6.4 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialCum schimbi produsele care se strică după vacanță

Cum schimbi produsele care se strică după vacanță

Sute de mii de români merg în concediu în afara țării și cumpără diferite produse și cadouri. Ce trebuie să facă dacă se defectează explică Centrul Euro­pean al Consumatorilor din România (ECC Romania). 

Garanția poate fi obligația legală a vânzătorului (garanție legală de conformitate) sau orice angajament asumat de vânzător sau producător (garanție comercială) față de consumator, fără solicitarea unor costuri suplimentare.

Termenul de garanție legală de conformitate este de 2 ani și se calculează de la data livrării produsului. Pentru produsele folosite se poate conveni cu vânzătorul reducerea termenului de 2 ani, dar nu mai puțin de un an de la data livrării produsului. Termenul de garanție legală de conformitate, în cazul produselor de folosință îndelungată a căror durată medie de utilizare este mai mică de 2 ani, se reduce la această perioadă.

Garanția comercială sau convențională este garanția pe care vânzătorul sau producătorul o acordă în mod voluntar, în condițiile stabilite de acesta și care, odată acordată, devine obligatorie din punct de vedere juridic.

Garanția comercială trebuie să conțină, în mod obligatoriu, clauze referitoare la elementele de identificare a produsului; termenul de garanție; modalitățile de asigurare a garanției – întreținere, reparare, înlocuire; denumirea și adresa vânzătorului; denumirea și adresa unității service specializate.

Garanția pentru vicii ascunse

Termenul viciu ascuns este definit ca fiind deficiența calitativă a unui produs livrat sau a unui serviciu prestat, care nu a fost cunoscută și nici nu poate fi cunoscută de către consumator prin mijloace obișnuite de verificare.

Vânzătorul este răspunzător față de consumator pentru orice lipsă de conformitate existentă la momentul când au fost livrate bunurile. În cazul lipsei conformității, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului aducerea produsului la conformitate. Consumatorul are posibilitatea să aleagă modalitatea în care dorește să i se aducă la conformitate produsul (înlocuire, reparare, rezoluțiunea contractului, reducerea prețului), cu condiția ca modalitatea alea­să să nu fie disproporționată sau imposibilă.

Din păcate legislația în vigoare îi oferă vânzătorului posibilitatea de a soluționa litigiul utilizând următoarea ordine. și anume repararea produsului, înlocuirea produsului cu unul similar sau restituirea contravalorii acestuia.

În ceea ce privește modalitățile de aducere la conformitate, consumatorul poate beneficia în primul rând de repararea produsului, apoi de înlocuirea acestuia, și, în cele din urmă, de reducerea corespunzătoare a prețului sau rezoluțiunea contractului.

În toate cazurile, aducerea la conformitate se face fără plată. Noțiunea fără plată se referă la toate costurile necesare aducerii la conformitate, inclusiv costuri poștale, transport, diagnosticare, expertizare, demontare, montare, manoperă, materiale utilizate, ambalare.

„Vânzătorul este direct răspunzător față de consumator pentru orice lipsă de conformitate a produsului. Prin urmare, el nu se poate ascunde în spatele producătorului sau furnizorului. Consumatorul nu trebuie să accepte acest lucru, chiar dacă are garanția oferită de producător. Vânzătorul este cel cu care consumatorul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare/prestări servicii. Vânzătorul este, așadar, responsabil pentru respectarea contractului, astfel că, pentru soluționarea litigiului, se recomandă consumatorului să se adreseze acestuia“, a precizat domnul conf. univ. dr. Costel Stanciu (foto), președinte APC.

Termenul în care produsul trebuie reparat/înlocuit

Repararea sau înlocuirea produselor trebuie adusă la îndeplinire într-un termen rezonabil, stabilit de comun acord între consumator și vânzător, și fără niciun inconvenient semnificativ pentru consumator. Caracterul rezonabil al perioadei de timp și existența inconvenientelor se analizează în funcție de natura produsului și scopul pentru care a fost achiziționat.

Perioada de timp stabilită nu poate depăși 15 zile calendaristice de la data la care consumatorul a adus la cunoștința vânzătorului lipsa de conformitate a produsului sau a predat produsul vânzătorului ori persoanei desemnate de acesta pe baza unui document de predare-primire. Pentru a opera repararea sau înlocuirea produselor se impune ca deficiențele apărute să nu fie imputabile consumatorului.

În cazul reparării produsului, vor fi montate numai piese noi. Pentru produsul înlocuit/remediat operatorul economic are aceleași obligații ca și pentru produsul inițial. Produsele de folosință îndelungată care înlocuiesc produsele defecte vor beneficia de un nou termen de garanție. Timpul de nefuncționare din cauza lipsei de conformitate apărute în termenul de garanție legală sau comercială prelungește termenul de garanție.

Consumatorul poate cere reducerea prețului/rezoluțiunea contractului

Reducerea corespunzătoare a prețului și rezoluțiunea contractului intervin în trei cazuri: când consumatorul nu a beneficiat nici de repararea, nici de înlocuirea produsului; când vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă; când vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-un termen de 15 zile, fără inconveniente semnificative pentru consumator.

Garanția Europeană

Fiecare stat membru al UE are propriile reglementări cu privire la garanție – dacă un certificat de garanție trebuie emis sau nu, dacă este suficientă chitanța primită de la magazin pentru a solicita aducerea produsului la conformitate etc. În România, spre exemplu, pentru produsele de folosință îndelungată se prevede obligativitatea pentru vânzător de a înmâna consumatorului, pe lângă instrucțiunile de folosire, instalare, exploatare, întreținere, eliberate de producător, și certificatul de garanție.

Așa-numitul certificat de garanție europeană nu există, vânzătorii nefiind obligați să emită un asemenea certificat doar pentru că produsul este comercializat în UE. Însă, dacă în certificatul de garanție se menționează că garanția este europeană, atunci consumatorul poate solicita aplicarea garanției în oricare dintre statele membre ale UE, inclusiv România. Cu toate acestea, dacă certificatul de garanție nu prevede aceasta, atunci nu se poate solicita aplicarea garanției decât în țara din care s-a achiziționat produsul. Deci, sunt foarte importante prevederile certificatului de garanție sau anunțurile publicitare făcute de comerciant în acest sens.

Dacă în certificatul de garanție sau în declarațiile publice făcute de vânzător se menționează că garanția europeană se aplică pentru produsul respectiv și că este valabilă și în România, atunci reprezentantul legal al vânzătorului în România este obligat să accepte produsul defect în service și să îl repare. Pentru a obține informații cu privire la reglementările în domeniu, specifice fiecărui stat membru, consumatorii pot contacta Centrul European al Consumatorilor Romania.

„Nu de puține ori s-a întâmplat ca unitățile service din România să refuze repararea unui produs achiziționat dintr-un alt stat membru UE pe motiv că acesta nu a fost achiziționat din România sau pentru că personalul nu are instruirea necesară pentru a repara acel tip de produs ori că nu au piese de schimb pentru efectuarea reparației sau, mai mult decât atât, că nu au contract încheiat cu vânzătorul respectiv. În acest caz, consumatorii s-au adresat Centrului European al Consumatorilor și au fost îndrumați sau sprijiniți corespunzător”, a declarat Irina Chirițoiu (foto), director ECC Romania.  

 

Cele mai citite

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 16 decembrie, din cauza riscurilor...

Horoscop 12 decembrie 2024. Dificultăți pentru scorpioni

Horoscop 12 decembrie 2024. Ziua de azi aduce energii favorabile fiecărei zodii, iar astrele sugerează evoluții interesante și lecții de învățat. Horoscop 12 decembrie...

Răzvan Marin, desemnat fotbalistul român al anului 2024. Lista completă a câștigătorilor Galei Fotbalului Românesc

Răzvan Marin, mijlocașul echipei Cagliari, a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului 2024 în cadrul Galei Fotbalului Românesc. Evenimentul, ajuns la...
Ultima oră
Pe aceeași temă