17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialCumetria publicitatii din bani publici la Primaria Deva

Cumetria publicitatii din bani publici la Primaria Deva

Consiliul Local al municipiului Deva va derula toate activitatile de informare publica prin doua firme apropiate cercurilor de interese din Primarie. Pentru a evita “cumpararea” presei cu bani publici, institutiile statului au obligatia sa incheie contracte cu un singur prestator de servicii, de regula agentie de publicitate, care sa se ocupe cu achizitionarea de spatii in mass-media in vederea publicarii informatiilor de interes public.
Potrivit declaratiilor viceprimarului orasului, Florin Oancea, Consiliul Local a respectat legea si a incheiat contracte cu doua firme, care sa subcontracteze, la randul lor, spatii publicitare in presa scrisa si timpi de emisie in audio-vizual. Societatile alese in urma unor cereri de oferta, facute la limita legii, vor rula, practic, toti banii alocati din bugetul local pentru informatii publice si publicitate. Firmele sunt patronate de persoane aflate in cercurile de interese ale primarului Mircia Muntean.
Cu toate ca am solicitat, in baza Legii 544/2001, privind informatiile publice, sa ne fie comunicata valoarea facturilor platite catre mass-media in ultimii patru ani de CL, conducerea municipalitatii a refuzat sa faca acest lucru. Banii din buget pentru informarea cetatenilor cu privire la activitatea alesilor locali si alte informatii publice vor intra in anul 2006 in conturile a doar doua firme.
Astfel, fondurile pentru presa scrisa au fost adjudecate de SC “Fabimar Prestcom” SRL, care are ca obiect principal de activitate comertul cu ridicata al fructelor si legumelor.

De la taraba la ziar

Firma care va gestiona relatia Primariei cu presa scrisa este celebra in municipiul Hunedoara pentru desele altercatii cu administratia pietei. “Fabimar Prestcom” detine mai multe tarabe in pietele din acest oras si un depozit en-gros, unde comercializeaza legume si fructe.
In aceste conditii, viceprimarul din Deva, Florin Oancea, nu a putut sa explice cum de a fost invitata o firma fara nici o experienta in mass-media sau comunicare sa prezinte o oferta in acest domeniu. De altfel, Primaria a refuzat in mod sistematic sa explice care au fost criteriile pe baza carora a fost invitata societatea sa participe la selectia de oferte.
Mai mult decat atat, nici indicatorii economici ai firmei, conform bilantului din anul 2004 – ultimul depus la Directia de Finante – nu justifica invitarea acesteia la selectia de oferte organizata de Consiliul Local Deva. Conform ultimului bilant, “Fabimar Prestcom” are o pierdere neta de 277 de milioane de lei, ceea ce nu-i permitea sa participe la selectia de oferte.
De asemenea, “Fabimar Prestcom” are datorii in valoare de peste 730 de milioane lei la o cifra de afaceri de putin peste un miliard de lei. Tot din ultimul bilant rezulta ca datoriile firmei sunt mai mari decat sumele pe care le poate incasa, fiind intr-o situatie financiara dificila.
Surse din cadrul Primariei sustin ca in spatele societatii desemnate sa gestioneze banii pentru presa ai Consiliului Local se afla o jurnalista de la un cotidian local “amabil” atat cu primarul liberal Muntean si prietena cu patroana “Fabimar Prestcom”.

Ca de la nas la fina

Fondurile alocate din bugetul local pentru difuzarea informatiilor publice in audio-vizual vor fi gestionate de SC “Contact Media” SRL. Atribuirea contractului s-a facut tot fara licitatie, pe baza unei cereri de oferta. Nici in acest caz reprezentantii Primariei nu vor sa precizeze care au fost criteriile care au stat la baza solicitarii unei oferte din partea societatii amintite, o firma de apartament cu doi angajati si o cifra anuala de afaceri sub 500 de milioane de lei.
Chiar daca nici in cazul SC “Contact Media”, indicatorii economici din ultimul bilant nu sunt favorabili participarii la o selectie de oferte, trebuie mentionat ca actionarul principal al societatii este sotia directorului unei televiziuni locale care este ruda cu primarul Muntean.
Atribuirea contractului platit din bani publici, ca de la nas la fin, naste foarte multe suspiciuni. Mai mult chiar, faptul ca sotia unui director de televiziune locala va distribui banii municipalitatii pentru achizitionarea de timpi de antena, pe criterii numai de ea stiute, aduce atingere principiului concurentei loiale, in conditiile in care la Deva functioneaza trei posturi de televiziune si mai multe radiouri.
Cu toate acestea, viceprimarul Florin Oancea sustine ca atribuirea contractelor s-a facut perfect legal, dar a refuzat sa divulge sumele puse in joc si criteriile prin care s-a hotarat invitarea celor doua firme sa depuna oferte.

Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă