12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCum sunt torturaţi şi agresaţi sexual recruţii poliţiei sud-sudaneze

Cum sunt torturaţi şi agresaţi sexual recruţii poliţiei sud-sudaneze

Medicii celui mai important spital din sudul Sudanului sunt şocaţi de numărul cazurilor de recruţi ai poliţiei ce poartă semne ale unor abuzuri fizice severe, potrivit nytimes.com.

 

Astfel, un număr mare de recruţi din cadrul poliţiei prezintă, conform doctorilor spitalului Juba din Sudan, semne clare de tortura şi abuz sexual, suferite în timpul antrenamentelor. Atât diplomaţi cât şi cercetători sau recruţi relatează cazuri grave de abuz şi tortură, printre care o pedepsire în masă a unui campus întreg ce a durat mai multe zile, în urma căreia mulţi recruţi au ajuns la spital.

Conform recruţilor şi observatorilor internaţionali, condiţiile severe de pregătire şi pedepsele severe au dus la moartea a până la 100 de recruţi, instigând o reacţie puternică din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi altor ţări. “Suntem cu adevărat îngrijoraţi”, spune Joseph Feeney, liderul programului de dezvoltare al ONU din Sudan.

Motivul acestor comportamente din cadrul poliţiei este că, timp de 50 de ani, cetăţenii din sudul Sudanului au luptat ferm într-un război civil cu partea nordică a ţării.

Pacea între cele două regiuni beligerante a fost semnată abia în 2005, iar pe 9 iulie sudul îşi va declara independenţa faţă de nord. Însă, este dificil pentru cetăţeni să se lepede de disciplina militară severă, împămânenită în conştiinţa publică.

Cicatricile istoriei se văd sub forma rănilor suferite de tinerii cadeţi din Sudan, participanţi într-un program de antrenament subvenţionat de ONU împreună cu alte ţări, precum SUA. Acest program îşi propunea să creeze prima divizie de poliţie profesionistă, orientată spre respectarea drepturilor omului.

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă