Temperaturile ridicate ศi ploile favorizeazฤ apariลฃia ศi rฤspândirea insectelor responsabile cu transmiterea mai multor boli la om. În aceastฤ categorie sunt incluse, printre altele, cฤpuลele ศi ศânศarii.
Este adevฤrat cฤ existฤ specii diferite de cฤpuศe ศi ศânศari, cฤ nu toate sunt periculoase pentru om, dar nu aflฤm acest lucru decât dupฤ. Aศa cฤ mai bine sฤ ศtim cum trebuie sฤ procedฤm în caz de înศepฤturi ศi sฤ luฤm mฤsurile necesare pentru a nu ajunge sฤ ne îmbolnฤvim. „În medie, în cazul muศcฤturilor de cฤpuศฤ, aproximativ 20-30 de pacienศi se adreseazฤ sฤptฤmânal pentru profilaxie la Spitalul Clinic de Boli Infecศioase ศi Tropicale Dr. Victor Babeศ din Capitalฤ“, a declarat dr. Simin-Aysel Florescu, medic primar boli infecศioase, directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecศioase ศi Tropicale „Dr. Victor Babeศ“. La nivel mondial, dupฤ ศânศari, cฤpuศele sunt insectele cel mai des responsabile pentru transmiterea bolilor la oameni, spun specialiศtii.
Boli care pot fi transmise la om
Boala Lyme (borelioza), infecศia produsฤ de virusul Zika ศi meningoencefalita acutฤ sunt doar câteva dintre bolile transmise la om de cฤtre cฤpuศe ศi tânศari. În cazul primelor, deศi nu toate muศcฤturile pot provoca infectarea, acestea pot transmite la om boala Lyme, o afecศiune gravฤ care afecteazฤ întregul organism. Din cauza simptomelor care nu sunt specifice (manifestฤri pseudogripale, obosealฤ accentuatฤ, dureri de cap ศi articulare, tulburฤri de somn), boala Lyme (borelioza) nu este uศor de depistat ศi poate fi confundatฤ cu alte afecศiuni (fiind numitฤ din acest motiv „boala cu 1.000 de feลฃe“). Simptomul distinctiv este o patฤ de dimensiuni mari pe piele, în locul înศepฤturii de cฤpuศฤ, un eritem migrator pe baza cฤruia medicul poate da un prim diagnostic al bolii în primul stadiu al infecศiei. Datele Centrului Naศional de Supraveghere ศi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Institutul de Sฤnฤtate Publicฤ România, aratฤ cฤ în 2015, în România, au fost notificate 762 de cazuri suspecte de boalฤ Lyme, dintre care 320 confirmate, 34 probabile, 30 posibile ศi 378 infirmate.
ศi speciile locale de ศânศari pot rฤspândi, la rândul lor, o serie de virusuri cum ar fi West Nile, virus responsabil de declanศarea meningoencefalitei acute. Netratatฤ prompt ลi adecvat, aceasta poate provoca decesul. În 2015, au fost raportate 125 de suspiciuni de infectare cu virusul West Nile, dintre care 19 cazuri au fost confirmate ศi 13 au fost clasificate ca probabile, se mai aratฤ în datele CNSCBT. Potrivit aceluiaศi raport dat publicitฤศii, un singur deces provocat de virusul West Nile a fost înregistrat în cursul anului trecut.
În ceea ce priveศte virusul Zika, acesta are ca vector de transmitere ศânศarul din specia Aedes Albopictus sau ศânศarul-tigru. „Deศi ศânศarul-tigru este prezent în România fiind adaptat mediului urban, virusul Zika nu se regฤseศte în acest moment în ศara noastrฤ ca transmitere localฤ“, a declarat Dr. Simin-Aysel Florescu. Spre deosebire de alte specii, ศânศarul-tigru înศeapฤ destul de agresiv în timpul zilei, însฤ nu existฤ deosebiri medicale semnificative faศฤ de speciile autohtone de ศânศari din punct de vedere al aspectului înศepฤturii.
Primul ajutor în cazul înศepฤturilor
Cฤpuศe: în cazul în care depistฤm o cฤpuศฤ pe corp, medicii recomandฤ scoaterea cât mai rapidฤ a insectei cu ajutorul unei pense, fฤrฤ a se aศtepta detaศarea spontanฤ. Dacฤ nu poate scoate singur cฤpuศa, pacientul trebuie sฤ ajungฤ de urgenศฤ la medicul de familie sau la camera de gardฤ a unui spital, pentru extragerea ei. Medicul infecศionist este cel care stabileศte profilaxia. În prima etapฤ diagnosticul este clinic, prin observarea eritemului migrator (patฤ de mari dimensiuni). Testarea serologicฤ se face numai dupฤ minimum patru sฤptฤmâni de la muศcฤtura cฤpuศei, din cauzฤ cฤ anticorpii apar tardiv, boala Lyme fiind o afecศiune care se manifestฤ la aproximativ o lunฤ dupฤ muศcฤtura infectantฤ.
