După ce a jucat la loto şi şi-a trimis angajaţii la „Dansez pentru tine”, primarul spune că va schimba faţa localităţii cu ajutorul programelor culturale.
Staţiunea balneoclimaterică Techirghiol speră să fie redescoperită de turişti cu ajutorul a trei evenimente majore finanţate cu bani europeni. Ieri, la sediul primăriei, a avut loc lansarea proiectului „Să redescoperim Techirghiolul” , ce se va derula pe o perioadă de 22 de luni având o valoare de 753.395,80 de lei, proiect depus de 2 ani de zile, după cum afirma edilul-şef „jucător” al urbei sapropelice, Adrian Stan.
Concret, prin acest proiect vor fi derulate trei proiecte, vor avea loc participări la târguri de tu-rism şi vor avea loc o serie de programe menite să arate atât „faţa” balneoclimaterică a staţiunii, cât şi dimensiunea ei cultural-religioasă. Astfel, în perioada 22-24 iulie va avea loc pe scena Teatrului de vară „Jean Constantin” din localitate Festivalul de satiră, umor şi revistă „Scena lui Tănase”.
„Am ales numele marelui Constantin Tănase deoarece vrem să atragem atenţia asupra faptului că acesta venea la Techirghiol în perioada interbelică cu trupa sa de revistă. Tănase a contribuit la construirea casei de cultură din localitate”, a arătat primarul „oraşului lui Tekir”.
Un alt eveniment va avea loc în perioada 26-28 august, când se vor sărbători „Zilele oraşului”, cu participarea internaţională a reprezentanţilor din oraşele termale europene din asociaţia cărora face parte şi staţiunea românească. În sfârşit, pentru anul viitor, pentru zilele de 30 şi 31 martie, autorităţile pregătesc un simpozion internaţional pe teme medicale, în cadrul căruia vor fi prezentate şi readuse în atenţia turiştilor binefacerile Lacului Techirghiol.