30.5 C
București
vineri, 26 iunie 2026
AcasăSpecialCum poţi deveni pompier pentru o zi

Cum poţi deveni pompier pentru o zi

ISU Dobrogea organizează mâine un concurs interactiv pentru cei care doresc să experimenteze meseria de pompier.

 

Anul acesta, la 13 septembrie, de  Ziua Pompierilor din România, se împlinesc 164 ani de la luptele din Dealul Spirii. Pentru a marca momentul, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa organizează o serie de manifestări. Astfel, mâine, 12 septembrie 2012, între 11.30 şi 13.30, în faţă la City Park Mall se va organiza un concurs interactiv intitulat „Pompier pentru o zi” şi o demonstraţie de prim-ajutor medical.

În paralel, celor prezenţi li se vor prezenta o autospecială de stins incendii, ambulanţa SMURD, echipamentul scafandrilor de intervenţie şi autospeciala CBRN (destinată intervenţiei în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice şi radiologice, pentru decontaminarea personalului de intervenţie dar şi a celui afectat). În incinta City Park Mall vor fi expuse desene cu tema „Misiunile pompierilor militari” realizate de  un grup de copii asistaţi de World Vision, filiala Constanţa şi se va organiza un punct mobil de informare preventivă. Organizatorii spun că la această activitate pot participa toţi copiii, indiferent de vârstă!

La 13-25 septembrie 1848, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, ostaşii Companiei de Pompieri ai Capitalei, au purtat pe Dealul Spirii o crâncenă bătălie cu trupele otomane. Pentru a cinsti memoria celor 166 de pompieri militari care au căzut la datorie în Dealul Spirii, dar şi a celorlalţi pompieri, data de 13 septembrie a fost declarată Ziua Pompierilor din România. „Sărbătoarea constituie un prilej de evocare a faptelor de arme săvârşite acum un veac şi jumătate de militarii pompieri din Bucureşti care, alături de infanteriştii Regimentului 3 şi masele revoluţionare ridicate la luptă, au înscris o pagină de eroism în lupta poporului român pentru emancipare naţională şi socială”, se arată într-un comunicat remis de ISU Dobrogea.   Text Box:

Cele mai citite

Horoscop 27 iunie 2026: o decizie importantă poate schimba direcția pentru mai multe zodii

Horoscop 27 iunie 2026: indică o zi cu energie orientată spre alegeri, planuri pe termen lung și schimbări de perspectivă. Pentru mai multe semne...

CSAT convocat luni la Cotroceni: obiective NATO 2026 și securitatea aeriană, pe agendă

Președintele Nicușor Dan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va avea loc luni, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni,...

John Bolton a pledat vinovat pentru păstrarea ilegală de informații privind securitatea națională

Fostul consilier pentru securitate națională al președintelui Donald Trump, John Bolton, a pledat vinovat vineri, într-o instanță federală din Maryland, la un cap de...
Ultima oră
Pe aceeași temă