Una dintre cele mai importante necropole tumulare de incineraţie din România se află între Lăpuş şi Rogoz. Cei 80 de tumuli (movile funerare) din epoca bonzului târziu au fost descoperiţi pe o falie lată de câteva sute de metri, pe terasele înalte din stânga râului Lăpuş, pe valea lui Lazăr, la Tinoasa sau în Troian, la aproximativ 1,5 kilometri de localitatea Suciu de Sus. În cimitirul tumular, vechi de peste 3.000 de ani, s-au descoperit oase calcinate, atât umane, cât şi a animalor sacrificate, încă din anul 1890, când istoricii presupun că au fost făcute primele săpături. Însă cercetarea celor cinci grupări tumulare a devenit sistematică abia din anul 1967. Astăzi, cercetarea a devenit mai amplă, în urma derulării unui proiect ştiinţific internaţional, finanţat de Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen şi Fundaţia Germană pentru Cercetare. Recent, echipa de arheologi români, germani şi polonezi au descoperit în situl necropolar o construcţie din lemn de stejar despre care se presupune că era folosită ca loc de reuniune pentru ospeţele funerare.
Cea mai mare sală pentru „cultul morţilor”
Arheologul maramureşean Carol Kacso, care cercetează necropola de la Lăpuş încă din anul 1967, a menţionat că respectiva construcţie, a cărei prezenţă a fost sesizată anul trecut şi care a fost recent decoperită în întregime, „este cea mai mare construcţie descoperită până acum în bazinul carpatic”. Practic, ea indică prezenţa unui cult al morţilor deosebite de dezvoltat. Clădirea are 25 de metri lungime şi 11 metri lăţime şi a fost găsită incendiată. În interiorul acesteia, arheologii au găsit mai multe obiecte de ceramică (vase de mâncare şi băutură) folosite la ritualuri funerare şi au avansat ipoteza că acela era locul în care se făceau reuniuni şi ospeţe în amintirea celor decedaţi.
Cum au evoluat practicile funerare
Necropola de la Lăpuş, plasată din punct de vedere cronologic la sfârşitul mileniului II î.Chr., este situată între localităţile Rogoz şi Lăpuş şi a permis reconstituirea practicilor religioase ale populaţiei băştinaşe care a trecut de la rituri de înmormântare prin incinerare (urmată de răspândirea cenuşii pe o arie largă) la înhumarea în morminte subterane. De-a lungul timpului, descoperirile arheologice de la Lăpuş, adică peste 500 de obiecte din epoca bronzului, printre care un inel de aur şi perle de aur, au fost expuse la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie din Baia Mare. Construcţia carbonizată scoasă la lumină în acest an ocupă întreg arealul unui tumul, are formă dreptunghiulară şi este asemănătoare cu cele din civilizaţia miceniană (prima epocă importantă a civilizaţiei greceşti, opera aheilor).
Şantier arheologic pe ogoarele localnicilor
Arheologii care se încăpăţânează şi după peste 40 de ani să continue cercetările la situl de la Lăpuş sunt îngrijoraţi însă de faptul că locul este în proprietatea unor localnici şi că poate fi grav afectat de culturile agricole. „O parte din aceşti tumuli sunt ameninţaţi de distrugere. Din păcate, acest sit deosebit de important este în proprietatea localnicilor, iar aceştia folosesc terenul pentru lucrările agricole. Oricare lucrare s-ar realiza acolo distruge, mai mult sau mai puţin, o parte din monumente”, a explicat „părintele necropolei de la Lăpuş”, arheologul Carol Kacso, dezamăgit că situl nu a fost declarat rezervaţie arheologică. Kacso, fost arheolog şef al Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie din Baia Mare, acum pensionar, a început cercetările necropolei în 1967, pe terasa sudică a Lăpuşului, în locul numit de săteni „Podanc”. După ce acolo a descoperit un drum pavat cu piatră de râu (în zona de est a tumulului 26), locul a fost comparat cu Troia, ceea ce i-a adus supranumele de „Troia de Maramureş”. El a fost vizitat chiar de preşedintele Comisiei Europene a Arheologilor, britanicul Anthony Harding.
Arheologi renumiţi
Din echipa de cercetare din acest an fac parte specialişti recunoscuţi pe plan internaţional, printre care Carola Metzner-Nebelsick (Universitatea „Ludwig-Maximilians” din Munchen), Louis Nebelsick (Universitatea „Cardinal Stefan Wysynsky” din Varşovia) şi arheologul român Alexandru Vulpe, directorul Institutului de arheologie „Vasile Pârvan”, membru corespondent al Academiei Române. De asemenea, la săpături au participat mai mulţi studenţi germani, polonezi, cehi, britanici şi români. Toate obiectele descoperite în situl de la Lăpuş-Pondac vor fi restaurate şi apoi prezentate publicului larg într-o expoziţie specială.
