Cu cateva zile in urma, presedintele american Barack Obama explica intr-un discurs intentia sa de a promova unele masuri de reglementare a sectorului bancar prin necesitatea de a proteja cetatenii de "deciziile tampite" ("dumb decisions") luate de catre bancheri. "Vreau doar sa punem in practica unele reguli, in asa fel incat, atunci cand acesti tipi iau decizii tampite, sa nu fiti nevoiti (voi, «platitorii de taxe») sa achitati nota de plata."
Intr-adevar, in centrul actualei crize economice a stat sistemul financiar american, cu banci care s-au lansat intr-o competitie a acordarii de credite finantate cu ajutorul unor noi si ingenioase structuri si instrumente financiare. Insuficient cunoscute si intelese, acestea s-au bucurat totusi de o mare popularitate si au fost primite cu entuziasm in intreaga lume de investitori dornici de castiguri mai mari. S-a constituit un esafodaj complex care in esenta se baza pe convingerea ca lucrurile vor continua sa mearga bine la nesfarsit, ca preturile activelor imobiliare si financiare vor fi mereu in crestere si ca toata lumea se va imbogati in aceasta alchimie financiara. Dar cand un graunte de indoiala a patruns in acest mecanism complicat, totul s-a prabusit: bancile au descoperit ca stau pe un munte de credite ce nu mai pot fi recuperate, iar investitorii au realizat cu oroare ca valoarea portofoliilor lor este aproape de zero. Pentru a preveni un blocaj total al pietelor financiare si paralizarea economiei, autoritatile publice din America si din toata lumea au intervenit injectand fonduri uriase in banci si alte institutii financiare. Treptat, realizand implicatiile de durata ale acestor masuri, opinia publica a devenit tot mai critica, iar politicienii au raspuns cu promptitudine acestei schimbari de atitudine, intrecandu-se in a blama lacomia bancherilor si in a propune masuri de control mai strict al activitatilor financiare. Planurile presedintelui Obama fac parte din aceasta miscare la nivel mondial.
Masurile anuntate in ultimele saptamani se refera la impunerea unor taxe pe anumite tranzactii bancare, la separarea diverselor tipuri de activitati bancare in asa fel incat cele cu riscuri mari sa fie strict departajate de cele adresate simplilor depunatori si la masuri de prevenire a concentrarilor excesive si aparitia unor institutii financiare atat de mari incat pun in pericol intregul sistem.
Ofensiva pornita impotriva bancilor este foarte populara, toata lumea are ceva de reprosat acestora. Dar, oricat de confortabila ar fi ideea ca bancile sunt singurele vinovate pentru criza, ea nu poate conduce decat la concluzii eronate si la masuri ineficiente sau chiar contraproductive. Pentru ca bancile si bancherii nu sunt singurii care s-au lacomit si au luat decizii tampite. Ele au raspuns cerintelor unor clienti care s-au lacomit si au luat decizii tampite de a lua credite, desi nu aveau mijloacele sa le ramburseze. Bancile au creat produse financiare care raspundeau cerintelor unor investitori care s-au lacomit la castiguri mari si au luat decizii tampite de a investi in instrumente pe care nu le intelegeau. si tot bancile au raspuns indemnurilor guvernelor de a stimula creditarea pentru a sustine ritmuri inalte de crestere economica. Iar peste toate, nu trebuie sa uitam rolul jucat de garantia implicita a statului, pe care toata lumea il asteapta sa intervina daca toate celelalte decizii tampite duc pana la urma la consecinte nedorite. Deoarece, cu cat este mai mult implicat in economie, cu atat statul isi asuma, explicit sau implicit, rolul de garant al tuturor deciziilor tampite, de salvator de ultima instanta.
Si atunci este normal ca, asa cum se intampla deja, statul sa isi reclame dreptul de a interveni in deciziile luate de banci, de clientii acestora si de investitori, impunand tot felul de reguli, restrictii sau proceduri de interventie directa menite a preveni "deciziile tampite". Se creeaza un cerc vicios: cu cat isi asuma un rol mai important in procesul de decizie, cu atat statul este mai raspunzator pentru esecuri, pentru a caror preintampinare este justificata intarirea controlului asupra deciziilor celorlalti, ceea ce creste responsabilitatile statului in cazul in care ceva merge rau s.a.m.d. Dar nimeni nu pare sa observe ca "statul" are aceleasi limite si este supus acelorasi greseli ca toti ceilalti: se poate cu usurinta face o lista de decizii eronate luate de diverse institutii publice oriunde in lume si la orice moment. Statul intelept si atotstiutor este o fictiune, in fiecare institutie publica deciziile sunt luate de indivizi mai mult sau mai putin talentati, care, inevitabil, fac si greseli. Unele dintre cele mai mari pierderi inregistrate in sectorul financiar american in actuala criza au fost cauzate de Fannie Mae si Freddy Mac, cele doua institutii de garantare a creditului ipotecar controlate de guvern. Pentru a evita un faliment devastator, ele au fost preluate si refinantate de Trezorerie – operatiune ce costa platitorul de taxe zeci, poate sute de miliarde de dolari.
Cea mai buna garantie impotriva deciziilor tampite ramane, dupa parerea mea, responsabilitatea individuala, si nu preluarea acesteia de catre institutii publice. Bancherul ce ia decizii proaste isi pierde slujba si isi compromite cariera, clientul bancar ce nu isi ramburseaza datoriile este supus executarii silite, investitorul care se lasa furat de tentatia castigului rapid isi pierde banii. Cu cat sunt mai prompt sanctionate, cu atat dramele individuale nu ajung sa capete proportii si sa devina crize colective.
Exista putine motive sa ne indoim ca unul dintre rezultatele de durata ale crizei va consta intr-un nou val de reglementari ale sectorului financiar si o revenire in forta a statului in economie. Aproape nimeni nu mai indrazneste astazi sa sustina tezele liberalismului economic, pendulul doctrinar revine spre interventionismul de tip keynesist care fusese abandonat cu cateva decenii in urma. Dar exista si un pret de platit pentru un sistem financiar mai reglementat: dinamismul economic risca sa fie mult redus si, desi vom avea poate mai putine crize financiare, este foarte posibil sa ne confruntam cu stagflatia, o combinatie de stagnare cu somaj si inflatie inalta, care va schimba conceptia despre crize. Si pentru a raspunde intrebarii din titlul acestui articol: reteta impotriva deciziilor tampite este sa fii vigilent incepand cu tine insuti.
