Unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa de Sud-Est, Timişoara, este deosebit de important atât pentru istoria românilor, cât şi pentru cea a maghiarilor. Fondat în Evul Mediu, oraşul a fost, pe rând, capitala regală a Ungariei, capitală a comitatului Timiş, de sub autoritatea voievozilor Transilvaniei, apoi a fost cucerit de turci şi a devenit capitală de paşalâc.
În umbra Cenadului
La începutul Evului Mediu, Timişoara a fost o aşezare de rang secundar. În perioada în care zona Banatului era stăpânită de Imperiul Bulgar, capitala regiunii era Cenadul, vechea Morisena. Situaţia s-a menţinut, vreme de un secol şi jumătate, şi după ce Banatul a fost cucerit de maghiari. În privinţa atestării documentare a Timişoarei există unele dispute. Unii istorici propun anul 1212, alţii anul 1266. În epocă, exista o fortificaţie dreptunghiulară. Trei dintre laturile acesteia erau apărate de cursuri de apă, iar cea de-a patra era apărată de un canal, umplut cu apa râului Bega.
Capitală regală
Ascensiunea Timişoarei a început după ce a devenit reşedinţă de comitat. Prima atestare documentară a comitatului Timiş este din anul 1175. Vreme de un secol şi jumătate, oraşul a crescut treptat în importanţă, iar venirea pe tronul Ungariei a regelui francez Carol Robert de Anjou a pus Timişoara în rândul celor mai importante oraşe medievale de pe continent. În perioada 1316 – 1323, Timişoara a devenit capitala regatului maghiar. Carol Robert de Anjou, în plin anarhie feudală, a ales Timişoara graţie fidelităţii supuşilor săi şi faptului că fortificaţiile oraşului erau foarte greu de cucerit. De altfel, Carol Robert de Anjou a rămas profund ataşat de Timişoara. În anul 1330, de aici el a pornit în expediţia împotriva lui Basarab I, care avea să se încheie cu înfrângerea regelui maghiar în bătălia de la Posada. Carol Robert de Anjou a ridicat un palat regal la Timişoara, care avea o formă dreptunghiulară şi care beneficia de un donjon puternic. În anul 1394, Timişoara a fost asediată de oştile otomane ale lui Baiazid Fulgerul, apoi oştile otomane au mers, pe vechiul drum al lui Carol Robert de Anjou în Valahia, unde a avut loc bătălia de la Rovine. Tot la Timişoara s-a concentrat şi oastea creştină înaintea catastrofalei bătălii de la Nicopole. După înfrângerea cruciaţilor, otomanii au devastat Banatul, dar au fost opriţi de oastea comitelui de Timiş. Oraşul a căpătat o nouă importanţă după numirea drept comite de Timişşi de ban al Banatului a lui Iancu de Hunedoara. Cetatea a rămas în posesia dinastiei Corvin până în anul 1490, la moartea regelui Matia Corvin. În timpul lui Iancu de Hunedoara, Timişoara a devenit o tabără militară permanentă, iar voievodul Transilvaniei, cel care avea să devină şi guvernator al Ungariei, şi-a adus familia la Timişoara. După moartea lui Iancu de Hunedoara, răpus de ciumă după bătălia de la Belgrad din 1456, otomanii au încercat, fără succes, să cucerească cetatea, în 1462 şi 1467, însă fără succes. În anul 1478, regele Matia Corvin l-a transferat la Timişoara pe capabilul comite de Maramureş, Paul Chinezu, unul dintre cei mai buni comandanţi militari români din Evul Mediu. Paul Chinezu a reuşit să câştige, în anul 1479, valoroasa victorie împotriva otomanilor, în bătălia de la Câmpul Pâinii, de lângă Orăştie. El a atins în epocă faima lui Vlad Ţepeş, pentru că Paul Chinezu a recurs la aceleaşi metode ca şi principele valah: pentru a-i descuraja pe turcii care năvăleau în Banat, el îi supunea pe prizonierii musulmani la torturi cumplite, în castelul său din Timişoara. Paul Chinezu, însurat cu Benigna, fiica tovarăşului său de arme, Magyar Balazs, a rămas stăpân al Timişoarei până în anul 1494, când a murit în urma rănilor căpătate la asediul cetăţii Smeredevo din Serbia.
Locul unde a fost înfrânt Gheorghe Doja
Un episod aparte din istoria Timişoarei s-a petrecut în 1514. Cetatea a fost asediată de oastea răsculaţilor, condusă de nobilul secui Gheorghe Doja (Dozsa Gyorgy), care fusese desemnat de papalitate drept conducător al unei cruciade antiotomane. Iobagii înrolaţi în oastea cruciată s-au răsculat, atunci când au aflat că nobilii maghiari le persecută familiile rămase acasă. Gheorghe Doja a reuşit să obţină mai multe victorii împotriva banderiilor nobiliare şi a încercat să asedieze Timişoara. Pentru a putea ataca oraşul, răsculaţii au încercat să schimbe cursul râului Bega. Însă răsculaţii au fost atacaţi prin surprindere de oastea strânsă de viitorul voievod al Transilvaniei, Ioan Zapolya, un alt mic nobil a cărui ascensiune a fost favorizată de regele român al Ungariei, Matia Corvin. Gheorghe Doja, luat prizonier, a fost torturat cumplit, pe un jilţ de fier înroşit în foc, înainte de a fi executat. Răscoala lui Gheorghe Doja avea să slăbească Regatul Ungariei. Otomanii au reuşit să cucerească Belgradul în 1521, apoi să înfrângă Ungaria în bătălia de la Mohacs din acelaşi ani. Timişoara a rămas cea mai importantă fortăreaţă creştină din zonă, aşa că a intrat în vizorul direct al turcilor. Otomanii au întreprins un asediu de mari proporţii în anul 1551. Nu au reuşit să cucerească cetatea. Însă au revenit cu o oaste de 160.000 de oameni, în 1552. Distrugerile provocate de asediul din anul precedent încă nu fuseseră reparate. Creştinii, cu o garnizoană de câteva mii de oameni, au rezistat asediului otoman, până când turcii au reuşit să distrugă castelul de apă. Însetaţi, creştinii au acceptat făgăduiala turcilor, care au jurat pe Coran că îi vor lăsa pe apărătorii cetăţii să se retragă, dacă predau fortificaţia. Însă turcii nu şi-au ţinut cuvântul, iar garnizoana cetăţii a fost măcelărită.
De la paşalâc turcesc la cetate imperială
Timişoara a fost transformată într-un oraş musulman, cu opt moschei. Creştinii au fost alungaţi în mahalale, iar clopotele bisericilor au fost aruncate în ţărână. Creştinii au încercat, fără succes, să recucerească cetatea. Printre cei care au asediat fortificaţia otomană s-au numărat Sigismund Bathory şi Mihai Viteazul. Timişoara a căpătat un rol de prim-rang în Imperiul Otoman, iar oraşul era socotit la fel de important precum Belgradul ori Buda. Aici s-a refugiat, după înfrângerea de la Zenta, din 1697, sultanul Mustafa al II-lea. Noul sultan, Ahmed al II-lea, a întărit cetatea în anul 1703, când Imperiul Otoman trecuse în defensivă netă. Însă oraşul a fost eliberat de oastea creştină a prinţului Eugeniu de Savoia, în anul 1716.
Destin european
Din momentul eliberării, Timişoara şi-a regăsit destinul european. Indiferent că a fost oraş austriac, maghiar sau românesc sau capitala efemerei Republici Banat, oraşul a progresat continuu. În prezent, Mica Vienă reprezintă nu doar unul dintre cele mai atrăgătoare oraşe din Europa de Sud-Est, ci şi locul de unde a pornit Revoluţia română de la 1989.
