13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCS Tomis, fără speranţe

CS Tomis, fără speranţe

Handbalistele constănţene întâlnesc azi campioana României şi finalista ultimei ediţii a Ligii Campionilor, Oltchim Râmnicu Vâlcea.

 

CS Tomis Constanţa a disputat în acest an şase partide în campionatul inter, bilanţul fiind unul dezastruos, patru înfrângeri, un egal şi o singură victorie, aceea venind în faţa unei codaşe. Mai mult, echipa de pe litoral a cedat fără drept de apel şi în optimile Cupei Cupelor. Parcursul slab din campionat s-a reflectat dramatic în clasamentul competiţiei. Echipa de pe litoral a coborât de pe locul 3, acolo unde se afla la finalul anului 2010, până pe locul 7, iar obiectivul s-a schimbat radical, din participarea într-o competiţie europeană în încercarea de supravieţuire.

Bilanţul negativ al constănţencelor va continua şi după această săptămână. Constănţencele au două jocuri extrem de dificile, unul, cel de azi, fiind practic imposibil de câştigat. Tomitanele vor primi vizita campioanei ultimilor ani, Oltchim Râmnicu Vâlcea. Finalista ediţiei trecute de Liga Campionilor este neînvinsă în întrecerea internă de mai bine de 200 de meciuri oficiale şi, foarte probabil, acest lucru nu se va întâmpla nici după meciul de azi.

Constănţencele sunt conştiente că nu pot face mare lucru în faţa campioanei, dar spun că nu se vor da la o parte din calea Oltchimului. „Am avut un start de an mai puţin reuşit, dar cred că până la final ne vom reveni şi nu vom avea emoţii. Despre meciul cu Oltchim nu pot spune decât că fetele sunt conştiente de dificultatea jocului şi de faptul că un rezultat pozitiv este puţin probabil. Noi intrăm în teren fără teamă şi, de fiecare dată, cu dorinţa de a câştiga. Ne dorim acest lucru şi în meciul cu echipa campioană, dacă vom reuşi, bine, dacă nu, urmează un alt meci pe care vom încerca să îl câştigăm”, a declarat Mihaela Părâianu, jucătoarea care a preluat şi banca tehnică a echipei de pe litoral după ce antrenorul numit în această iarnă, Ion Puşcaşu, şi-a dat demisia.

Duminică, un nou meci infernal

Meciul cu Oltchim reprezintă o restanţă din runda cu numărul 16. Duminică, echipa de pe litoral va juca o nouă partidă dificilă. Tomitanele se deplasează pe terenul pe care se câştigă cel mai greu, la HC Zalău. Trupa pregătită de Gheorghe Tadici este una dintre cele mai incomode grupări ale handbalului românesc, iar ostilitatea din sala HC-ului face ca orice echipă ce joacă acolo să se simtă copleşită. În turul campionatului, la Constanţa, CS Tomis s-a impus la 10 goluri diferenţă însă meciul de duminică se dispută sub alte coordonate.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă