14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialCum gestionăm spaţiul într-o garsonieră

Cum gestionăm spaţiul într-o garsonieră

Într-o garsonieră, indiferent de gradul ei de confort, camera trebuie să ţină loc şi de living, şi de dormitor, şi de bibliotecă sau loc de relaxare.

Iată de ce aici gestionarea riguroasă a spaţiului se impune mai mult decât în oricare alt tip de locuinţă. Cum în asemenea situaţii suplimentarea spaţiului este rareori posibilă, singurele instrumente care stau la îndemâna proprietarilor sunt cele care ţin de amenajarea interioară. Corpurile de mobilier alese vor trebui să se armonizeze perfect cu geometria spaţiului pentru ca fiecare centimetru pătrat să poată fi exploatat. Acestea trebuiesc, de asemenea, să se plieze pe funcţiunile specifice primare ale unei locuinţe, funcţiuni care se regăsesc la nivelul aceleiaşi încăperi.

Toate aceste lucruri sunt valabile atunci când se decide păstrarea structurii iniţiale a garsonierei. De cele mai multe ori se apelează la această soluţie pentru că structura de rezistenţă a imobilului nu permite modificări majore de ordin structural. Atunci când astfel de modificări sunt posibile, gama de soluţii se diversifică şi ea. Se poate recurge la deja clasica integrare a balconului în aria utilă a garsonierei sau la deschiderea bucătăriei sau/şi a vestibulului spre cameră. O altă soluţie pe care am întâlnit-o este transformarea garsonierei în apartament cu două camere. Chiar dacă pare una mai mult decât îndrăzneaţă, această soluţie, realizată inteligent, poate creşte semnificativ gradul de confort al spaţiului respectiv. Garsoniera pe care vom exemplifica în continuare una din soluţiile amintite mai sus avea iniţial o suprafaţă utilă de 32 mp, la care se adăugau cei 2,57 mp ai logiei.

Principala lucrare de ordin structural care a fost efectuată a constat în integrarea logiei în aria utilă a garsoniereri. Acest lucru a condus la sporirea suprafeţei camerei până la 21 mp. Pentru ca această modificare să nu creeze probleme în sfera confortului termic, toate zona fostei logii a trecut printr-un minuţios proces de izolare.

Pereţii au fost decopertaţi până la stratul de bază, după care au fost refinisaţi. Pe unul din pereţii longitudinali, la întâlnirea cu plafonul, a fost construită o scafă din gips-carton şi profile metalice. În aceasta au fost montate tuburi fluorescente care asigură iluminatul artificial al încăperii. Din aceleaşi materiale au fost construite pe plafon volume decorative în care au fost montate spoturi luminoase.  Pe pardoseală a fost turnată şapă autonivelantă iar suprafaţa a fost finisată cu parchet laminat.

Mobilierul a fost realizat pe comandă, de o firmă specializată, după planurile proprietarului. El a gândit corpurile de mobilier în aşa fel încât spaţiul să fie gestionat cât mai eficient, în condiţiile în care camera a fost separată în două zone cu funcţiuni diferite. 

Cele mai citite

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

OMS avertizează. Doar trei zile vor mai putea funcționa serviciile de sănătate din sudul Fâșiei Gaza

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că mai există combustibil suficient pentru a asigura funcționarea serviciilor de sănătate din sudul Fâșiei Gaza doar pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă