15.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialCriza forteaza modernizarea Apulum SA

Criza forteaza modernizarea Apulum SA

– Fabrica de portelan Apulum SA va inchide o sectie si va trebui sa cumpere utilaje moderne.

– Conducerea Apulum SA spera sa salveze, astfel, 700 de locuri de munca.

Afectata din plin de criza financiara, societatea "Apulum" SA Alba Iulia se incapataneaza sa reziste pe piata nationala si europeana a portelanului. Societatea a intrat in plin proces de restructurare, dar "Apulum" SA investeste masiv in noi tehnologii si in concentrarea productiei. Pentru a reduce costurile, compania a inchis una din sectii si a concentrat utilajele in sectia principala. Astfel, si-a pastrat capacitatea de productie anuala.
Pe de alta parte, modernizarea tehnologica a pornit cu introducerea unei noi tehnologii de fabricatie, respectiv turnarea sub presiune, tehnologie cu un randament net superior fata de turnarea clasica. Planurile de dezvoltare prevad si extinderea pe noi piete, atat in Europa cat si peste Ocean, prin preluarea unor parti cat mai mari din cotele de piata care au apartinut celorlalti producatori europeni, acum inchisi.

Cu cei peste 700 de angajati si cu o capacitate de productie de peste 7.000 de tone anual, "Apulum" Alba Iulia a ramas principalul furnizor al pietei interne si un jucator important pe piata externa. Fostul director general al companiei, in prezent membru in consiliul de administratie, Radu Todoran, sustine ca actuala criza economica reprezinta pentru Apulum atat un risc cat si o oportunitate, prin deschiderea de noi piete si diminuarea importanta a concurentei. "Prin masurile de restructurare care s-au luat si se vor lua in continuare, exista sanse mari ca Apulum sa devina cel mai important producator din zona", a spus Radu Todoran.

Procesul de restructurare al companiei a inceput in anul 2007, odata cu preluarea pachetului majoritar de actiuni de catre firma italiana Rody Time, partener traditional de afaceri al "Apulum". Restructurarea a constat, pana acum, in optimizarea numarului de angajati, concomitent cu acoperirea restantelor la bugetul public si la o serie de furnizori majori si dezvoltarea de noi linii de produse si va continua cu o serie de investitii in tehnologie.

Industria europeana a portelanului, erodata de concurenta asiatica, a primit din plin lovitura crizei economice. Numai in ultimul an, mai multe companii producatoare de portelan si-au inchis portile in Polonia, Franta, Anglia, Italia si Germania. Aceste tari au fost incapabile sa faca fata conjuncturii economice tot mai ostile. In Romania, fenomenul este similar. Dupa inchiderea producatorului Iris Cluj, in 2008 a venit randul companiei ARPO Curtea de Arges. Ce a mai ramas din industria romaneasca a portelanului, altadata renumita, se afla concentrat, aproape in exclusivitate in Alba Iulia.

Cele mai citite

Spitalul Foișor, date de ultimă oră despre starea lui Florin Piersic

În urma evaluării din această dimineață, s-a constatat că starea de sănătate a lui Florin Piersic este ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă,...

Caracteristicile adevăratului european

De Ziua Europei, cetățenii Bătrânului Continent au înțeles ce îi unește. Iată câteva criterii care caracterizează europeanul de astăzi: Să aibă o relație cu vecinul...

Iohannis,mesaj de Ziua Independenței Naționale a României

Președintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României. Vă prezentăm în continuare textul mesajului, așa  cum ne-a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă