească ceva pe internet cu cardul, de frica fraudelor electronice. Dar fraudele nu se întâmplă singure şi, de cele mai multe ori, au la bază neglijenţa utilizatorului. Una dintre problemele cele mai mari – cea a securităţii datelor – a fost deja rezolvată prin integrarea sistemului 3D Secure, valabil atât pentru posesorii de carduri emise de Visa, cât şi pentru cei care au carduri Mastercard. Sistemul presupune înrolarea în program. Fiecare bancă ce permite această soluţie pune la dispoziţia utilizatorului o adresă unde acesta îşi poate înrola cardul prin completarea unor date personale şi crearea unei parole.

Astfel, odată înregistrat cardul cu 3D secure, la fiecare magazin online care oferă această măsură suplimentară de securitate utilizatorului nu-i vor fi solicitate numai datele cardului – numele, numărul de card, data expirării şi codul de securitate -, ci şi parola suplimentară. Fără această parolă tranzacţia nu poate fi dusă la bun sfârşit. A mai rămas totuşi o altă problemă: pe site-urile care nu înglobează această protecţie toate cardurile înscrise în 3D Secure vor fi procesate, deci „oarecum” descoperite.

PayPal – simplu şi sigur

„Plăţile online nu au fost niciodată atât de sigure până la PayPal”, explică Andrew Steward, un consultant de la o instituţie financiară americană. Tot ce are de făcut utilizatorul este să-şi înregistreze cardul cu PayPal. La crearea contului i se vor cere – o singură dată! – datele cardului. Ulterior, o sumă de până la 3 euro va fi blocată pe cardul declarat. Utilizatorul va trebui să verifice suma blocată fie prin extrasul de cont emis lunar, fie prin interfaţa de online banking a băncii care a emis cardul. Tranzacţia de blocare a sumei va avea trecut la «referinţe» şi un cod pin de patru cifre. Utilizatorul va trebui să introducă acest cod şi valoarea sumei blocate în contul său PayPal, lucru care va confirma identitatea posesorului cardului, iar contul va deveni activ şi va putea fi folosit pentru cumpărături. Deşi nu sunt multe magazine româneşti care permit plata cu PayPal, principalele site-uri internaţionale – amazon.com şi ebay.com – acceptă această metodă de plată electronică.

Atenţie la „cache”

Multe magazine online permit browserului să reţină datele cardului – numele utilizatorului, numărul cardului, data de expirare şi codul de securitate. Astfel că, dacă nu ştergeţi din setările browserului datele memorate, ele îi vor apărea oricărui vizitator al aceluiaşi magazin online, astfel că oricine ar putea face cumpărături cu datele dumneavoastră. Dacă utilizaţi calculatorul personal, probabilitatea de a vă fi „furaţi” bani astfel este mai mică. Însă, dacă folosiţi calculatorul de la serviciu, situaţia se schimbă puţin. Sfatul nostru este să ştergeţi datele memorate – acest lucru se face din meniul browserului, la „settings” sau „options”.

99% din magazinele online impun cumpărătorului să-şi creeze un cont de utilizator. Apoi, la finalizarea plăţii – după introducerea datelor cardului -, îi propun şi salvarea acestora automat în baza de date a site-ului. Măsura este aceea de a-i scuti pe cumpărătorii frecvenţi de efortul completării aceluiaşi formular mereu. Puteţi alege această opţiune dacă sunteţi sigur că site-ul respectiv merită toată încrederea. De exemplu, pe Expedia.com – cel mai mare portal de vânzări bilete de avion şi servicii turistice – puteţi memora datele cardului fără grijă, însă asiguraţi-vă că parola contului este una destul de complexă. 

Plătiţi online numai pe site-uri care beneficiază de un certificat de securitate SSL.

Acest certificat criptează datele dumneavoastră în momentul efectuării tranzacţiei, asigurând astfel integritatea lor până la destinatar (magazinul online). Pagina în care este formularul de plată trebuie să aibă sintaxa „https://” în loc de  „http://” în bara de adresă a browserului.

Plătiţi de acasă!

Cel mai sigur este să faceţi tranzacţii online de pe laptopul sau calculatorul personal. Obligatoriu, pe acesta trebuie să ruleze un antivirus cu licenţă, care sporeşte securitatea tranzacţiilor, dar opreşte diverse programe care ar putea să vă fure datele cardului.

Nu plătiţi din internet café-uri!

Calculatoarele din sălile publice sunt cele mai expuse la infectarea cu viruşi sau programe mallware care pot fura datele cardului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă