Cum am devenit si redevenit iesean (IV)

Dupa ce, impreuna cu prietenul meu, Dan Ravaru, ne-am gasit o gazda pe strada Mohanescu, aproape de piata Pacurari, am trait o toamna paradisiaca in Iasi, cu excursii pe Bucium, in grupuri compacte de studenti, haladuind fericiti ca suntem liberi si ca putem, pe bani putini, sa bem must si sa mancam nuci in gospodaria vreunui megies primitor de pe dealul plin de vii de la marginea Iasiului… Un coleg de an, bacauanul Alexandru Popovici, un mare amator de poezie si care cunostea tot ce misca in domeniu, mai ales prin partile Bacaului, care era pe atunci un oras plin de poeti, s-a oferit sa mi-l aduca in parcul Copou pe Adi Cusin pentru un turnir poetic: la acea vreme, Adi Cusin, repetent prin nu stiu ce clasa de liceu, fugise de acasa si se angajase pe la Onesti, la un ziar de mina, era un adolescent cu mustacioara, de o rara frumusete, si isi stia pe de rost toate poemele, pe care le rostea cu un talent actoricesc innascut, inimitabil…
Intalnirea, la care asistau si alti prieteni ieseni, pe langa masivul nostru grup de barladeni, ne-a amutit pe toti: Adi a inceput sa-si recite poemele, starnit si "biciuit" continuu de Sandu Popovici, care-i mai azvarlea, zambind, cate un titlu sau cate un vers si, in final, dupa o indelungata tacere si "o matura chibzuinta" (cum zicea regretatul George Macovescu), ne-am dus cu totii la carciuma "Rarau" din mijlocul Copoului, carciuma care semana cu un pavilion de vanatoare… Barladenii mei ma priveau intrebator-mustrator, dar eu taceam adanc, pentru ca stiam si simteam ca in acea clipa, in toamna anului de gratie 1960, nimeni dintre cei vii nu i se putea opune lui Adi Cusin… si din acea zi, metodic, am devenit un galerian al scrisului…
Nu ma mai interesau cursurile de la facultate si nici mesele de la cantina studenteasca, imi cumparam tigari, o paine si o cana de vin, pe care le puneam pe masa, in partea stanga, ma asezam la masa si scriam… La acea vreme, in Iasi, eram doi galerieni ai scrisului, eu si Mircea Ciobanu, aparitie spectrala, cu un zambet usor demonic, autist desavarsit, obsedat de Blaga si de folclor… Doi ani de zile am trait in Iasi obsedat si tiranizat de modelul Adi Cusin si m-am eliberat de el abia in ziua in care Adi a inceput sa nu-mi mai inteleaga poemele pe care ceilalti (Laurentiu Ciobanu, Richard Regwald) mi le admirau: el credea, vai, ca si Vasile Voiculescu in alt timp, ca poezia trebuie sa fie accesibila, inteleasa de toti…
Dupa doi ani de truda, mi-am recastigat increderea in vocatia mea artistica si am ramas repetent in anul al II-lea, picat la dialectologie de un profesor, stefan Giosu (nomina odiosa), un personaj sinistru, trimis in China sa invete limba chineza si intors in Romania si vorbind malgaa…
Am fost regretat de vreo 180 de colegi din anul meu de facultate si indragit de alti 180 de colegi din noul meu an de facultate, caci nu veneam cu mana goala, ci cu dragul meu prieten Cristian Simionescu, incat si azi Grigore Ilisei se mai minuneaza cand isi aminteste ce impresie inubliabila le-am produs noilor si dulcilor nostri colegi, pe care, sincer, i-am adoptat, dovada clara fiind participarea mea, alaturi de ei, la sarbatorirea a 40 de ani de la absolvirea facultatii, in toamna anului trecut…