Teama de a nu spune vreo prostie este principalul motiv care le face pe unele persoane să fie rezervate. Luiza şi-a dat seama abia în facultate că are multe lucruri de spus şi a lăsat timiditatea deoparte. Nu-i este teamă de greşeli, pe care ştie oricum să le repare.
Luiza (32 ani) conduce de multe ori discuţiile în cercurile de prieteni şi de cunoştinţe. Paradoxul este că nu-şi dă seama de asta şi se consideră o vorbăreaţă medie. „Mi s-a întâmplat să fiu în centrul discuţiilor, dar mai puţin în grupul prietenilor, unde toţi sunt vorbăreţi. Nu mă consider însă foarte vorbăreaţă”, spune Luiza.
Prietena cea mai bună a Luizei are însă altă părere. „De multe ori mi se pare că previne momentele prea lungi de tăcere. E suficient să o stârneşti cu o întrebare şi deja îţi spune ce păreri are. Nu e însă deloc deranjant că vorbeşte mult, pentru că ştie să antreneze oamenii în discuţii. Soţul meu se amuză uneori şi spune că Luiza e în stare să vorbească singură o zi întreagă”, povesteşte Anamaria.
Luiza n-a fost însă mereu aşa. În copilărie, când aveau musafiri, părinţii o puneau mereu să spună poezii şi să vorbească cu ei, iar asta îi crea un blocaj şi o făcea să fie mai degrabă tăcută. „Abia în facultate am realizat că am ce să vorbesc şi că nu trebuia să-mi fie teamă şi mi-am dat seama că mă duce capul mai mult decât pe alţii. Nu mi-e teamă că spun prostii, iar dacă mi se întâmplă totuşi să fac vreo gafă, o repar eu cumva”, spune Luiza.
Introvertiţii, concentraţi pe gândurile din mintea lor
Teama de a nu spune vreo prostie este principalul motiv care le face pe unele persoane să fie mai tăcute. „Există o voce interioară care le zice acestor persoane că spun prostii. Poate că au fost criticate în copilărie când greşeau sau poate aveau părinţi foarte expansivi, care acaparau tot spaţiul. Unii dintre ei poate au fost presaţi să fie perfecţi, altora li s-a spus să stea în banca lor şi să nu facă valuri”, explică psihoterapeutul Alina Zevedei.
Pe de altă parte, predispoziţia de la naştere a unora spre a fi extravertiţi sau introvertiţi poate face, de asemenea, diferenţa în cercurile de cunoştinţe. „Introver-ti-ţii sunt centraţi pe ce e în mintea lor şi-i interesează mai puţin un contact cu lumea exterioară. O fire introvertită poate ajunge să facă un contact foarte bun, dar nu va fi punctul de atenţie într-un grup de vorbăreţi, ci într-un grup de maximum două-trei persoane”, spune Alina Zevedei.
Faceţi zilnic un compliment unei persoane mai puţin cunoscute
Cum se poate transforma o persoană tăcută într-una vorbăreaţă? În primul rând, trebuie să vă daţi voie să fiţi important şi chiar să greşiţi. În al doilea rând, încercaţi să vă faceţi un obicei zilnic din a face un compliment unei persoane de care nu sunteţi foarte apropiat. „Rezultatul este că-ţi dai seama că atunci când faci un contact cu cineva efortul este răsplătit. Printr-un zâmbet, spre exemplu. Vei vedea că nu eşti respins, iar efectul pozitiv îţi va întări comportamentul”, explică Zevedei. O propunere asemănătoare are şi Luiza: „Poţi să-ţi pui în minte să vorbeşti în fiecare zi cu o persoană cu care doar te saluţi, precum vânzătoarea de la chioşc, şi să legi o conversaţie”.
Un alt exerciţiu este să încercaţi mai întâi să fiţi vorbăreţ în cercuri mici de prieteni. Dacă cineva vă contrazice, nu o luaţi personal. Este doar o părere diferită. „Antrenează-ţi creierul să adune din ce auzi de la cei din jur doar elementele pozitive. Uită-te după oamenii care te aprobă şi care-ţi zâmbesc. Totuşi, o grimasă nu înseamnă că cineva are ceva cu tine. Poate pur şi simplu îl doare o măsea. Poţi însă verifica, întrebând persoana respectivă dacă a deranjat-o ceva din ce ai spus”, spune psihologul.
Limbajul nonverbal este şi el foarte important, poate chiar mai de impact decât cel verbal. „Dacă ai dreptate şi nu ştii să-ţi vinzi marfa, e ca şi cum n-ai avea. Limbajul verbal are 5% din impact, restul e dat de poziţia corpului, de contactul vizual, de ton, de mimică, gestică”, mai spune Zevedei. O idee bună este să-ţi atingi uşor interlocutorul pe antebraţ.
Răspundeţi-le mereu copiilor la întrebarea „De ce?”
Capacitatea de a fi vorbăreţ poate fi dezvoltată din copilărie. Micuţii au o tendinţă naturală de a pune întrebări, cel mai frecvent fiind bine cunoscutul „de ce?”. E important să le repetaţi copiilor informaţiile de fiecare dată când au nevoie şi să-i apreciaţi când comunică. „Nu există întrebări stupide. Singura întrebare stupidă e cea pe care n-o pui”, spune Alina Zevedei. Totodată, e indicat ca micuţii să nu se amestece în discuţiile pentru adulţi.
