12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialCum s-a calificat Simona Halep în sferturile de finală. Declaraţii exclusive ale...

Cum s-a calificat Simona Halep în sferturile de finală. Declaraţii exclusive ale tenismenei | CORESPONDENŢĂ DE LA ROLAND GARROS

20 de grade. O vreme perfectă pentru tenis. Vînt ușor și plăcut, din când când soarele se mai ascunde printre nori. Pe culoarul spre teren, Simona Halep ascultă muzică la căști. Navarro face scurte alergări.

După 10 minute de încalzire, un prim ghem ce pare interminabil, deși nu durează decât 3 minute. Navarro pare obosită. În schimb, Halep e impecabilă, deschide mult, după care atacă și face punct: 1-0. Crește ritmul, joacă inteligent prima minge de break pe care o trimite plasat, deși era într-o situație ce părea compromisă. 2-0.

Simona Halep închide ghemul următor cu o lovitură excepțională în careul mic, foarte aproape de fileu. 3-0. E în mare formă; câștigă puncte din toate pozițiile. Urmează un break la zero. 4-0.

Românca e solidă și din interiorul terenului. Agresivă și exactă. Publicul simte că Navarro e în dificultate și o încurajează cu aplauze. În sfârșit, Navarro scoate un retur bun pe atacul Simonei, după 22 de minute de joc. 5-1. Halep pare că e pusă pe dărâmat tot ce-i stă în cale! 6-1 după 28 de minute.  Setul 2 începe cu un nou break Halep! Stadionul a amuțit!

La 40-0 în ghemul 2, Navarro se trezește. Egalează la 40 și, 4 mingi de break mai târziu, reușește să revină la 1-1, în cel mai lung ghem al meciului (9 minute). Avea să fie ultima răbufnire a spanioloaicei care nu a existat astăzi pe teren!

Halep câștigă setul, 6-1, la fel ca pe primul, pentru o calificare spectaculoasă. „Mă simt bine și am încredere. Joc tot mai bine în fiecare zi și vreau să continui să joc cel mai bun tenis al meu”, a încheiat Simona.

Adversara sa de miercuri în sferturile de finală se numește Elina Svitolina (Ucraina). Svitolina este cap de serie nr. 5 aici la Paris (6 WTA) și este cea mai în formă jucătoare de pe circuit în acest moment. A câștigat 4 titluri WTA de la începutul anului, printre care și finala de la Roma cu Halep. În optimile de finală însă, nu i-a fost ușor cu Petra Martic (Croția – 290 WTA) de care s-a debarasat după 3 seturi foarte echilibrate (4-6, 6-3, 7-5). 

R.L.: Simona, astăzi ai câștigat puncte importante aproape din toate pozițiile.

Simona Halep: Da! A fost un joc complet, am simțit bine jocul, am simțit bine terenul, totul s-a mulat pe jocul meu și a fost un meci bun!

De la Suarez-Navarro, mingile veneau la fel ca și în alte meciuri sau ai simțit-o puțin obosită astăzi?

Nu știu cum s-a simțit ea, însă știu că eu am jucat destul de repede și nu i-am dat timp ca să-și facă jocul ei. Carla are un talent extraordinar, ea poate să facă cu mingea orice, să deschidă niște unghiuri pe care înainte nu le ajungeam, însă acum am stat mai aproape de linie și am luat mingea mai repede.

Cele mai citite

Puținele studii ale lui Piedone nu afectează activitatea de primar-gospodar: poți desena băncuțe și dacă știi să faci liniuțe și bastonașe

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți cârcotași au criticat studiile primarului sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, candidat pentru funcția de edil-șef. Gurile rele...

Guvernul discută Programul Național de Reformă pe anul 2024

Guvernul Ciolacu are pe ordinea de zi a ședinței din 9 mai 2024 un Memorandum pentru "Aprobarea Programului Național de Reformă 2024", elaborat conform...

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă