14.9 C
București
joi, 22 octombrie 2026
AcasăSpecialCum se reţine contribuţia pensionarului la sănătate

Cum se reţine contribuţia pensionarului la sănătate

Potrivit deciziei Curţii Constituţionale publicată marţi pe site-ul instituţiei, procentul de 5,5% datorat de pensionari pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.

Noua modalitate de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate se va aplica în mod automat pentru toţi pensionarii care au pensii mai mici de 740 de lei, nefiind necesară depunerea unor cereri, a anunţat, Casa Naţională de Pensii Publice.

CNPP atrage atenţia că de la data publicării în Monitorul Oficial, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

„În acest sens s-a pronunţat Curtea şi în Decizia 223/13 martie 2012, prin care a constatat că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor iar cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele judeţene de pensii, şi casele sectoriale de pensii, de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.”, se arată în comunicatul CNPP.

CNPP precizează că deciziile Curţii Constituţionale nu au fost publicate în Monitorul Oficial

„Având în vedere avalanşa de cereri prin care pensionarii solicită încetarea reţinerii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi restituirea sumelor reţinute, cu acest titlu, din ianuarie 2011 până la zi, inclusiv actualizarea cu indicele preţurilor de consum, ţinând seama de precizările de mai sus, precum şi de faptul că noua modalitate de calcul al acestor contribuţii se va aplica în mod automat pentru toţi pensionarii din categoria avută în vedere, precizăm că nu este nevoie de depunerea unor cereri”, mai arată CNPP.

Curtea Constituţională a publicat, marţi, pe site-ul său, decizia pe care a dat-o în 13 martie privind constituţionalitatea dispoziţiilor articolului 259 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,

Cele mai citite

AI-ul scumpește calculatoarele și telefoanele mobile. Majorări de până la 17% până la finalul anului

Dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale începe să se reflecte în costurile dispozitivelor electronice.Cererea tot mai mare de procesoare și componente pentru stocarea datelor a...

Alexandru Rogobete îl acuză pe Ilie Bolojan de reduceri bugetare fără a ține cont de nevoile sistemului sanitar

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, afirmă că a estimat corect cheltuielile instituției pentru 2026 și susține că bugetul aprobat inițial a fost cu aproape cinci...

Manchester United, umilită în Liga Campionilor! Carrick riscă să fie demis după dezastrul din Italia

Manchester United a suferit o înfrângere categorică în deplasarea cu Como, scor 1-4, în etapa a treia din Liga Campionilor, iar presa britanică susține...
Ultima oră
Pe aceeași temă