ศânศari: Potrivit dr. Simin-Aysel Florescu, în cazul înศepฤturilor de ศânศari, nu existฤ efecte imediate vizibile care ar trebui sฤ ne trimitฤ la medic. Totodatฤ, înศepฤtura ศânศarului-tigru nu prezintฤ deosebiri medicale semnificative din punct de vedere al aspectului înศepฤturii. Specialistul mai spune cฤ înศepฤturile de ศânศar ca atare nu implicฤ acordarea unui ajutor de urgenศฤ, dar bolile care se pot declanศa dupฤ câteva sฤptฤmâni de incubaศie, precum meningoencefalita cu virus West Nile, necesitฤ spitalizare în clinicile de boli infecศioase. Medicii nu pot realiza o profilaxie a bolilor virale posibil transmise prin ศânศari.
Sfatul specialiศtilor
„Evitarea contactului cu cฤpuศele presupune în primul rând evitarea spaศiilor deschise, cu vegetaศie abundentฤ. Dacฤ totuศi expunerea în mediul exterior este necesarฤ, evitarea muศcฤturilor de cฤpuศฤ se poate efectua prin câteva mijloace simple printre care: purtarea de haine de culoare deschisฤ cu mâneci lungi, pantaloni lungi, ศosete ศi încฤlศฤminte închisฤ (nu sandale), ศi eventual utilizarea de produse care ศin cฤpuศele la distanศฤ dacฤ se preconizeazฤ o expunere majorฤ (expediศii, pฤduri, etc.)“, a afirmat Dr. Simin-Aysel Florescu. Aceleaศi recomandฤri sunt valabile ศi pentru a ne proteja de înศepฤturile ศânศarilor, la fel de activi în aceastฤ perioadฤ, dacฤ se estimeazฤ o expunere mare. „Utilizarea de produse insecticide (spray, pastile sau lichid cu aparate electrice, spirale outdoor) împotriva ศânศarilor în încฤperi sau spaศii deschise are, de asemenea, un rol major de prevenire a înศepฤturilor“, a mai declarat medicul.
Efecte secundare
Insecticidele ca mijloc de protecศie
În cazul folosirii insecticidelor, oamenii sunt îngrijoraศi în legฤturฤ cu efectele pe care le-ar putea avea ingredientele acestor produse asupra sฤnฤtฤศii lor ศi a membrilor familiei. “Pentru ca utilizatorii insecticidelor sฤ fie în siguranศฤ din punct de vedere medical, utilizatorii trebuie sฤ evite inhalarea acestora sau contactul cu pielea sau mucoasele, mai ales în cazul copiilor, din cauza faptului cฤ insecticidele pot genera efecte toxice la contact direct“, precizeazฤ dr. Simin-Aysel Florescu, medic primar boli infecศioase. Existฤ mai multe insecticide specifice: Autan, Aroxol etc.
Specialiศtii Aroxol, de exemplu, ศin sฤ sublinieze cฤ „fiecare dintre produsele Aroxol este dezvoltat ศi testat cu atenศie ศi responsabilitate în vederea eliminฤrii posibilelor efecte negative asupra oamenilor, în condiศiile folosirii corecte a produselor conform instrucศiunilor de utilizare ศi încurajeazฤ utilizatorii sฤ urmฤreascฤ cu atenศie recomandฤrile de folosire care sunt explicate pe etichetele produselor Aroxol atât sub formฤ de text, cât ศi vizual prin pictograme uศor de urmฤrit.“
Printre insectele periculoase pe care insecticidele Aroxol le combat se numฤrฤ atât cฤpuศele, cât ศi ศânศarii. Împotriva ศânศarilor existฤ aparatele electrice cu pastile sau rezervฤ lichidฤ pentru utilizarea în interiorul încฤperilor ศi spirale sau batoane pentru utilizarea în spaศiile deschise cum ar fi terase, grฤdini etc. Împotriva cฤpuศelor existฤ Aroxol Lichid Instant, folosit pentru eliminarea nu doar a cฤpuศelor, dar ศi a gândacilor, furnicilor, pฤianjenilor sau puricilor, care nu degajฤ gaz/vapori la pulverizare ศi nu are miros.