15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialCum ne lăsăm abuzaţi de prejudecăţi

Cum ne lăsăm abuzaţi de prejudecăţi

Ideile preconcepute îi determină pe unii oameni să se căsătorească prea devreme, să facă copiii fără să-şi dorească sau să-şi cenzureze atitudinea dacă sunt mai în vârstă.

Florentina a ştiut dintotdeauna că o relaţie de durată cu un bărbat trebuie să se încheie cu un mariaj. Aşa îi spuseseră încă din adolescenţă părinţii şi bunicii. Ideea asta, rostită obsesiv în familia ei, a determinat-o să se grăbească să se mărite cu Andrei, deşi acum, la patru ani de la căsătorie, spune că era mai bine dacă mai aştepta. „Îl iubesc pe Andrei şi ne înţelegem bine, dar nu pot să nu mă întreb cum era să fi cunoscut mai mulţi bărbaţi. E vorba de experienţe de viaţă pe care le-am ratat”, spune Florentina.

Cu prejudecata privind căsătoriile s-a întâlnit şi Anamaria şi uneori o amuză, alteori o irită: „Am auzit din gura multora că după 30 de ani eşti terminată dacă nu te măriţi. Ultima oară mi-a spus-o un văr de-al meu care se însoară la 24 de ani. Nu sunt de acord. Dacă mie îmi place să călătoresc şi am alte preocupări nu înseamnă că-s terminată. Plus că am văzut în ce hal ajung căsniciile după un număr de ani şi chiar nu mi se pare o realizare în viaţă”, afirmă Anamaria. O altă prejudecată cu care tânăra nu este de acord este cea care spune că bătrâneţea e urâtă: „Nu neapărat. Depinde cât eşti de în formă şi ce finanţe ai. Eu cred că nu o să stau prea bine cu banii, dar sper ca măcar să rămân în formă”.

Prejudecăţile legate de vârstă mai sugerează că, după o anumită vârstă, oamenii nu mai pot munci. „În Marea Britanie, mii de oameni cu vârsta de 90 de ani lucrează cu carte de muncă”, spune sociologul Marius Pieleanu.

„Femeie la volan!”

O altă prejudecată care a influenţat-o pe Florentina, de data asta în bine, a fost ideea că femeile conduc mai prost decât bărbaţii. „Asta mă face să mă concentrez mai mult la volan, să fiu atentă la cum conduc. Andrei şi prieteni de-ai mei despre care lumea zice că sunt şoferi buni. Asta m-a făcut să învăţ să parchez cu spatele, să fac depăşiri din scurt şi, ca să mă laud, am primit câteva complimente de la bărbaţi care ştiu să conducă. Cel mai tare m-a uns pe inimă un compliment venit de la un prieten care conduce de foarte mult timp şi care a bătut ţara în lung şi-n lat”, povesteşte femeia de 32 de ani.

Prejudecăţile sunt o formă fundamentală de discriminare şi au apărut şi s-au perpetuat din cauza lipsei de educaţie, sunt de părere unii sociologi. „Cu toţii avem prejudecăţi de care uneori nici nu ne dăm seama. Ele se capătă în familie, la şcoală sau la serviciu. Cu cât o societate este mai educată, cu atât prejudecăţile sunt mai puţine”, spune Marius Pieleanu.

Prejudecăţile au avut rolul de protecţie socială şi funcţionau ca o logică circulară internă. „Prejudecăţile reprezintă un sistem închis de gândire care a avut ca punct de plecare protecţia comunităţii. Spre exemplu, cât timp nu existau mijloace contraceptive, era important ca femeile să nu-şi înceapă viaţa sexuală înainte de căsătorie pentru că nu avea cine creşte copiii. Există şi acum standarde duble privind viaţa sexuală a bărbaţilor: ei pot avea mai multe partenere sexuale fără să fie judecaţi”, explică psihoterapeutul Alina Zevedei.

Alegeţi neghina din grâu!

Prejudecăţile privind minorităţile sexuale sau religioase, cele legate de diferenţele dintre bărbaţi şi femei sunt printre cele mai frecvente şi au un impact major asupra indivizilor. „Pentru că sunt foarte motivate emoţional, ele duc la abuzuri, discriminare şi excludere socială. Am avut în cabinet clienţi homosexuali care-mi spuneau că se ascund foarte mult, au grijă să nu iasă în public ca să nu-şi piardă locul de muncă. Unora li s-a întâmplat să li se arunce pungi cu apă în cap”, spune Zevedei. Puteţi să vă scuturaţi de prejudecăţile care vă afectează viaţa dacă vă gândiţi în ce măsură ideile respective sunt bazate pe fapte concrete sau sunt reminiscenţe ale vremurilor trecute.

Top idei preconcepute

Ţiganii nu se spală şi fură.

Evreii sunt mincinoşi, manipulatori şi zgârciţi.

Bărbaţii sunt mai deştepţi decât femeile.

O femeie cu mai mulţi parteneri sexuali este de moravuri uşoare, un bărbat cu experienţă sexuală este viril.

După o anumită vârstă nu mai poţi purta haine tinereşti.

Homosexualii sunt răuvoitori şi se pot trata.

Dacă nu te căsătoreşti până la 30 de ani, eşti expirat.

Cuplurile care nu fac copii duc o viaţă inutilă.

Cele mai citite

Grecia, la picioarele lui Răzvan Lucescu! Antrenorul român a cucerit un nou titlu cu PAOK Salonic

Formația PAOK Salonic, pregătită de antrenorul român Răzvan Lucescu, s-a impus cu scorul de 2-1 pe terenul rivalei locale Aris și a câștigat al...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Grecia, la picioarele lui Răzvan Lucescu! Antrenorul român a cucerit un nou titlu cu PAOK Salonic

Formația PAOK Salonic, pregătită de antrenorul român Răzvan Lucescu, s-a impus cu scorul de 2-1 pe terenul rivalei locale Aris și a câștigat al...
Ultima oră
Pe aceeași temă