Dacă luni fostul preşedinte ucrainean, Viktor Ianukovici, a fost pus sub acuzare de către autorităţile revoluţionare, ieri Rada Supremă a votat cu o mare majoritate o rezoluţie în care solicită judecarea acestuia de către Curtea Penală Internaţională de la Haga pentru „crime grave“. Între timp, la Kiev au început să apară documente ale fostei guvernări, printre care s-a găsit şi un plan de reprimare sângeroasă a protestelor cu ajutorul armatei.
Citeşte şi: Ianukovici, de negăsit
În timp ce americanii şi europenii încă acţionează cu maximă precauţie şi refuză să recunoască în mod oficial legitimitatea autorităţilor revoluţionare de la Kiev pentru a nu înfuria Rusia, ucrainenii acţionează rapid pentru a şterge orice posibilitate de revenire a lui Viktor Ianukovici şi a clanului său la putere.
După ce luni ministrul interimar de Interne, Arsen Avakov, anunţase că Ianukovici a fost pus sub acuzare pentru „crime în masă”, puterea revoluţionară de la Kiev a primit un avertisment din partea premierului polonez, Donald Tusk, care le-a cerut să nu confunde dreptatea cu răzbunarea. În consecinţă, ieri, deputaţii Radei au votat cu mare majoritate o rezoluţie în care solicită trimiterea lui Ianukovici şi a acoliţilor săi în faţa Curţii Penale Internaţionale (ICC) pentru a fi judecat pentru „ordinele criminale” pe care le-a dat poliţiei săptămâna trecută, când între 80 şi 100 de oameni au fost ucişi în confruntările dintre poliţie şi protestatarii din Euromaidan. Această decizie a Parlamentului ucrainean are meritul că evită scenariul românesc (proces revoluţionar sumar urmat de execuţie) şi, implicit, acuzaţiile de răzbunare, dar nu este lipsită de capcane. În primul rând, ICC nu are jurisdicţie asupra Ucrainei, care nu a semnat tratatul de înfiinţare a Tribunalului de la Haga.
Citeşte şi: GALERIE FOTO: Ianukovici locuia cu prietena, nu cu soţia
Acest obstacol poate fi îndepărtat dacă autorităţile ucrainene vor adresa o cerere formală ICC pentru a investiga acuzaţiile, a declarat un purtător de cuvânt al Tribunalului agenţiei Reuters. ICC investighează cazuri grave pe care autorităţile naţionale nu pot sau nu vor să le investigheze şi, îndată ce capătă jurisdicţie asupra cazului respectiv, autorităţile naţionale nu mai au nici un cuvânt de spus. Cu alte cuvinte, dacă şi pe cine vizează ancheta ICC este dincolo de puterea guvernului ucrainean. Concret ICC ar putea construi un caz împotriva lui Ianukovici sau ar putea să îl exonereze, după cum ar putea foarte bine decide să extindă ancheta şi la grupările revoluţionare.
Planul
În ultimele două zile au început să apară publice documente ale fostului regim descoperite de revoluţionari în birouri sau în coşurile de gunoi ale diverselor instituţii părăsite de oamenii regimului. Astfel, la somptuoasa reşedinţă kitsch a lui Ianukovici de la marginea Kievului, jurnaliştii au găsit chitanţe pentru decoraţiuni în valoare de milioane de dolari, dar şi o chitanţă pentru suma de 12 milioane de dolari cash. De altfel, protestatarii care au păzit reşedinţa în noaptea fugii lui Ianukovici au numărat câteva zeci de zboruri cu elicopterul, semn că fostul preşedinte a avut lucruri multe de cărat cu el în ascunzătoare.
Dar cele mai spectaculoase documente descoperite, a căror autenticitate a fost confirmată pentru Financial Times de un oficial ucrainean de rang înalt, sunt documente militare şi aparţinând serviciului de securitate SBU, urmaşul ucrainean al KGB-ului. Un set de astfel de documente arată că lunetiştii care au tras împotriva civililor în cele trei zile de confruntări violente făceau parte din forţele speciale Omega, o unitate de lunetişti aparţinând Forţelor Interne Ucrainene.
O telegramă publicată de un website ucrainean scoate însă la lumină dimensiunea represiunii pe care o plănuia regimul. Joia trecută, în timp ce Ianukovici se afla în discuţii cu emisarii occidentali, şeful statului major al Armatei, Iuri Ilin, a emis un ordin prin care disloca trei unităţi (aproximativ 2.500 de soldaţi) din sudul şi sud-vestul Ucrainei la Kiev sub pretextul că SBU primise informaţii că protestatarii plănuiau să atace facilităţi militare sensibile. Ordinul Ilin (care se afla în funcţie de numai câteva ore, după ce predecesorul său demisionase) nu spunea pentru ce aveau să fie folosiţi militarii, ci doar că este vorba de o operaţiune antiteroristă în care armata avea dreptul să folosească armamentul, să stabilească puncte de control, să verifice civilii şi să-i aresteze pe cei care nu se supun şi să percheziţioneze locuinţe private fără mandat.
În sfârşit, al treilea document, intitulat „strategia operaţională pentru neutralizarea activităţii extremiste a participanţilor la activităţile de protest”. Este vorba de două operaţiuni cu nume de cod „Bumerangul” şi „Valul” în care trebuiau să fie implicaţi, pe lângă lunetişti şi forţele SBU, 22.000 de poliţişti susţinuţi de armată, mai multe vehicule blindate şi cel puţin un elicopter. Pretextul era oferit de un pretins complot al grupării radicale Sectorul de Dreapta de a arunca în aer clădirile guvernamentale. Două atacuri succesive urmau să separe masa de protestatari în două grupuri care să fie ulterior forţate să se retragă spre punctele de triere amplasate anterior, unde urmau să fie operate arestări. Poliţia trebuia să creeze o diversiune declanşând o confruntare de stradă pe una din străzile lăturalnice, timp în care 224 de membri ai forţelor speciale SBU urmau să atace de pe acoperiş şi de la parter Casa Sindicatelor, folosită drept cartier general de protestatari. Susţinuţi de lunetiştii plasaţi pe clădirile învecinate, luptătorii SBU urmau să-şi croiască drum spre etajul al cincilea, unde erau localizaţi membrii Sectorului de Dreapta.
Pe toată durata operaţiunii, traficul şi alimentarea cu energie electrică în centrul Kievului trebuiau oprite, iar emisia celor patru posturi de televiziune independente sau simpatizante ale opoziţiei, întreruptă.
