13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCum finanţează Primăria echipa Maramureşul Universitar

Cum finanţează Primăria echipa Maramureşul Universitar

Din bugetul municipiului Baia Mare pe 2011, “peste 3%, adică aproximativ 3,5%”, după cum a precizat primarul interimar Istvan Ludescher, a fost alocat sportului, însă doar o parte din aceşti bani sunt pentru susţinerea unor cluburi. Restul finanţării este destinat investiţiilor din domeniu. Mare parte din sumă, 990.000 de lei va fi dirijată pentru crearea unui teren sintetic de fotbal, dotat cu tribună, vestiare şi instalaţie de nocturnă. În acest moment, în Baia Mare nu există nici un teren sintetic de fotbal omologat.

Locul unde va fi amenajat terenul sintetic de fotbal este în imediata apropiere a stadionului municipal “Viorel Mateianu”, de pe Dealul Florilor, şi este cunoscut de localnici sub denumirea “Terenul 2”. Mult timp, acesta a fost folosit ca un teren de antrenament pentru echipa FC Baia Mare, pentru meciuri amicale şi chiar pentru meciurile oficiale ale echipelor de juniori. În timp, terenul, în fapt o împrejmuire de pământ cu uşoare urme de iarbă, a ajuns în paragină. În apropiere a fost chiar creat un… cimitir.

Contează calitatea cea mai bună

Oficialităţile municipiului reşedinţă de judeţ susţin că vor solicita câştigătorului licitaţiei pentru execuţia lucrărilor garanţie şi standarde europene de calitate. „Nu va conta neapărat cel mai mic preţ, ci calitatea cea mai bună şi o garanţie de minimum zece ani”, a declarat viceprimarul Băii Mari, Dumitru Matei. Modernizarea terenului a fost solicitată de conducerea clubului local de fotbal, Maramureş Universitar, ce activează în Liga a III-a, care a reclamat lipsa unui teren omologat de antrenament, iar termenul de finalizare a lucrărilor este 31 iulie. Tot în acest an, autorităţile băimărene au anunţat că vor aloca bani pentru continuarea lucrărilor de reparaţie la stadionul de pe Dealul Florilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă