Cum sa furi un milion"/ "How to steal a million" este compus din doua parti: un jaf si o romanta. Cei doi actori sunt carismaticul Peter O’Toole si fabuloasa Audrey Hepburn.
O premisa jucausa, destul de intortocheata si ironica, dar esenta este ca domnisoara Hepburn trebuie cu orice pret sa fure o statueta din Muzeul Parisului, statueta care de fapt ii si apartine, iar domnul O’Toole este arhitectul jafului. Componenta jafului este exact cum ar trebui sa fie pentru un film din ‘66: simpla, dar distractiva, iar pe alocuri ingenioasa, de asa natura incat sa incante spectatorul si sa obtina de la acesta o reactie de "Aaa…" in momentul in care se elucideaza nuantele planului – ceva vital pentru orice film de gen care se respecta. Ceea ce distinge filmul acesta de altele cu teme asemanatoare e problema romantica. Reuseste, in ciuda tendintelor erei, sa fie "simpatic" fara excesele specifice (cum ar fi teatralismul neverosimil) si reuseste sa nu se ia prea tare in serios. In aceste conditii relatia dintre O’Toole si Hepburn este pur si simplu savuroasa.
Filmul nu are acea aura de film "vechi" si poate fi judecat pe meritele sale ca film, mai degraba decat pe meritele sale ca artefact cinematografic sau lectie istorica despre cum aratau filmele in urma cu 40 de ani. In esenta, "How to steal a million" a reusit sa imbatraneasca gratios, fiind si in ziua de azi un film foarte frumos.
