Cristian Diaconescu, 55 de ani, fost ministru de Externe și consilier prezidențial, conduce în acest moment Fundația Mișcarea Populară și declară că așteaptă încă răspunsul lui Traian Băsescu la invitația pe care i-a făcut-o. Spune că nu-și mai dorește, deocamdată, să facă politică și că are un proiect cu o universitate americană, iar în paralel și-a deschis un cabinet de consultanță juridică.
Diaconescu îi atrage atenția noului președinte că România se află într-o zonă complicată și haotică și că reprezentanții țării trebuie să se afle în toate locurile unde se iau decizii despre această regiune.“România trebuie să aibă un profil identitar propriu, mai ales în domeniul securității, nu poate copia politica altor state”, adaugă fostul ministru de Externe, sugerând că ar fi periculos ca Bucureștiul să urmeze, de pildă, politica Berlinului. Cristian Diaconescu explică, pe de altă parte, că Noua Doctrină Militară a Rusiei “pare să fi mărit nivelul de amenințare în legătură cu România”.
L-ați invitat pe Traian Băsescu să vină în Fundația Mișcarea Populară. V-ați mai întâlnit cu președintele?
Cristian Diaconescu: M-am întâlnit cu președintele Traian Băsescu de mai multe ori. Invitația era naturală pentru că el a fost inițiatorul acestui proiect, gândit tocmai pentru a rămâne în dialog cu societatea după finalizarea mandatului.
Și ce v-a răspuns Traian Băsescu?
C.D.: Deocamdată n-am primit nici un răspuns.
Mai mulți membri din conducerea Fundației pe care o conduceți și-au dat demisia astă-vară, după ce Elena Udrea a devenit președinta Partidului Mișcarea Populară. Dvs. în ce relații mai sunteți cu partidul?
C.D.: Avem raporturi normale, așa cum apar în statutele celor două entități. Spre deosebire de partid, Fundația are un dialog mai extins cu societatea. Regret că foștii lideri ai Fundației au plecat, dar sunt oricând bineveniți la dialogurile noastre.
După rezultatele de la prezidențiale și după ce mai mulți intelectuali din PMP au părăsit partidul din cauza Elenei Udrea, credeți că actuala președintă a formațiunii ar trebui să se retragă?
C.D.: Nu pot să fac astfel de aprecieri. Există situații în care agendele personale și agenda partidului nu coincid.
În cazul PMP, agenda personală a bătut agenda partidului?
C.D.: Se întâmplă în toate partidele astfel de situații.
Ați fost inițial prezidențiabilul PMP, dar Elena Udrea v-a dat deoparte și totuși în cele din urmă ați susținut-o. De ce?
C.D.: PMP a decis inițial să candidez la Președinția României și am început parcursul electoral, după care cei din partid au luat o altă decizie. Am respectat și această decizie. Cred că diferențele de abordare între un partid politic și un membru al acelui partid trebuie să se rezolve în favoarea partidului.
Cum vedeți viitorul PMP? Nici Traian Băsescu nu s-a grăbit să se ducă acolo a doua zi după ce și-a terminat mandatul, așa cum a tot spus.
C.D.: Cred că ar fi păcat ca acest proiect să lipsească din contextul politic intern. La fel ca alte inițiative pe care le vedem și care sunt cât se poate de utile, PMP sper să poată aduce faimoasa modernizare a clasei politice, pe care partidele tradiționale n-au reușit să o facă. Doar prin formațiuni noi se mai poate face adaptarea clasei politice la societate.
Credeți că locul unui președinte după ce a trecut de două mandate ar trebui să fie tot în politică?
C.D.: Prezența lui Traian Băsescu într-o formațiune politică nu poate face decât să dinamizeze lucrurile.
Fostul dvs. coleg de la Cotroceni Sebastian Lăzăroiu vorbea recent despre un proiect comun Traian Băsescu-Monica Macovei. Ce părere aveți?
C.D.: Experiența politică ceva mai îndelungată arată că mai rar un politician sau altul ar putea determina o tendință. Pentru început, partidul ar trebui să fie bine înfipt în teritoriu, bine organizat la centru și despre personalități să vorbim abia după aceea. Sigur că alăturarea celor două nume este interesantă și probabil a fost făcută de dl Lăzăroiu cu un scop precis.
Credeți că Traian Băsescu și Monica Macovei ar avea mai mult succes împreună decât separat?
C.D.: Nu știu care ar fi proiectul politic care să-i aducă în același loc.
Vă doriți să faceți din nou politică militantă, de pildă în PMP?
C.D.: Deocamdată am un proiect cu o universitate americană, am o serie de contacte internaționale pe care vreau să le cultiv în continuare serios. Pentru reprezentanții diferitelor state relațiile personale reprezintă cam 95 la sută din fondul dialogului. Am un dialog informal de care sunt foarte onorat cu Hillary Clinton, spre exemplu. În același timp, sunt în contact cu premierul turc, Ahmet Davutoglu, și cu cel al Finlandei, Alexander Stubb. Sunt oameni cu care mă cunosc de ani de zile, cu care am lucrat, cu care am pus pe picioare proiecte comune în folosul țărilor noastre, iar acest lucru ne-a apropiat și ca oameni.
V-ar tenta să vă întoarceți în diplomație?
C.D.: Deocamdată nu. Am deschis o firmă de consultanță juridică, fiindcă există o serie de domenii care se interconectează cu relațiile internaționale și în care mi-aș putea folosi experiența.
Ce semnal îi transmite Moscova României prin Noua Doctrină Militară, lansată la sfârșitul anului trecut de Rusia?
C.D.: Este un semnal care trebuie urmărit cu cea mai mare atenție. Moscova pare să fi mărit nivelul de amenințare în legătură cu România pe fondul amplasării scutului antirachetă, care este însă un sistem defensiv. Pe de altă parte, în acest moment România se află într-un context regional complicat și haotic: prevalează din ce în ce mai mult interesele naționale chiar în defavoarea aliaților euro-atlantici: dacă privim cum arată lucrurile în UE, observăm că Ungaria și Marea Britanie vor ca tot mai multe decizii importante să fie luate la nivel național; Austria și Bulgaria militează pentru continuarea proiectului South Stream – un coridor energetic predestinat să ocolească România; de asemenea, în ceea ce privește criza din Ucraina există deosebiri de opinii și abordări diferite care trebuie să fie cât mai bine evaluate la cel mai înalt nivel în România de către președintele țării. Acum când discutăm, Budapesta nu face nici un secret din faptul că are o relație specială cu Moscova și, în virtutea acestui fapt, vrea ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei pentru încălcarea dreptului internațional în Crimeea și agresiunea din estul Ucrainei.
Ungaria nu e singura din UE care ar vrea să ajute Rusia să scape de sancțiuni?
C.D.: Da, mai sunt Cehia și Slovenia, de exemplu. La jumătatea acestei luni, în Kazahstan urmează să aibă loc o întâlnire între președinții rus și ucrainean la care cu titlul de mediator vor participa Angela Merkel și, posibil, François Hollande, președintele Franței. Vicecancelarul german, Sigmund Gabriel, s-a exprimat clar împotriva regimului de sancțiuni aplicat Rusiei, Hollandde de asemenea, în ultimele zile a relativizat acest regim de sancțiuni, considerând că Federația Rusă nu trebuie să fie ostracizată. Dacă aceste dorințe exprimate public își vor găsi o concretizare în anumite decizii, este esențial ca România să fie acolo unde se vor lua deciziile. Este, de exemplu, cât se poate de important ca în Kazahstan să se ajungă la soluții care să ducă la detensionarea relațiilor dintre Rusia și Ucraina, dar ale căror costuri să nu ajungă să fie plătite de noi toți.
Ce ar trebui să facă România, ce pericol vedeți?
C.D.: În mod obligatoriu, Bucureștiul trebuie să știe care sunt înțelegerile care se fac, mai ales că ele sunt mediate de două state, Franța și Germania, care consideră că politica susținută de SUA împotriva Federației Ruse este mult prea dură. Singurul nivel de înțelegere acceptabil care s-ar putea face în acest moment este doar între Ucraina și Federația Rusă, fiindcă situația e complicată în această regiune în care se află România: Republica Moldova nu reușește să aibă un guvern, dialogul dintre forțele politice de la Chișinău este confuz, apar semnale convingătoare legate de schimbări pe harta politică în vecinătatea României și din acest punct de vedere nu văd ce fel de concesii ar putea fi făcute Federației Ruse. România trebuie să fie parte a oricăror înțelegeri se fac, trebuie să știe din timp ce se întâmplă și să reacționeze rapid.
Care ar fi pericolul pentru România, ținând cont de dezvoltările care au loc în regiune?
C.D.: Pornind de la Doctrina Militară lansată de Moscova, putem interpreta aceste pericole: Rusia pune pe lista amenințărilor la adresa securității sale elementele defensive ale scutului antirachetă din România; ține sub control strict zona transnistreană cu final incert, continuă violențele în estul Ucrainei și în general toată regiunea aflată la estul țării noastre este instabilă. România nu-și poate permite să-i lase pe alții să rezolve lucrurile care se întâmplă în apropierea propriei frontiere, fără să aibă propria strategie.
Ce înseamnă acest lucru?
C.D.: Înseamnă că România nu-și permite să lipsească nici măcar de la întâlnirile mici sau de la cele referitoare la anumite detalii, fiindcă orice decizie referitoare la regiunea în care ne aflăm ar putea să ne afecteze securitatea. Să nu uităm apoi că la președinția OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa) avem astăzi Serbia, care, la rândul ei, a criticat regimul de sancțiuni impus Federației Ruse, ba chiar au făcut manevre militare comune. În sine, aceste situații nu ar fi primejdioase într-o conjunctură normală, dar noi nu mai suntem într-o “situație normală” după anexarea Crimeii, iar România ar trebui să fie atentă, iar partenerii noștri euro-atlantici ar trebui să cunoască exact poziția pe care se află țara. Nu pot exista similitudini între relația Germaniei spre est cu relația complicată pe care o are România spre est, din foarte multe motive. România trebuie să aibă un profil identitar propriu, mai ales în domeniul securității, nu poate copia politica altor state, chiar dacă se poate consulta, poate colabora și trebuie să dialogheze cu oricine, dar nu poate copia poziții, fiincă situațiile sunt diferite.
Există vreo temere anume în acest sens? Pe cine ar putea copia România? Germania?
C.D.: Există o așteptare foarte serioasă în mediul internațional în ceea ce privește exprimarea clară a poziției României, de la nivelul președintelui în ceea ce privește întreaga tematică europeană, în ceea ce privește securitatea. În plus, sunt semnale foarte negative în legătură cu felul în care sunt văzuți românii în Europa. Nu vreau să dau mesaje populiste și doar să explic din punct de vedere tehnic aceste chestiuni. Mesajele antiromânești, evit să spun antiemigrație, sunt cultivate de medii politice din foarte multe state europene.
La ce vă referiți mai exact?
C.D.: Mă gândesc la Marea Britanie, la Franța, la Germania și la alte țări în care există poziții agresiv xenofobe împotriva românilor, față de care autoritățile statelor respective nu reacționează deloc. Pasivitatea este o problemă.
Într-un fel, e vorba și despre pasivitatea Bucureștiului.
C.D.: Da, e adevărat. E interesul nostru să rezolvăm aceste probleme. Aș sugera ca acei care reprezintă statul român să pună foarte sus pe agendă această temă. Președintele nu trebuie să se sfiască să le adreseze omologilor săi întrebările necesare pentru clarificarea unor situații.
Vă gândiți la problema nou-născutului din Franța care a murit și nu a putut fi înmormântat în localitatea unde stăteau părinții lui?
C.D.: Sunt multe situații și nu există o comunicare clară pe aceste teme.
Într-un fel noi ne jenăm, pe de altă parte și reprezentanții politici din aceste țări se jenează să aducă astfel de teme în discuție, iar lucrurile rămân oarecum nerezolvate. De pildă, ideea de a pune afișe în limba română într-o capitală europeană pentru a-i avertiza pe eventualii hoți că sunt polițiști în zonă este o decizie administrativă.
Vă referiți la afișele care au apărut în centrul Londrei? Este o jignire pentru România.
C.D.: Nu este o jignire pentru România, ci este o jignire pentru Marea Britanie.
