11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialCulisele şantajului lui SOV

Culisele şantajului lui SOV

Şantajul lui SOV la adresa lui Sebastian Ghiţă are la bază, spun procurorii, intenţia lui Vîntu de a menţine controlul asupra Realităţii TV, în ciuda contractului încheiat cu Asesoft, condus de Ghiţă.

 

Obiectul şantajului pentru care Sorin Ovidiu Vîntu a fost reţinut miercuri seară de procurori îl reprezintă suma de 150.000 euro pe care SOV a încercat să o obţină de la Sebastian Ghiţă, ameninţându-l pe acesta cu rezilierea contractului încheiat cu Realitatea TV. În opinia procurorilor, banii ceruţi de Vîntu ar reprezenta un folos injust, întrucât înţelegerea dintre Asesoft (grupul lui Ghiţă) şi Realitatea Media (grupul lui SOV) prevede că Vîntu urma să încaseze, la finele anului, 20% din profitul realizat de Realitatea TV. Anchetatorii mai spun că, potrivit contractului, Sorin Ovidiu Vîntu nu mai avea voie să se implice în deciziile editoriale şi eco-nomice din televiziunie. Totuşi, omul de afaceri a făcut constant presiuni pentru a men-ţine controlul asupra postului.

Potrivit procurorilor, „deşi obiectul contractului prevede atât asigurarea resurselor de finanţare ale activităţii, cât şi preluarea managementului, Vîntu Sorin Ovidiu a continuat să se implice în politica editorială şi în administrarea postului R.TV”. Astfel, procurorii au interceptat o convorbire dintre Vîntu şi aghiotantul său, Ion Ilie, din 14 aprilie, din care rezultă că SOV era deranjat de apariţia la Realitatea a unei ştiri negative despre firma de pază BGS, punându-l pe Ion Ilie să verifice contextul apariţiei. Potrivit procurorilor, în decembrie 2010 „sub pretextul unor reproşuri şi a unor critici adresate lui Ghiţă”, potrivit cărora nu are experienţa profesională necesară pentru a desfăşura o activitate editorială profesionistă Vîntu a făcut presiuni, folosindu-se de membrii CA al Realitatea TV pe care îi controla, pentru schimbarea directorului editorial al postului, Cătălin Popa.

Şantajul ar fi debutat în martie

Parchetul General susţine că, din cauza faptului că Ghiţă nu a fost de acord cu pretenţiile lui Vîntu, în 27 martie 2011, sub pretextul că s-ar fi preluat abuziv contractul de închiriere al spaţiului în care-şi desfăşoară activitatea postul de televiziune R.Tv., din dispoziţia lui SOV, un număr de aproximativ 40 de persoane, au intrat cu forţa în spaţiile redacţionale, pentru ca la final să vină personal acesta.

„Scopul prezenţei inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu a fost de a convinge persoana vătămată de „forţa” pe care o deţine şi de a crea condiţiile în care a ame-nin-ţat în mod direct partea vătămată că va pune să fie ucis. Cu ocazia acestei întâlniri din data de 27.03.2011, persoana vătămată a fost ameninţată nemijlocit cu moartea de către Vîntu Sorin Ovidiu şi apoi i-a solicitat remiterea sumei de cca. 200.000 de euro, pentru a nu determina rezilierea contractului. Deşi persoana vătămată a menţionat că prevederile contractului nu indică o asemenea clauză, Vîntu Sorin Ovidiu şi-a reiterat pre-ten-ţiile, şi a încunoştinţat persoana vătămată că din acel moment, bărbatul care-l însoţea şi despre care a aflat că se numeşte Ion Ilie, va rămâne în permanenţă la R.TV. – Ulterior, partea vătămată a aflat că motivaţia publică a acestei decizii ar fi că Ion Ilie este un „reprezentant al acţio-na-ria-tu-lui majoritar”, adică al lui Vîntu Sorin Ovidiu, însă în realitate este persoana care trebuie să se asigure că v-a remite suma de bani solicitată. Practic, prezenţa inculpatului Ilie Ion Cezar permanent la locul de muncă al părţii vătămate însemna adăugarea unui element suplimentar de pre-siune, de constrângere, de natură să anihileze total alte opţiuni ale acesteia şi să o silească să facă, împotriva voinţei sale acte de dispoziţie pretinse în folosul injust al inculpaţilor”, se arată în referatul Parchetului General cu propunere de arestare preventivă a lui Vîntu şi Ion Ilie Cezar.

„Nu mă mai presezi”

O discuţie din 13 aprilie dintre Ghiţă şi Ion Ilie confirmă teoria procurorilor că Sebastian Ghiţă urma să îi plătească 150.000 euro lui Vîntu.

Ion Ilie: Aşa a zis. Asta a fost discuţia dintre voi (Ghiţă şi Vîntu n.r.), el a zis OK, el OK, e OK…
Sebastian Ghiţă: Dar de aia, eu azi n-am mai deschis discuţia. Dar aia e bătută în cuie: nu 200 de mii pe lună, 150. Şi mă laşi în pace! Nu mă mai presezi, nu mai mi-i pui pe ăştia în cârcă.
Ion Ilie: Da. Eu de ce am vorbit până acuma, m-am ţinut de cuvânt.

CRONOLOGIE

30 martie. Parchetul General spune că pentru a arăta seriozitatea ameninţărilor sale, Vîntu, prin oamenii săi din CA de la Realitatea TV, a concediat oameni din conducerea editorială a postului. Ulterior, SOV anunţă public că reziliază contractul cu Sebastian Ghiţă.

2 aprilie. Ghiţă şi Vîntu se întâlnesc într-o benzinărie din Pucheni, Prahova, iar SOV îl ameninţă cu moartea.

7 aprilie. Parchetul General se sesizează din oficiu cu privire la faptul că Vântu l-ar fi şantajat pe Sebastian Ghiţă.

20 aprilie. Ion Ilie Cezar, omul trimis de Vîntu să încseze cei 150.000 euro de la Ghiţă – obiectul şantajului, este prins în flagrant de procurori luând banii. Înainte de a fi reţinut, SOV îl mai ameninţă o data pe Sebastian Ghiţă.

_________________________________________________________________________

SOV către Ghiţă: “Îţi rupem gâtul dacă ne încurci”

Miercuri, 20 aprilie. Sebastian Ghiţă trebuie să-i dea lui Sorin Ovidiu Vîntu 200.000 euro pentru ca acesta din urmă să nu rezilieze contractul de management al Realităţii TV. Ghiţă plăteşte doar 150.000 euro, printr-un intermediar, căruia îi şi cere o întrevedere cu SOV. Acesta din urmă acceptă, întâlnirea are loc, iar Vîntu îl ameninţă pe Ghiţă că-i rupe gâtul. În urma discuţiei, Sorin Ovidiu Vîntu şi apropiatul acestuia, Ion Ilie Cezar, sunt reţinuţi de procurori.

Vîntu: Încă o chestie, stop. Să nu te bazezi nici o clipă şi să nu-ţi doreşti ca eu în două luni să fiu arestat. De ce? În ziua în care sunt arestat, ţi se reziliază ţie contractul de management şi ai zburat de acolo cu fulgi cu tot.

Ghiţă: Da.

Vîntu: Deci roagă-te de s-ănă-ta-tea mea, cum mă rog şi eu de a ta.

Ghiţă: Am înţeles. Mi-aţi dat o temă.

(…)

Ghiţă: Da, nu am nici o problemă.

Vîntu: Ţi-o respect puştiule, eu nu-mi bat joc de banii oamenilor, nu fur banii oamenilor, nu-mi bat joc de ei, e dreptul tău, banii tăi. Deci ţi-am dat, iubitul meu prieten, tot ce nici măcar nu ţi-ai dorit, inclusiv CA-ul. Mai mult decât atât, iubitule, n-am ce să-ţi mai dau. Dacă mă mai f… la cap cu stări de nesiguranţă, băi, termină-te dracului, că nu vreau să-ţi fac ceva. Mie îmi convine ca cineva să nu doarmă noaptea de grija salariilor.

Ghiţă: Da.

Vîntu: Păi şi atunci de ce? Băi, băiatule, tu crezi că mă f… în propriul c… cu propria p…. ?

Ghiţă: Nu, dar….

Vîntu: Eu am reacţionat doar când am avut senzaţia că vrei să iei ce nu-i alt tău, atât.

Ghiţă: N-am ce să iau şi am mai zis-o încă o dată, de-aia a fost o senzaţie….

Vîntu: Copilu’, a fost singura dată când am reacţionat, cu duritate, într-adevăr, că sunt un tip dur, nu sunt dus la biserică, dar am reacţionat doar în momentul în care m-am simţit ameninţat, în rest mi-am văzut de ale mele.

Ghiţă: Alex rezolvă problema cu Ion şi suntem clean.

(…)

Vîntu: Ai vreo nemulţumire, aveţi vreo tensiune, ieşiţi de-acolo în faţa blocului şi certaţi-vă cât vreţi.

Ghiţă: O singură dată am zis eu faţă de Enache de o sută cinci…, dar n-am zis…..

Vîntu: Copilu’ nu mai băgaţi tensiune între oameni!

Vîntu: Bun, îţi mai dau nişte…, îţi spun acum nişte chestii în afara….

Ghiţă: Da.

Vîntu: Tu ai intrat într-un joc, ale cărui reguli nu le ştii. Ai intrat între…, ca un naiv, că eşti încă un naiv, eşti prea mic, ai intrat între două grupări uriaşe.

Ghiţă: Adică?!

Vîntu: Vezi-ţi doar de business!

Ghiţă: Păi, nu m-am băgat.

Vîntu: Că-ţi rupem gâtul ori gruparea mea, ori gruparea Chiorului îţi rupem gâtul dacă ne-ncurci, dacă vom considera că ne-aduce un avantaj strategic în războiul nostru, ca la…. Prietenul meu, puştiule, ţi-am spus că vreau să te cresc. Nu mai am această intenţie după întâmplările din ultima vreme, dar măcar un sfat dezinteresat îţi dau. Nu te băga într-un război care nu îţi aparţine. Nu ştii, habar n-ai despre ce e vorba, cine e în chestia asta, care sunt regulile unui joc de genul ăsta. Nu le ştii. Ai să ai nevoie de un 20 de ani să le înveţi.

Ghiţă: Mai învăţ.

Vîntu: Nu, asta nu se învaţă în două zile, în două luni, în doi ani.

Ghiţă:  Mai învăţ.

Vîntu: Nu se învaţă în timp scurt. După ce ai să ai tot corpul brăzdat de cicatrici, cu răni sângerânde pe tine, după aia o să înţelegi şi tu cum se joacă un joc d-ăsta. E fără mamă, fără tată şi fără prizonieri.

Vîntu: Realitatea, din moment ce am stabilit cu tine şi l-am pus pe Ion ca păstrător al acestei înţelegeri acolo, Realitatea a ieşit din preocupările mele. Cât ar fi, eu nu am miză acum. Iar când va fi miză, când vor începe marile negocieri, ţi-am spus, ne întâlnim…

(…)

Vîntu: Nu numai că ştiu, dar diferenţa o plătesc eu, alea trei luni de zile diferenţa o plătesc eu, nu numai că ştiu, mă şi costă.

Ghiţă: Peste o sută cincizeci? Mă rog, e o exagerare.

Vîntu: Bine”.

_________________________________________________________________________

Înregistrările de pe internet

Scandalul înregistrărilor privind discuţiile dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi Sebastian Ghiţă a debutat chiar în seara reţinerii lui SOV (miercuri) pentru 24 de ore pentru şantaj. Atunci, Ghiţă, actualul manager al Realitatea TV, a lansat pe piaţă înregistrarea discuţiei purtată pe 2 aprilie cu Vîntu, în care acesta din urmă îl ameninţa pe patronul Asesoft că îl va „îngropa pe dealurile Mol-do-vei”. Pe de altă parte, pe 3 aprilie, Asesoft dezvăluia într-un comunicat de presă existen-ţa unei discuţii de seară, purtată într-o benzinărie între Sorin Ovidiu Vîntu şi Sebastian Ghiţă, în care primul îl ameninţa pe cel de-al doilea că-i va gaza familia. Ulterior, Ghiţă a făcut plângere penală.

Revenind la ziua de ieri,  când Judecătoria Sectorului 5 a discutat arestarea lui SOV, pe internet au fost postate alte trei înregistrări ale unor discuţii Vîntu-Ghiţă.  Dacă prima convorbire a fost dată publicităţii de actualul şef de la Realitatea, după cum chiar acesta re-cu-noaş-te, discuţiile de astăzi par a fi lansate de tabăra lui SOV. Asta, pentru că din discuţiile făcute publice ieri ar rezulta că, în ciuda aparenţelor, Vîntu şi Ghiţă ar fi în relaţii mai mult decât cordiale, deci din ecuaţie ar dispărea astfel şi eventualul scop al şantajului lui SOV la patronul Asesoft. Aceste dis-cu-ţii au fost postate pe internet de acelaşi utilizator de cont you-tube care a postat pe şi dis-cuţiile dintre Dra-goş Nedelcu, Sorin Freciu şi directorul Coresi. Şi aceste discuţii ar veni să întărească o altă teorie lansată pe piaţă de oamenii lui SOV, şi anume că Ghiţă ar încerca să-l lase pe acesta fără Realitatea TV. O a treia înregistrare reflectă modul în care liderul PSD, Victor Ponta, ar fi venit la Realitatea, la o emisiune, doar pentru a spori audienţa.

Iată extrase din înregistrări.

_________________________________________________________________________

„Am împuşcat sute de racheţi”

Vântu: Să discutăm chiar pe şleau, pe şleau. Nu am nimic de înregistrat,

Ghiţă: Nici eu…

Vântu: Tocmai că am venit cu o maşină care nu e monitorizată de aştia de la SRI că nu se ştie că e din parcul meu de maşini.

Discutăm acum ca între doi băieţi, un golan bătrân şi unul tânăr. Te-ai bazat pe forţă. Ţi-am arătat că te **** pe forţa ta la ***, că mă *** pe forţa ta, cu golani şi cu alea că tu totuşi vii dintr-o lume cinstită, ordonată, ai tăi au fost ok… Eu vin dintr-o mahala ţigănească, vin prin pârnaie, vin prin contrabandă cu de astea. Asta e o lume… Bă, eu am făcut eforturi disperate să nu mă dau în fapt de unde vin şi cine sunt. Prietenul tău Măgureanu îţi poate confirma că mi-a dat ok-ul că să împuşc racheţii de pe teritoriul României.

Ghiţă: Nu-l cunosc.

Vântu:…şi că am împuşcat sute, nu zeci, sute. Şi când spun împuşcat mă refer la propriu. Eu vorbesc clar, nu mi-e teamă că ai ceva pe tine. Mă doare în ****. Acum discutăm doar între noi. Deci pe chestii de forţă şi cu ţigani, prietene, am condus, …

….ascultă-mă cu atenţie, că să ştii şi tu: toată reţeaua de bulibaşi din România a lucrat pentru mine. Toată. Lucrau pentru mine. Strângeau pentru mine argint industrial. Riscau 25 de ani sau glonţul. Furau din fabrici – macarale alea, şi duceam argintul industrial la italieni. Tu nu ştii despre mine nimic, decât legende făcute de proşti. Ca tine, la modul cel mai serios, am îngroprat, pe acolo, în dealurile de la Moldova.

Ghiţă: E a treia oară…

Vântu: Iniţial vroiam să îţi administrez lecţia maximă…

Ghiţă: Să mă îngropaţi?

Vântu: Şi să dau o lecţie tuturor..

Ghiţă: Să mă îngropaţi?

Vântu: Băi, puştiule! La mine aşa ceva nu înseamnă teritoriu interzis. La mine face parte din arsenalul de lucru când sunt supărat sau când am un interes mare de apărat. Eu nu glumesc cu asta. M-am gândit după aceea că ai venit cu inima deschisă. Fii atent aici. Ţi-au şuierat gloanţele pe la urechi. Mă refer la propriu. Când ai vorbit de moarte ţi-am spus să nu vorbeşti de ce nu ştii.

Ghiţă: La mine m-am gândit…

Vântu: Deci bătrâne, la propriu m-am gândit!

Transcript realizat de Octavian Palade

_________________________________________________________________________

„Strategia să pară că suntem certaţi e proastă”

 

Vîntu: Stop. Nu sunt de acord..stop.. nu sunt de acord cu strategia ta.

Ghiţă: Adică?

Vîntu: O respect, după cum ai văzut, o respect punct cu punct.

Ghiţă:  Da.

Vîntu: Dar strategia să pară că suntem certaţi în continuare, că ne batem, că ne f… în gură, că ne gazăm…

Ghiţă:  E, i-am aprins, deja ne dă Voiculescu-n ziare…

Vîntu: Sebi, e proastă, Sebi!

Ghiţă: Mă rog, mai lăsaţi-o aşa un pic…

_________________________________________________________________________

„I-am zis lu’ Ponta: te duci la televizor. S-a dus săracu'”

Ghiţă: Din păcate, soluţii care vor ajuta, gen Striblea sau Corina (Drăgotescu), nu se duc mai departe de 1,7 nici dacă dăm cu tunu’. M-am rugat de ei, le-am adus. I-am zis lu’ Ponta o f.. …., fac unu, doi rating te duci la televizor. S-a dus săracu’. Mi-a zis: «Mă duc, mă în p….Zic, dau breaking news, fac ce vreţi voi. Na, vin eu la televizor.»

Ghiţă: Nu mai putem s-o tragem în sus (audienţa – n.r.). O pierdem de la ora 5-6 (după-amiaza – n.r.) şi nu mai putem s-o tragem în sus. Nu ne-ajută ăştia, nu-i mai crede lumea. Trebuie să inventam ceva… Mă şi enervează, eu am crezut că Băsescu f*** Guvernul acuma. Şi-aveam joc: ce s-a întâmplat? A, a, a. Imediat ce schimbă Guvernul, se schimbă şi jocul. Ăia de la Antena or să rămână blocaţi, chiar sunt curios ce-or să facă. Noi tre’ să plecăm pe noua Românie…

Vîntu: Nu-l va schimba până-n toamnă pe Boc. Nu, până la toamnă nu-l schimbă pe Boc. Şi deci, succesorul lui Boc este Elena Udrea. Udrea de fapt… vezi că între Elena şi Cocoş sunt disensiuni majore. În opinia mea ar trebui să te duci şi să încerci să construieşti o relaţie cu Elena. Ştii că e inteligentă. Nu prin Cocoş. Ia-o singur.

Ghiţă: Singur. Avem relaţia pusă pe picioare. Doar că Elena, neavând maşinuţe când era mică, ca şi Ponta, e zgârcită, în p*** mea, zgârcită rău.

Vîntu (râde).

Ghiţă: Păi mie îmi spui?

Vîntu: E o tipă foarte inteligentă, nu te lăsa înşelat de aparenţe.

Ghiţă: Insistentă, cu intuiţie foarte bună, cu ambiţie foarte mare…

Vîntu: Iubeşte puterea. Îi taie şi gâtu’ lu’ ta-su’ pentru putere… Şi ştii cine îl va dărâma pe Băsescu? Cine o să-i ia gâtu’ lu’ Băsescu?

Ghiţă: Ea…

Vîntu: Udrea. Deci cultiv-o pe Udrea.

Ghiţă: Aşa mi-a zis Săftoaica. Săftoaica, când a plecat de la Băsescu, mi-a zis: „Udrea va fi moartea lui”. În diverse feluri, dar de la ea i se va trage nenorocirea.

 

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă