13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialCum se explică succesul tenisului feminin românesc: Ascensiunea Simonei Halep le-a mobilizat...

Cum se explică succesul tenisului feminin românesc: Ascensiunea Simonei Halep le-a mobilizat și pe Irina Begu, Monica Niculescu și Sorana Cîrstea | ANALIZĂ ROMÂNIA LIBERĂ

Ascensiunea Simonei le-a mobilizat și pe Irina Begu, Monica Niculescu și Sorana Cîrstea, celelalte jucătoare din România aflate în TOP 100 în circuitul WTA.

„România liberă“ a stat de vorbă cu trei specia­liști în tenis, care au explicat ascensiunea jucătoarelor din România. Cel mai bun exemplu este ierarhia WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, acolo unde Halep este lider, cu un avans de 102 puncte față de Garbine Muguruza.

 „Fără condiții ideale sau un sistem bine pus la punct, tenisul românesc produce și balta pare să aibă pește în continuare. Momentul Halep e deja contabilizat și cred că își va arăta efectele și pe mai departe. Vin jucătoare din urmă și sunt jucătoare care se bat de la egal la egal cu restul lumii.

Eu cred că niciodată România nu a arătat atât de bine. Halep, Begu, Niculescu, Bogdan sau Cîrstea, plus „junioarele“ Ruse, Bara sau Jaqueline Cristian arată atât cantitatea, cât și calitatea tenisului românesc actual“, susține Cristi Mîndru, jurnalist TVR și comentator de tenis la Digi Sport.

Un fin cunoscător al fenomenului, Mîndru e convins că Halep va fi la înălțime și la US Open. „O să vibrăm pentru Halep. Drumul e lung, iar necunoscutele sunt mari. Mă refer aici la Konta, Muguruza, Ostapenko. Cert este că tenisul feminin e acum mai imprevizibil ca niciodată“.

În vârful ierarhiilor

Dragoș Suciu e unul dintre comentatorii de tenis din noul val. La Eurosport, acesta a comentat în acest an Grand Slam-urile de la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon. El a făcut echipă cu Luminița Paul, Cristi Petre, Radu Abramescu sau Radu Antofi.

Jurnalistul de la Eurosport este și el impresionat de forma excelentă pe care nu o arată doar Halep, ci și celelalte jucătoare din România. De menționat că Irina Begu tocmai a câștigat BRD Bucharest Open, atât la simplu, cât și la dublu.

Ne aflăm, cu siguranță, în cea mai bună perioadă din istoria tenisului feminin românesc, dacă ne gândim la numărul de jucătoare aflate în TOP 100. Din 2009, de când Sorana Cîrstea și Raluca Olaru au început să aibă rezultate bune, fetele noastre au rămas prezente constant în vârful ierarhiilor și în atât de râvnitele „weekend-uri“ ale turneelor.

„Cred că este vorba despre un merit colectiv. În primul rând, vorbim despre calitatea individuală a jucătoarelor. Am copilărit practic în aceeași generație cu ele și îmi aduc aminte faptul că semifinalele și finalele Campionatelor Naționale se repetau și la turneele din străinătate.Mereu calitatea individuală a existat și, iată că, în ciuda unui sistem nu tocmai performant din punct de vedere sportiv, fiecare și-a urmat drumul, prin forțe proprii“, consideră Suciu.

Viitorul, incert

Dragoș Suciu evită să se pronunțe în privința viitorului, dar dă exemplul Anei Bogdan și trage un semnal de alarmă. „Nu știu cât de încurajator este viitorul. Sunt câteva rezultate bune în perioada junioratului, dar apoi nu prea mai sunt susținute. Să nu uităm, totuși, faptul că Ana Bogdan a fost recent cea mai tânără jucătoare a noastră din TOP 100 WTA, iar ea împlinește în curând 25 de ani. Totuși, sunt câteva nume interesante în continuare, precum Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse sau Mihaela Mărculescu“.

Pompiliu Nicolae Constantin (comentator de tenis la Dolce Sport) spune că pentru România și pentru țările din Europa de Est e mai ușor să facă performanță în tenisul feminin, iar cifrele îi dau dreptate.

Dacă Simona Halep este acum pe locul 2 în clasamentul WTA și chiar are șanse să fie lider mondial, în circuitul ATP, dominat de Andy Murray, Rafael Nadal și Roger Federer, lucrurile stau chiar rău pentru România. Aflat pe locul 86, Marius Copil stă cel mai bine, el fiind urmat de Adrian Ungur, care a ajuns pe poziția 449. Țara noastră este însă ceva mai bine reprezentată la dublu masculin, acolo unde Horia Tecău ocupă locul 26.

Cât contează US Open

Comentatorul Dolce Sport o laudă pe Halep, dar spune că Simona va trebui să tragă tare la US Open pentru a ajunge în fazele superioare. În acest an, Halep a fost cel mai aproape să câștige un Grand Slam la Roland Garros. La Paris, ea a pierdut finala cu revelația Jelena Ostapenko, aflată atunci doar pe locul 47 în clasamentul WTA.

„Simona Halep a reușit să mobilizeze și mai mult tenisul feminin românesc prin rezultatele sale. Parcursul de la Roland Garros și Wimbledon ar trebui să ne dea speranțe pentru US Open, dar Halep va avea cea mai mare concurență, pentru că sunt mai multe jucătoare redutabile pe hard decât pe zgură sau iarbă“.

Ultimul Grand Slam al anului (US Open) este programat între 28 august și 10 septembrie.

 

Consultă ziarul complet în format .PDF și aici.

 

Cele mai citite

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro. ''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale...

Kosovo are dificultăți în aderarea la Consiliul Europei

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă,...

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă