Premierull croat, Jadranka Kosor, aflată în vizită la Sofia, a cerut miercuri Bulgariei să susţină cererea de aderare la Uniunea Europeană a Croaţiei, fără ca aceasta din urmă să facă obiectul unui mecanism de monitorizare, scrie Mediafax.
„Am cerut Bulgariei să declare că un mecanism suplimentar de supraveghere privind Croaţia nu este necesar. Am primit susţinerea Bulgariei”, a declarat ea, în urma unor întrevederi cu omologul său bulgar, Boiko Borisov.
Un mecanism strict şi inedit de monitorizare a fost creat cu ocazia aderării Bulgariei şi României, în 2007, Bruxelles-ul rămânând sceptic în legătură cu capacitatea lor de a combate criminalitatea şi corupţia. La interval de şase luni, un raport al Comisiei Europene subliniază progresele şi dificultăţile ambelor ţări în acest domeniu.
Borisov a dat asigurări că „Bulgaria va fi un apărător categoric” al integrării croate în UE în 2011, aşa cum speră Zagrebul, şi a subliniat importanţa aderării tuturor ţărilor balcanice la UE şi NATO. Aceasta ar duce la „o şansă de pace durabilă” în regiune, confruntată cu războaie etnice în fosta Iugoslavie, în anii ’90.
Kosor a mai subliniat dorinţa ţării sale de a deschide capitolul negocierilor consacrat puterii judiciare, subliniind că statul croat implementează deja reforme judiciare pentru a combate criminalitatea şi corupţia.
Capitolul judiciar frânează negocierile croate, unele state membre din UE considerând că acest stat nu a cooperat suficient cu Tribunalul Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie (TPIY), cu sediul la Haga, unde sunt judecaţi criminalii de război.