16.5 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialCSU Neptun joacă pentru salvare

CSU Neptun joacă pentru salvare

După succesul reconfortant din primul meci al grupei 10-12 a Ligii naţionale de handbal feminin, Constanţa vizează o nouă victorie, de data aceasta la Ploieşti, pentru a evita emoţiile unui meci de baraj pentru rămânerea în primul eşalon handbalistic al ţării. Primele în clasament, fetele lui Ion Crăciun au mers în localitatea prahoveană convinse că pot tranşa problema salvării încă din runda a treia a barajului, ploieştencele aflându-se într-o situaţie dramatică după ce au pierdut primul meci la Râmnicu Vâlcea. Rămase fără antrenor imediat după eşecul la scor din Oltenia, gazdele meciului se astăzi nu au decât varianta victoriei, numai că având în faţă un cuplu de portari de ­excepţie, Petrescu-Duma­nska, şi două dintre primele zece marcatoare ale ţării, Sheiko şi Tiron, gazdelor le va fi foarte greu să scoată mai mult decât egalul din sezonul regular, meci cu cântec în care arbitrajul a influenţat decisiv rezultatul final.

De fapt, problema arbitrajului pare să fie şi cea mai importantă în acest moment, constănţenii fiind de-a dreptul îngrijoraţi după „spectacolul” făcut de brigada care a condus meciul câştigat cu Vâlcea (24-16) şi care a greşit flagrant de ambele părţi. Bine „coafaţi” de-a lungul sezonului regular, dobrogenii trag speranţe că astăzi vor avea parte de un arbitraj corect dar şi de o evoluţie cel puţin la fel de bună ca cea din meciul de sâmbătă, astfel încât miercurea viitoare, la Vâlcea, partida cu HCM să fie una în care Constanţa să fie nevoită să apere doar avantajul de opt goluri luat în tur, nu şi punctele puse în joc.   

Cele mai citite

Rușii presează și avansează în regiunea Harkov din Ucraina

Forţele ruse au început o operaţiune ofensivă de-a lungul graniţei ruso-ucrainene din nordul regiunii Harkov şi au obţinut câştiguri tactice semnificative, conform antena3.ro. Lupte grele...

Trei oameni au murit și alți opt sunt răniți după un atac ucrainean asupra orașului Donețk

Cel puţin trei persoane au fost ucise şi alte opt au fost rănite sâmbătă într-o lovitură ucraineană asupra unui restaurant din oraşul Doneţk, ocupat...

One United Properties își umflă artificial profitul vânzând apartamentele către firmele pe care le deține. Implicat este și un bogătaș elvețian

Victor Căpitanu și Andrei Liviu Diaconescu susțin că profitul dezvoltatorului pe care îl dețin, One United Properties, va fi de 525 milioane de...
Ultima oră
Pe aceeași temă