11.1 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialCristi Chivu se va retrage din fotbal la finalul acestui sezon

Cristi Chivu se va retrage din fotbal la finalul acestui sezon

Fostul căpitan al naţionalei României, Cristi Chivu, are mari şanse de a se retrage din activitatea competiţională în această vară, la sfârşitul actualului sezon. Cel puţin asta dezvăluie Cosmin Contra, fost coleg cu Chivu la lotul primei reprezentative, antrenorul echipei Petrolul Ploieşti.

Citeşte şi: Mutu revine în Liga I, la Petrolul. Urmează Chivu?

După ce Mutu a fost convins să vina la Ploieşti, odată cu primele meciuri oficiale din 2014, fostul fundaş dreaptă al lui Getafe a dezvăluit că a încercat să-l aducă şi pe Cristi Chivu, însă fundaşul lui Inter a renunţat când l-a simţit pe acesta pe punctul de a agăţă ghetele în cui.

”Am avut o discuţie cu Chivu, dar nu să vina că jucător. Nu mai poate. El acum face recuperarea pentru că mai are contract cu Inter până în vară. El vroia să se lase din vară trecută, dacă ajungea la o înţelegere cu cei din conducerea lui Inter, dar n-a vrut Mazzari, pentru că se bază pe el. Acum va încerca din nou, dar din ce l-am simţit eu îi va fi foarte greu să revină. Cred că vrea să se lase. El ar vrea să mai joace, dar nu mai poate”€œ, a povestit Contra la Dolce Sport.

Ajuns la 33 de ani, Cristi Chivu mai are contract cu Inter Milano doar până în vară lui 2014.

Cu toate astea, Chivu ar putea reveni în fotbalul românesc, el dându-şi deja acordul pentru a face parte din echipă lui Gică Popescu de la FRF, dacă ”Baciul” va câştiga alegerile pentru preşedinţie.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

VIDEO. Semimaratonul Bucureștiului, câștigat de atletul kenyan Alex Nzioka Matata

Cea de-a 13 ediţie a Semimaratonului Bucureşti a fost câștigată de atletul kenian Alex Nzioka Matata, care a parcurs cei 21 de km într-o...
Ultima oră
Pe aceeași temă