14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCum a fost păcălit preşedintele BRD Societe Generale, Juan Carlos Albizzati, de...

Cum a fost păcălit preşedintele BRD Societe Generale, Juan Carlos Albizzati, de gruparea Creştin-Martiş-Locic

Păcălirea preşedintelui  BRD Societe Generale SA, Juan Carlos Albizzatiîn dosarul fraudării băncilor, a fost realizată de gruparea coordonată de  Vasile Creştin (controversat om de afaceri) Sava Tipa (fost ministru comunist, acum afacerist), Adrian Martiş( director executiv BRD Unirii)  şi Andrei Nanu (director BRD Dorobanţi),  potrivit referatului procurorilor DIICOT

Prin referatul din dosarul fraudării băncilor cu peste 85 de milioane de euro, procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă atât a iniţiatorilor gruparii infractionale, cât şi  a altor 16 inculpaţi – directori de bănci, notari, evaluatori, administratori de firme, între care şi Marius Locic, care au beneficiat de partea lor din creditele obtinute in baza unor acte falsificate.

Fraudele au avut loc în perioada ianuarie 2008- decembrie 2011.

Din grupare au făcut parte 58 de persoane, din care au fost propuse spre arestare 20, alte 21 de persoane sunt cercetate în libertate, restul până la 58 fiind martori sau făptuitori care nu ştiau că participă la fraude.

În mecanismul de fraudare au fost implicate 35 de firme, multe dintre ele controlate de Vasile Creştin, altele de Marius Locic, de Ioan Creştin ( fratele lui Vasile)  şi de Sava Tipa, care au acţionat tip suveică, spun procurorii DIICOT in referatul deţinut şi de România Liberă.

De o parte din bani au beneficiat Marius Locic, afacerist, care a aderat la grupare, iar prin Locic,  in 2009, a beneficiat de bani şi senatorul PSD  Cătălin Voicu, care i-a primit  pentru a-i da ca mită unor poliţişti şi judecători de la Înalta Curte.

Procurorii DIICOT descriu pe larg modul de acţiune al grupării infracţionale în referatul prin care au cerut arestarea a 20 de persoane, între care figurează şi iniiţatorii/coordonatorii grupării infracţionale, dar şi notari, evaluatori de bunuri imobiliare, administratori de firme, care au beneficiat de partea lor din creditele obtinute..
Între cele 21 de persoane cercetate în libertate figurează vicepreşedintele BRD Lucian Cojocaru, notari, evaluatori bancari, administratori de firme folosiţi ca paravane de Vasile Creştin.

Conform referatului procurorilor, un exemplu de păcălire  a preşedintelui băncii franceze este  firma PETROINVEST SRL, controlată de Vasile Creştin. Din creditul de 6,4 milioane de euro obţinut de Vasile Creştin prin aceasta firmă, de sume consistente a beneficiat  şi Marius Locic, partenerul lui Vasile Creştin. La rându-i, Locic a dat o parte din bani, ca mită, senatorului PSD Cătălin Voicu.

Mod de actiune al gruparii lui Crestin, Locic, si a directorilor BRD  Martis si Nanu.

Linia de credit de 6,4 milioane de euro, cerut de Vasile Creştin prin paravanul Jenica Barbu Vrânceanu pentru SC PetroInvest, a fost obţinut în data de 27  martie 2009 printr-o serie de acte frauduloase. Actele false – spun procurorii DIICOT – au fost  concepute de Vasile Creştin împreună cu directorul executiv al BRD Grup Unirea, Adrian Martiş si cu Marius Locic, care avea nevoie de ajutor financiar.

Potrivit referatului procurorilor,  firma PetroInvest, specializată în închiriere de utilaje şi demolări, era controlată de  Vasile Creştin, care avea  95 % din părti sociale, iar Jenica Barbu Vrânceanu  (administrator) restul  5%. Această firmă nu avea activitate de la data  înfiinţării până la data solicitării deschiderii liniei de credit, dar cu ajutorul directorului Adrian Martiş, a obţinut totuşi creditul, împotriva regulilor bancare. 

Mecanism de fraudare a BRD

Pentru a-l ajuta pe Marius Locic, care era în impas financiar, Vasile Creştin i-a cerut administratorului firmei PetroInvest, Jenica Barbulescu, să formuleze o cerere de deschidere linie credit de 6,4 milioane euro  la BRD Grup Unirea (deşi societatea – spun procurorii în referatul prin care cer arestarea inculpaţilor – era arondată la BRD Dorobanţi). În referatul de arestare, procurorii descriu rapiditatea cu care s-a dat creditul, fără a se respecta regulile băncii.

*La data de 6 martie 2009, Jenica Barbulescu formulează cererea de credit, oferind drept garanţie  (ipoteca)  imobilul de pe Calea  Dorobanţi 182, colţ cu strada Radu Beller nr 1, sector 1 Bucureşti (imobil proprietate a lui Marius Locic, închiriat  cu 22.000 de euro de BRD Dorobanti).

*La data de 24 martie 2009, în analiza sumară (pe o singură pagină, împotriva uzanţelor, făcută  la ordinul directorului executiv Adrian Martiş) a cererii  creditului de 6,4 milioane de euro pentru SC PETROINVEST SRL  se menţionează că  Vasile Creştin deţine 95% din părţi sociale, iar Jenica Barbulescu  5%; ca firma face parte dintr-un grup puternic de alte firme. De asemenea, se preciza că imobilul ipotecat, dacă nu se restituie creditele,  poate fi închiriat cu 30.000 de euro. S-a intocmit tot atunci un proces verbal semnat de : Adrian Martiş (director executiv BRD Unirii si prietenul lui Vasile),  Elena Blaga (director comercial) si de Bianca Maria Gherman.

Tot la data de 24 martie, acest proces verbal de aprobare linie credit a fost  trimis la sediul central al BRD, unde vicepreşedintele Lucian Cojocaru (învinuit) a întocmit o sinteză  pe care a trimis-o spre aprobare  preşedintelui BRD Societe Generale SA, Juan Carlos Albizzati.

In sinteză se menţionează că Marius Locic este client activ al BRD , cunoscut ca mare investitor imobiliar.

Evaluarea imobilului, în actele trimise preşedintelui băncii franceze,  era de 7,2 milioane de euro (deşi piaţa imobiliara era în cădere deja , iar preţul real  era cu mult mai mic).

De asemenea, în evaluare se preciza că la societatea care a solicitat creditul, Vasile Creştin are 90%. Creştin era descris drept un puternic investitor imobiliar (deşi nu era).

Supraevaluarea imobilului ca şi a preţului de închiriere a fost făcută la ordinul directorului executiv Adrian Martiş de la BRD Unirea, se precizeaza in referatul procurorilor.

*La data de 26 martie,  cererea de creditare  cu 6,4 milioane de euro a SC PetroInvest SRl a fost aprobată.

Tot în data de 26 martie, Vasile Creştin îşi cedează toate părţile sociale din firmă şi schimbă sediul social al acesteia pentru a-şi pierde urma. Jenica Barbulescu devine unic asociat.

*La data de 27 martie 2009,  se încheie şi contractul de creditare, dar în baza actelor în care Vasile Creştin deţinea 95% din părţile sociale ale PETROINVEST.

După ce a luat creditul,  PetroInvest şi-a plătit o perioadă ratele în suma totală de 604.000 euro ( cea mai mare parte provenea din chiria obţinută de la BRD Dorobanţi, care avea sediul în imobilul lui Locic), apoi nu şi-a mai plătit ratele.

Abia în 2012, Adrian Martiş a facut nota de predare a firmei PETROINVEST  la gestiunea  creditelor neperformante.

Potrivit procurorilor, participaţia lui Marius Locic ar fi constat în aceea că, prin societatea sa Locic Imobiliare, a fost beneficiarul mai multor sume de bani efectuate prin transfer bancar, sume ce aveau la bază facturi fictive ( din relaţia lui  cu Vasile Creştin, care obţinea credite de la BRD atât prin PetroInvest, cât şi prin alte firme).

Legatura Creştin -Locic -senatorul PSD  Cătălin Voicu

Tot procurorii, în referatul în care cer arestarea inculpaţilor, dau ca exemplu SC Agrocereal, controlată iniţial de Creştin, care a transferat 25.000 de euro  firmei  Locic Imobiliare, bani care, s-a dovedit ulterior, că au ajuns în posesia senatorului PSD Cătălin Voicu pentru a fi daţi ca mită  unor magistrati de la ICCJ.

Pecizăm că în luna august 2009, deci  după ce PetroInvest a luat creditul de la BRD, dintr-un referat al procurorilor DNA din martie 2010, rezultă că senatorul Cătălin Voicu a pretins şi primit de la Marius Locic 119.000 lei în schimbul promisiunii că îi va rezolva dosare penale.

Precizăm că în dosarul DNA toţi inculpaţii au fost condamnaţi deja de prima instanţă.

Cătălin Voicu a primit la cinci ani de închisoare cu executare, Marius Locic patru ani cu executare, iar judecătorul Florin Costiniu, fost şef de secţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care îl ajută pe Voicu să obţină soluţiile dorite în diverse dosare deduse judecăţii, a primit doi ani cu suspendare.

În dosar a mai figurat un om de afaceri, care a denunţat că  Voicu şi Costiniu i-au cerut şi el le-a dat 260.000 de euro pentru a i se rezolva un dosar la secţia Contencios a Înaltei Curţi, referitor la o licitaţie.

Judecătoarea Luciana Mera, prietena familiei Costiniu, a decis că Locic şi unul dintre fraţii Creştin, implicaţi în fraudarea băncilor, trebuie să fie cercetati în libertate

Reamintim că fraudele totale  numai de la BRD sunt de peste 65 de milione de euro. Au mai fost fraude făcute de aceeaşi grupare şi la Volksbank (circa 8 milioane euro), şi la ATE Bank, (circa 9 milioane de euro). Totalul fraudelor,  calculate până acum de procurori, depăşeşte 85 de milioane de euro.

După cum am explicat deja, dintre cei 41 de învinuiţi, procurorii au reţinut joi,  pentru 24 de ore, 20 de persoane.

Ca instanţele Curţii de Apel  Bucureşti  să se pronunţe în termen de 24 de ore, cât durează ordonanţele de reţinere, cei  20 de învinuiţi au fost împărţiţi în douâ loturi.

Primul lot de 7 persoane, judecat de un alt magistrat, a fost arestat preventiv până la miezul nopţii de vineri. Aceştia sunt: Sandu Daniel, Gireadă Diana Mihaela (evaluator), Tipa Sava (om de afaceri,fost ministru comunist), Repede Ioan, Ploscaru Alexandru, Dinu Bogdan Florin, Bobu Livia. Ei se află acum în arestul preventiv.

Al doilea lot ,format din 13 inculpati, a fost judecat de doamna Luciana Mera, prietena familiei de judecători Costiniu

Din acest al doilea lot făceau parte Martiş Adrian (director banca), Nanu Mihail Andrei (director banca), Blaga Elena (director bancă), Ghiorghe Orlando Ionuţ (evaluator), Suditu Andrei, Sandu Niculae, Creştin Ioan (influent om de afaceri, fratele creierului fraudării), Benga Dumitru, Barbu Vrânceanu Jenica, Locic Marius (influent om de afaceri), Alexandrescu Liuba Liliana (notar), Peter Claudia Maria (responsabil clientele la bancă), Pop Damiela Camilia (notar), Creştin Vasile (influent om de afaceri, pentru care procurorii au cerut mandat de arestare în lipsă, creierul afacerii), Militaru Constantin Irinel, Ruşitoru Mihăiţă Cătălin.


Inspecţia Judiciară ar trebui să se autosesizeze  pentru a desluşi ieşirea din tiparele practicii judiciare a doamnei judecător Luciana Mera

Judecarea arestării preventive a avut o desfăşurare cel puţin ciudată. Vineri noaptea, doamna Mera a suspendat judecarea pentru a se odihni.

A doua zi (sambata) a amanat pronunţarea cu 24 de ore,  aşa că toţi membrii lotului au fost eliberaţi.

Duminica, judecătoarea Mera  a decis că Marius Locic şi Ion Creştin alături de alte persoane să fie cercetate în libertate. A dispus doar arestare a patru persoane, între care  directorii Adrian Martiş, Andrei Nanu.

În privinţa lui Vasile Creştin şi a altor două persoane, procurorii au cerut arestarea în lipsă, dar judecătorul a hotărât că trebuie citaţi din nou până la data de 17 decembrie 2012.

E foarte ciudat, dacă nu chiar nedrept,  ca unii dintre iniţiatorii şi beneficiarii banilor să fie liberi, iar simplii executanţi din primul lot să stea in arest. Probabil ar trebui sesizată Inspecţia judiciară pentru a desluşi această ciudată ieşire din tiparele practicii judiciare.

Dialoguri din 2010 dintre senatorul PSD Voicu si Marius Locic, interceptate in dosarul DNA prin care ambii actori au primit pedepse cu inchisoarea

Dupa cum am precizat mai sus, in anul 2009, senatorul Catalin Voicu a primit ca mita 25.000 de euro de  la  Marius Locic, bani obtinuti din fraudarea bancilor, dosar instrumentat abia acum de procurorii DIICOT.

Scopul , descris in referatul DIICOT, era senatorul ca PSD Catalin Voicu sa foloseasca banii pentru a mitui politisti si judecatori care il cercetau/judecau penal pe Locic. Procurorii DIICOT faceau trimitere in referat  si la un dosar DNA.

Din referatul de arestare  al DNA  din 2010, care ii viza  atat pe  senatorul Catalin Voicu, cat si pe Marius Locic si pe judecatorul Florin Costiniu, se preciza ca Locic i-ar fi dat senatorului PSD suma de 119.000 lei drept mita pentru a-l proteja intr-un dosar penal instrumentat pe numele lui la Politia Capitalei.

Va prezentam un fragment din dialogurile dintre Voicu si Locic, interceptate in dosarul DNA. 

Voicu Catalin: Eu maine, o spun cu voce tare, imi pun fundul in masina si ma duc direct, personal, pentru dl Locic…la Politia Capitalei..ba nu. O sa ma duc la IGP si ii chem la mine, intr-un birou la IGP pe cei de la Capitala.

Locic Marius: Mai bine asa.

Voicu Catalin: Si rezolv aceasta problema. Si eu va asigur ca nu se va intampla nimic. Dar, nici nu va spun cu cine vorbesc, pentru ca…

Locic Marius: Nu,  nu, nu. Nici nu trebuie.

Voicu Catalin: ...dvs puteti scapa, fara sa va spun un nume. Eu va spun ca ma duc la o persoana autorizata, ii chem pe toti in birou, acolo si pe ala si pe ala si pe ala…situatia: Domnilor, daca apreciati in viata ce am facut si eu pentru voi cat eram la Palatul Cotroceni, daca veti fi azi in viata…(….) de cate ori v-am tratat cu respectul cuvenit, cu prietenie, si n-am dat drumul la niste….(neinteligibil)…in ce va priveste, va rog foarte mult, uitati-va de zece ori! Parerea mea, opinia mea…

Locic Marius: Da, da.

Voicu Catalin: …este ca Locic daca are probleme are numai de natura comerciala, nu este un escroc, nu este tepar, nu e bandit…

Locic Marius: Nu, dar puteti sa spuneti ca l-a amenintat.

Voicu Catalin: ...nu se justifica arestarea. Si atunci…(…) Si atunci eu va rog, si luati-o ca o rugaminte personala; pentru ca eu, cand in momentu’ o rugaminte de-a mea este refuzata, eu o iau ca pe un afront personal. Sa va uitati de zece ori si daca voi apreciati ca asta este un infractor si nu stiu ce stam de vorba, stati de vorba voi si eu cu inca un prieten. Si acel prieten o sa fie domnul general. (…) Si eu va spun ca nu se va intampla nimic pana la alegeri. Ca daca le spun chestia asta, ii vom baga in dificultate totala. (…)

Voicu Catalin: Nu va puteti inchipui ce e acolo. Arestul din Capitala, de la minus 2, ala care e pe tubulatura – Evul Mediu. Usi negre de fier, zabrele si lacate, nu au aerisire, tigani, banditi, te f…aia in c…., te omoara. Ia noaptea din furculita care o au, o ia si o ascute si-o baga in gat. Pe arest preventiv sunt tot felul de borfasi, tot felul de banditi. Ce sa impaci ba. Daca are…au un contract cu moartea.

Din interceptarile DNA mai rezulta ca senatorul PSD Catalin Voicu se lauda ca, dupa castigarea alegerilor prezidentiale din 2009 de cate Mircea Geoana , va avea la picioare intreaga Justitie: Parchetul, Politia, Justitia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă