19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCum realizăm sistemul electric şi de iluminat în baie

Cum realizăm sistemul electric şi de iluminat în baie

Pentru orice casă, baia reprezintă o încăpere care impune proiectarea unui circuit electric separat şi un iluminat special datorită faptului că indicele de umiditate de aici este foarte mare.

În principiu, în baie nu ar trebui să existe prize, iar întrerupătoarele ar trebui să fie situate cât mai departe de sursele de apă (chiuvetă, duş, cadă). Dacă aveţi însă nevoie să folosiţi dispozitive electrice în această încăpere, apelaţi la un electrician priceput, care să poată monta prizele ţinând cont de reglementările speciale pentru amplasarea circuitelor electrice în baie.

Stabilirea locului prizelor se face în funcţie de poziţionarea surselor de apă. Nivelurile de restricţie, care au fost definite din raţiuni de siguranţă, se delimitează astfel:

Nivelul 0 – este delimitat de dimensiunile căzii de baie sau ale duşului; practic, nu puteţi monta niciun fel de prize în acest perimetru.

Nivelul 1 – se situează peste nivelul 0 şi acoperă perimetrul de deasupra căzii de baie sau a duşului până la înălţimea de 2,25 m faţă de nivelul solului sau faţă de partea inferioară a echipamentului sanitar. În acest cadru se pot monta numai anumite aparate de încălzire a apei sau de iluminat, cu condiţia să fie alimentate la tensiune foarte joasă (12 V).

Nivelul 2 extinde perimetrul din jurul obiectelor sanitare pe lăţime (până la 60 cm de jur împrejurul acestora). Aici se pot monta şi alte aparate electrice, cu condiţia ca acestea să aibă dublă izolaţie (căutaţi pe carcasa lor un semn reprezentând două triunghiuri plasate unul în celălalt).

Nivelul 3 adaugă celor precedente un perimetru de lăţime de până la 2,40 m. Este nivelul de la care este permisă montarea întrerupătoarelor.

În ceea ce priveşte prizele, optaţi pentru produse cu indice de pro­tecţie mare. Fiecare tip de priză are un astfel de indice, care arată nivelul de protecţie al instalaţiei la factori externi cum ar fi praful sau apa. Pe piaţă găsiţi game de prize şi întrerupătoare cu indice IP44 (care este marcat atât pe ambalaj, cât şi pe produs, şi semnifică faptul că priza este protejată de particule de praf şi de apă).

Toate circuitele electrice care alimentează o încăpere cu indice mare de umiditate trebuie să fie protejate printr-un dispozitiv diferenţial, de mare sensibilitate. Electricianul dumneavoastră trebuie să cunoască toate regulile de amplasare a cablurilor în cadrul unei băi, precum şi detaliile legate de împământarea specială a electrocasnicelor mari.

Iluminatul

În sala de baie e potrivit un iluminat de ambianţă, realizat de exemplu cu o plafonieră echipată cu becuri incandescente clasice sau cu halogen.

Acest tip de iluminat se poate completa cu surse luminoase localizate – plasate în zona lavoarului -, care trebuie să ofere o bună reproducere a culorilor, altfel machiajul doamnelor având de suferit.

Corpurile de iluminat localizat se vor aşeza deasupra oglinzii sau pe cele două laturi ale sale. Ca şi aparatele electrice, sursele de lumină vor fi protejate contra umidităţii. Se recomandă numai utilizarea corpurilor de iluminat închise, pentru ca apa şi condensul să nu pătrundă. Întrerupătoarele se vor monta pe peretele exterior al încăperii.  

Atenţie la priza din baie! Nu montaţi aici o priză obişnuită, ci una de exterior, cu ­capac. Montaţi-o mai sus, ca să nu fie ­pericol în cazul unei inundaţii.

Cele mai citite

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă