După un an de la instalare, guvernarea USL a plasat România într-o zonă a relativului cu o rapiditate care greu ar fi putut fi anticipată chiar şi de către cei mai înverşunaţi critici ai modului în care PSD, PNL şi PC au stabilit, atunci când s-au aliat, că trebuie acaparată puterea.
Iar aici nu e vorba doar de versatilitatea, fermitatea de cameleon şi poziţionările schizoide executate de premier în chestiuni, de pildă, precum exploatarea (atenţie, nu doar explorarea!) gazelor de şist.
Nu, e vorba de mult mai mult – de două procese macro care, odată finalizate, influenţează decisiv cursul oricărei ţări de pe suprafaţa globului, nu doar pe cel al României: revizuirea Constituţiei şi redesenarea administrativă a teritoriului.
Ce au aceste procese în comun? Ei bine, nimic mai puţin decât ceea ce este mai prost.
Anume, o simplă existenţă a unor termene de execuţie (finalul lui 2013), o incompatibilă cu vremurile lipsă de transparenţă, un deficit medieval în materie de consultare a societăţii civile şi chiar a diferitelor ramuri ale Autorităţii, evidenta mutilare a fondului problemei şi, pe termen lung, expunerea ţării la riscuri încă dificil de cuantificat exhaustiv.
În fine, supremul numitor comun al celor două teme lăsate de USL în grija parlamentarilor de Teleorman, Crin Antonescu şi Liviu Dragnea, ţine de condensarea puterii tocmai spre acea zonă a politicului care a condus la ceea ce cu preţiozitate am putea numi fentarea modernităţii – baronii locali.
Nu este oare cinic ca tocmai aceia care au pus în operă feudalizarea, la propriu, a sistemului de administrare a ţării să fie acum mai aproape ca oricând de dobândirea puterii absolute şi consfinţirea acesteia prin plasarea unor articole convenabile în Legea fundamendală ? Este.
Dar tot adevărat este că în societăţile slabe aşa ceva devine la un moment dat inevitabil.
Degeaba se trag semnale de alarmă în presă, degeaba prezintă ONG-urile rapoarte, analize, recomandări (IPP, Expert Forum sau Alianţa pentru o Românie Curată ar merita, pe drept, un laudatio) – toată această muncă aduce cu un frustrant şi periculos Monolog al surzilor.
Mult mai eficient pare, în schimb, Dialogul surzilor promovat de tandemul teleormănean Dragnea-Antonescu.
Regionalizarea şi revizuirea Constituţiei sunt tranşate în spatele uşilor prin negocieri, cu siguranţă dure, între baroni şi delegaţii lor la Centru.
De aceea, oficial, în spaţiul public nu transpiră nimic. Cel puţin nimic din ceea ce contează în mod real.
În cazul modificării Legii fundamentale, în fiecare zi a săptămânii care s-a scurs tot ceea ce a fost transmis opiniei publice au fost amendamentele ADOPTATE în comisia de specialitate, dar a văzut cineva vreo dezbatere prealabilă pe marginea lor? Nope.
Dinamica amendării amendamentelor şi a supunerii lor din nou la vot a avut în vedere strict nemulţumirile partidelor care au majoritatea în Parlament.
Liberalul Tudor Chiuariu poate depune mărturie şi, astfel, confirma că, dacă s-a schimbat ceva în toate aceste zile după ce comisia se pronunţase deja, ei bine, acel ceva a fost repus în discuţie doar pentru că el sau vreun coleg de la PSD sau PC au făcut presiuni în sensul reevaluării.
Celelalte voci nu contează.
Circuitul revizuirii este închis, cu toate că asistăm la mutarea centrului de greutate al republicii spre un original de deviant model parlamentar, croit după interese individuale sau de grup, în nici un caz naţionale.
La fel stau lucrurile în ceea ce priveşte regionalizarea.
Nimic din ceea ce este esenţial nu este supus unor dezbateri care să angreneze, cumva, un spectru cât mai larg al vieţii publice.
Nu ştim nimic despre cum s-a gândit actuala putere să eficientizeze administrarea celor peste 3.200 de localităţi, din care jumătate sunt incapabile să funcţioneze cu adevărat singure; nu ştim nimic despre mecanismele prin care vor ajunge banii în teritoriu; ce ştim, oare, despre cum vor fi cheltuite sumele respective?; ce ştim despre sursele lor, despre drepturile şi obligaţiile administraţiilor locale; avem vreo idee despre cum va arăta, în România regionalizată, relaţia dintre centru şi periferie?; ne este cumva clară schema accesului la fondurile europene? Iar exemplele pot continua.
Ştim, în schimb – iar dacă însuşi domnul Dragnea a ţinut să precizeze asta public, înseamnă că e groasă rău – că se duce o bătălie colosală pe desemnarea capitalelor de regiuni, pe ocuparea posturilor la vârful viitoarelor centre regionale de putere, pe conservarea actualului sistem în care alocările bugetare de la Bucureşti se fac după criterii clientelare, ş.a.m.d..
În campania electorală, USL a promis, în schimbul voturilor, o nouă epocă de LINIŞTE. Acum ne-o livrează!
Le mai poţi spune că nu s-au ţinut de cuvânt?
