1.5 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecialCum alunecă ţinta protestelor. PDL şi USL, huiduite la pachet

Cum alunecă ţinta protestelor. PDL şi USL, huiduite la pachet

O deturnare spectaculoasă a protestelor de stradă are loc la Cluj. Dacă până acum, scandarea preferată a protestatarilor era „Băsescu, la puşcărie”, de ieri seară, USL şi PDL au început să fie luate în vizor, la pachet, de demonstranţi.

„PDL, USL, aceeaşi mizerie!” este noua scandare preferată a protestatarilor. Mulţi dintre demonstranţi provin din rândul huliganilor care fac parte din galeria echipei de fotbal Universitatea Cluj. Iar unii dintre ei sunt membri ai organizaţiei fasciste Noua Dreaptă. Interesant este faptul că aceste scandări au apărut chiar în momentul în care USL a decis să gireze public protestele, iar printre demonstranţi se aflau chiar lideri locali ai PNL şi PSD.

Reprezentanţii societăţii civile spun că nu sunt surprinşi de această evoluţie a protestelor.

Dirijorul Emil Aluaş, care conduce Fundaţia Pro West, spune că „populaţia are dreptate, pentru că clujenii au văzut că, de fapt, corupţia este la fel în toate partidele. Neputinţa şi incompetenţa sunt numitorul comun al PSD, PDL şi PNL. În momentul de faţă, nu avem alternativă”.

La rândul său, omul de afaceri Mircea Ponea spune că „protestele împotriva USL sunt o consecinţă a laşităţii liderilor partidelor care compun această alianţă. Ei au refuzat să îşi asume protestele de stradă şi nu au vrut să le ofere un conducător. Sunt la fel ca actualii guvernanţi”.

Artistul Sabin Ciurea afirmă că „de fapt, la Cluj, USL s-a numărat printre iniţiatorii protestelor.

Mai mulţi dintre liderii PNL şi PSD s-au aflat în Piaţa Unirii încă de la începutul mitingurilor. Probabil, acum sunt dezamăgiţi de cursul evenimentelor, însă merită acest lucru din plin. Victor Ponta a mers la Strasbourg, la alegerile din Partidul Socialist European, în loc să fie alături de oamenii care îngheţau în stradă!”.

Cele mai citite

Ministerul afacerilor externe din Germania mesaj pentru România: Putin vrea să ne dezbine

Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei a transmis joi, 5 decembrie, că Rusia vrea să divizeze opinia publică din România și să rupă solidaritatea dintre...

Franța, aruncată în criză, după căderea Guvernului

Guvernul Barnier este primul Executiv, după 60 de ani, forțat să plece, în urma unui vot de cenzură Euro a avut o reacție imediată, tranzacționându-se...

Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România și-a ales noul Consiliu Director pentru perioada 2024-2026

Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) și-a desemnat conducerea pentru următorii doi ani. Flavius Jakubowicz a fost ales președinte al asociației, preluând mandatul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă