Cu cobilita in Europa

De aproape o jumatate de an suntem europeni cu acte in regula. Pe soselele asfaltate ar trebui sa circule si taranii care locuiesc ceva mai departe de centrul comunei, pamantul ar trebui arat cu tractorul, nu cu carul cu boi, iar pentru un simplu telefon nu ar mai trebui sa se strabata kilometri buni pana la posta, dispensar sau primarie. In plus, in toate comunele ar trebui sa existe canalizare, locuitorii sa aiba apa la robinet macar in curte daca nu in casa, sa-si poata face focul in soba si cu gaz metan, nu doar cu lemnul adus din padure, iar gunoiul sa le fie dus din fata portii de o firma de specialitate, la o rampa de deseuri autorizata in acest sens. Ca lucrurile nu stau deloc asa o demonstreaza realitatea intalnita in aproape orice comuna din intreaga parte de est a tarii. In judetul Bacau, de pilda, inca mai exista catune in care nu s-a aprins niciodata un bec. In putinele localitati unde au fost finalizate aductiunile cu apa nu exista intotdeauna si canalizare, iar acolo unde sunt retele de gaz metan lipsesc cele de alimentare cu apa. In ultimii ani, in judetul Bacau au fost realizati 493 kilometri de retea de canalizare si 801 kilometri de retea de alimentare cu apa. Pe intreaga Regiune Nord-Est s-au realizat 2.493 kilometri de canalizare si 4.767 kilometri de retea de apa potabila. Asta inseamna ca Bacaul detine cam 25% din total, in conditiile in care regiunea are sase judete. Cat priveste obligativitatea administratiilor publice de a se ingriji de salubrizarea localitatilor, singurele incercari de dezvoltare, fie si cu mijloace rudimentare, a unui serviciu propriu de salubritate au fost semnalate doar la doua-trei primarii din comune limitrofe Bacaului. Cea mai mare pacoste este insa infrastructura. Cam o treime din drumurile care strabat judetul de la un capat la altul este cat de cat practicabila, motiv pentru care si investitorii se tin cat mai departe de aceasta parte a Moldovei. Daca orasele pot spune ca au remediat cat de cat problemele de infrastructura, la sate saracia este la ea acasa. Drumurile sunt impracticabile, utilitatile aproape nu exista, iar majoritatea satenilor inca mai cara apa de la fantani si izvoare cu cobilita. In cele mai multe spitale sunt probleme legate nu doar de asigurarea medicatiei, ci si in ce priveste conditiile de cazare si masa. Odata internati in spital, pacientii isi aduc de acasa lenjerie si mancare si isi cumpara o buna parte din medicamente. Lucrurile nu stau cu mult mai bine nici in scoli. Aproape jumatate din unitatile de invatamant din judetul Bacau nu indeplineau, in momentul intrarii in UE, nici macar normele elementare igienico-sanitare, a caror respectare nu impune cine stie ce cheltuieli. Pentru ca toate aceste lucruri sa fie puse la punct, ar trebui sute de milioane de euro, bani prea multi pentru a fi gasiti in mereu peticitele bugete locale. Speranta ar putea veni de la europenii care au acceptat sa ne integreze, insa pentru a pune mana pe acesti bani autoritatile ar trebui sa faca si altceva decat sa stea cu mana intinsa. Cand orgoliile politice nu vor mai prima in fata intereselor economice, vom spera ca putem deveni si noi europeni.